cursdeguvernare

sâmbătă

5 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Principalii câștigători ai scumpirii energiei sunt producătorii, importatorii și statul – directorul E.ON România

18 ianuarie, 2022

Cei mai mari câștigători ai scumpirii energiei sunt producătorii de electricitate și gaze naturale, importatorii și statul, prin volumul de taxe mai mare, a declarat Volker Raffel (foto), directorul general al E.ON România, într-un interviu pentru Agerpres.

E.ON este unul dintre cei mai mari trei furnizori de energie pentru consumatorii casnici. Cumpără energie angro de la producători și de la traderi și o revând „cu amănuntul” consumatorilor de retail.

Oficialul german spune că marja companiei din facturi nu a crescut față de anul trecut.


De asemeni E.ON spune că nu a încălcat legea compensării facturilor, aşa cum a anunţat Autoritatea pentru protecția consumatorilor (ANPC). Amenzile primite nu au fost pentru neaplicarea legii compensării și plafonării prețurilor la energie, ci pentru „greșeli răzlețe” din lunile anterioare.

Aplicarea legii compensării scumpirilor „a fost o provocare, pentru că legislaţia s-a schimbat complet la finalul lunii octombrie. Într-o vineri a fost luată decizia şi în următoarea zi de luni a intrat în vigoare”, spune Volker Raffel.

Marii câștigători ai scumpirii energiei

 „Câştigul pe care noi, furnizorii, îl primim nu s-a schimbat (…) 100% din majorare (la preț) nu ajunge în buzunarele noastre ca furnizori, ci merge în altă parte, merge către producători, toate majorările merg către producători şi importatori şi o parte către stat prin intermediul taxelor”, spune Volker Raffel, șeful E.ON România.

Oficialul E.ON spune că „producătorii cer cu mult mai mulţi bani decât o făceau înainte. Iar noi trebuie să cumpărăm energie pentru consumatorii noştri şi suntem expuşi la aceste preţuri”.


„Ceea ce s-a întâmplat acolo e nebunie. Nu mai găsim să cumpărăm nicăieri energie la preţuri rezonabile. Dar trebuie să o cumpărăm în fiecare zi, pentru că nu putem să le spunem clienţilor noştri că a fost prea scumpă şi nu o să le livrăm energieֲ”, argumentează Volker Raffel.

Totodată și „componenta de taxe din factură, de asemenea, a crescut. Majoritatea producătorilor sunt deţinuţi de către stat, iar statul ia o mare parte din suma facturată”, continuă explicația șeful E.ON. „A fost puţin neînţeles ce se întâmplă aici, pentru că numele nostru este pe factura pe care o primesc clienţii”.

„Doar o mică parte din factură este responsabilitatea noastră, iar această parte nu a crescut. Restul sumei din factură este responsabilitatea producătorilor, importatorilor şi a statului. Şi 100% din creşterea din factură merge în altă parte, nu la noi”, , şi suntem într-o situaţie nefericită”, mai spune Volker Raffel în interviul pentru Agerpres.

Scumpirile sunt nesustenabile

Preţurile angro pe care le cer producătorii şi importatorii nu sunt sustenabile, „nu pot rămâne aşa”, crede șeful E.ON.

Volker Raffel  spune că preţurile au crescut din cauza politiic Green Deal şi a creșterii preţurilor certificatelor de emisii de carbon, „dar nu este motivul principalֲ” .

Motivul principal ar fi că „există competiţie în industrie să recupereze producţia pierdută, acum vor să producă mai repede, au nevoie de mai multă energie”.

În plus, importurile fizice de gaze rusești sunt foarte mici în acest moment.

„Este adevărat că, prin contractele noastre, importatorii din Rusia şi-au respectat angajamentele, dar nu pot spune dacă cumpără din piaţa angro europeană ca să-şi onoreze obligaţiile. Nimeni nu ştie cu exactitate”, a mai spus șeful E.ON.

„Importurile sunt mici şi avem o situaţie geopolitică fierbinte în prezent, iată de ce preţurile în Europa în această perioadă sunt mai mari”, a conchis Volker Raffel, potrivit sursei citate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: