31 ianuarie, 2019

( Textul de mai jos (scris de profesorul universitar Daniel David de la UBB Cluj-Napoca – autorul volumului ”Psilogia poporului român”)
este un fragment din analiza publicată în numărul 99 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare.)

Ce sunt CRONICILE (caracterul neobișnuit al publicației) – un LINK informativ AICI.

Nr. 99 din CRONICI – cu un hint la sumar – un LINK AICI.

(Redacția)

***

În legătura cu munca la români, Constantin Rădulescu-Motru (1999 – 1910/1937) spunea în “psihologia poporului român” că românii se caracterizează prin muncă dezordonată/indisciplină, în salturi, cu pauze dese și lungi. Ne aprindem repede și ne angajăm în muncă, dar abandonăm la fel de repede și suprinzător.

Așadar, ne-ar caracteriza neperseverența în lucrul început, pe care însă uneori reușim să o compensăm cu efort intens pe ultima sută de metri, pentru a salva situația. Având o structură colectivistă, românul lucrează bine în echipă, cu tovarășii lui, nu când este singur. Rădulescu-Motru explică acest profil prin faptul că, deși fondul ereditar al românilor îi determină să fie perseverenți/răbdători, dezvoltarea în secolul XIX a slujbelor la stat, unde selecția era neserioasă, i-a determinat pe aceștia să învețe să improvizeze, în condițiile în care nici nu erau pregătiți și nici nu-i pregătea nimeni pentru slujbă.

Acest profil psihocultural al românului în relație cu munca este interesant, dar nu se bazează pe cercetări sistematice, ci mai mult pe analize contextuale, date limitate și experiențe de viață. Mai mult, nu existau atunci instrumentele psihologice riguroase de astăzi (ex. testele psihologice). Așadar, aceste concluzii sunt mai degrabă ipoteze interesante. Să analizăm cum stau ele astăzi în fața datelor mai complexe pe care le avem.

Studiu științific și rezultate

Munca este o instituție psihosocială complexă și multidimensională.

Așadar, pentru a putea formula concluzii riguroase și comprehensive, aceasta trebuie analizată astfel:

(1) în relație cu profilul psihocultural al țării;
(2) pe mai multe dimensiuni specifice și
(3) în relația sistem public vs. sistem privat,

Munca în contextul profilului psihocultural al țării.

În contextul profilului psihocultural al țării (vezi David, 2015), în general, în raport cu munca, românii ar avea următoarele atribute psihoculturale:

neîncurajarea diferențierii și performanței care duce la diferențiere/evidențiere;
pasivitate (lipsă de inițiativă) și relația submisivă cu șefii;
frica de schimbare/inovare și
vânarea și pedepsirea greșelilor.

Apoi, aflându-se încă faza valorilor de supraviețuire, munca este un mecanism de supraviețuire, dar are potențialul de a deveni însă și un mecanism de emancipare. În baza analizelor secundare ale datelor lui Vliert şi Janssen, (2002), David (2015) arată că românii au un nivel crescut de autocomparație și hererocomparație; la locul de muncă, hetercomparația este, de obicei, asociată cu insatisfacția profesională.

În fine, Hayward şi Kemmelmeier (2007) arată că (vezi David, 2015 pentru detalii) România are un indice de competitivitate de 7.26 (pe o scală de la 1/competiţia este rea…la 10/competiţia este bună), având valori peste ţări/culturi ca Bulgaria, Canada, Franţa, Germania. Italia, Marea Britanie, Olanda, SUA, Ucraina și Ungaria. Valori mai mari ca România au China, Islanda, Maroc, Uganda și Zimbabe.

(Citiți și: ””Banchetul de Centenar s-a terminat – urmează nota de plată”: A apărut nr. 99 al CRONICILOR Curs de Guvernare”)

Probabil că și în acest context, scorul este legat atât de nevoia de supraviețuire, cât și de tendința spre emancipare, țările în care emanciparea este deja mai ridicată, nemaifolosind competiția ca un mijloc de emancipare.

Să analizăm în continuare cum se prezintă acest profilul psihocultural în legătură cu munca, derivat din profilul psihocultural general al țării, măsurat direct în contextul muncii .

(….)

Munca evaluată multidimensional

Motivația în muncă. Pentru a investiga motivația în muncă, Schuler şi colab./Miclăuş şi

Iliescu (2004) utilizează testul psihologic Achivement Motivation Inventory (AMI), comparând un eșantion românesc (N=1300) cu unul american. Rezultatele sunt sintetizate în Tabelul de mai jos:

Legendă la tabel: NS – nesemnificativ statistic (p>0.05). Valorile reprezintă mărimi ale efectului (d), scorurile pozitive arătând un nivel mai mare al atributului în cazul românilor, iar cele negative în cazul americanilor. Rezultatele prezentate în tabel rezultă din analiza efectuată de David (2015) asupra datelor primare din Schuler şi colab./Miclăuş şi Iliescu (2004).

Stilul de muncă la români

Stilurile de muncă/de lucru au fost evaluate cu Survey of Work Style (SWS) (Jackson şi Gray/Iliescu şi Ţânculescu, 2005), comparând un eșantion românesc (N=1500) – reprezentativ naţional pentru populaţia activă în muncă – cu unul american.

Rezultatele arată astfel :

Bărbații români sunt (p<0.05) (a) mai răbdători cu amânările şi factorii care afectează un plan deja stabilit, (b) mai implicaţi în muncă, (c) mai competitivi şi (d) cu insatisfacţie profesională mai mare.
Femeile românce sunt (p<0.05) (a) mai răbdătoare cu amânările şi factorii care afectează planul deja stabilit, (b) mai implicate în muncă şi (c) simt mai acut presiunea timpului; de assemenea, există o tendinţa statistică ca americancele să fie mai competitive ca româncele în muncă.
În general, în comparație cu americanii, românii au un comportament de tip A mai accentuat (p<0.05); comportamentul de tip A presupune spirit competitiv/agresivitate pentru a reuși, nerăbdare, sentimentul urgenței/presiunea timpului, activism verbal/psihomotor și declanșarea cu ușurință a furiei/ostilității.

Personalitatea muncitorului român

Sub aspectul personalității, există diferențe importante între români și alte popoare.

Spre exemplu, în comparație cu americanii, avem un nivel mai crescut de extraversiune (gregarism) și emoționalitate. Interesant însă, atunci când se evaluează personalitatea la locul de muncă, aceste diferențe se reduc, până la a deveni nesemnificative statistic și/sau ecologic.

Așadar, contextul muncii, prin reglementările/procedurile pe care le impune, reduce diferența dintre români și americani, care este vizibilă în contexte mai generale de viață.

Românul în sistemul public vs. românul în sistem privat

Coper şi Cartwright/Pitariu şi colab. (2008) arată că angajaţii din sectorul public românesc resimt un stres mai ridicat în comparaţie cu angajaţii din sistemul privat românesc faţă de: (a) relaţiile profesionale şi (b) resurse şi comunicare.

Primul raport – relații profesionale – poate sugera o presiune a conducerii şi/sau o lipsă de suport din partea colegilor.

Al doilea raport – resurse și comunicare – arată că comunicarea cu managementul este îngreunată în sistemul public. De asemenea, comparând organizaţiile publice cu cele private, românii din organizaţiile publice au un nivel mai ridicat al frecvenţei presiunii şi al indicelui presiunii (vezi pentru detalii Spilberger şi Vaag/Pitariu şi colab. 2010).

În fine, sistemul public conservă mai ușorcultura organizațională colectivistă în care oamenii învață că pot accesa resurse dacă au o relație bună cu șefii, dacă sunt submisivi și/sau dacă nu îi lasă pe alții (pe cei mai buni) să se diferențieze/evidențieze; o astfel de cultură duce însă adesea la subperformanță și resurse puține și, în final, la insatisfacție profesională generalizată.

În sistemul privat, focalizarea pe profit poate stimula mai ușor cultura organizațională definită prin ideea că pentru a acces resurse trebuie să fii bun și/sau să-i susții pe cei buni.

Problemele concrete ale relației românilor cu Munca

Așa cum spuneam în alte lucrări, un atribut psihocultural capată sens, doar prin raportare la un cadru de referință. Dacă facem comparații cu americanii, atunci profilul psihocultural al românilor cu referire la muncă apare astfel:

Cultura organizațională nu este una în care oameni înțeleg că pentru a acces resurse trebuie să fii bun și/sau să-i susții pe cei buni.
Așa cum spuneam anterior, cultura organizațională este una în care oamenii învață că pot accesa resurse dacă au o relație bună cu șefii, dacă sunt submisivi și/sau dacă nu îi lasă pe alții (pe cei mai buni) să se diferențieze/evidențieze; o astfel de cultură duce adesea la subperformanță și resurse puține și, în final, la insatisfacție profesională generalizată. Aceste mecasnime au un teren mai fertil în sistemul public, în sistemul privat, focalizarea pe profit putând stimula mai ușor ideea că pentru a acces resurse trebuie să fii bun și/sau să-i susții pe cei buni.
Stilul de muncă al românilor se caracterizează prin implicarea în muncă, adesea sub presiunea timpului, şi competitivitate, iar stilul de leadership este unul mai tranzacţional, mai focalizat pe identificarea şi pedepsirea greşelilor.
Românii sunt mai toleranţi faţă de piedicile şi amânările care pot afecta cursul planificat al unei acţiuni.
Românii au efortul compensator (frica de insucces), orientarea spre competiţie şi orientarea spre statut crescute, iar independenţa scăzută.
În general, există o insatisfacție profesională crescută, congruentă cu profilul colectivist și cu nivelul crescut de heterocomparație.