Dat fiind că ponderea deținută de capitalul extern în economia României ajunge la 48% (un LINK AICI), ar fi fost de așteptat ca acest capital să aibă un profit semnificativ mai mare decât cel autohton și să contribuie în cea mai mare măsură prin plata de impozite la bugetul de stat: în definitiv, companiile străine sunt / ar trebui să fie un exemplu de productivitate și respect al tehnologiei.
În realitate, profitul este realizat în proporție de aproape trei cincimi de către capitalul românesc și doar pierderile sunt fifty-fifty.
Astfel, se ajunge ca rezultatul net pozitiv să fie obținut în proporție covârșitoare de către capitalul autohton (77%), de unde ar rezulta că activitatea desfășurată de acesta este semnificativ mai eficientă.
De unde derivă și întrebarea: dacă facem abstracție de necesitatea de a alimenta deficitul de cont curent ( care a și scăzut destul de mult, undeva în jur 1% din PIB), de ce ar fi de dorit creșterea ponderii investițiilor străine în totalul investițiilor ?
Contrar tuturor prejudecăților și poveștilor vehiculate, până și pierderea consemnată de Ministerul Finanțelor în dreptul capitalului autohton gestionat de stat este cu mult mai mică raportată la profit decât pierderile comunicate de capitalul străin față de profitul aceluiași capital. Adică mai puțin de 60% față de ceva mai mult de 80%. Ceea ce ar sugera că nu doar capitalul privat românesc este mai eficient decât cel străin dar și cel de stat.
Și atunci, din perspectiva utilității pentru dezvoltarea societății românești, se poate pune problema de ce am mai făcut privatizarea a circa 7.500 de întreprinderi în schimbul a 7 miliarde euro ( dintre care aproape o treime au venit din megatranzacția vânzării BCR către grupul Erste). Și cam în ce măsură ne-a folosit, dacă anul trecut impozitul pe profit a adus la buget doar 12,2 miliarde lei sau 1,8% din PIB, cam jumătate din impozitarea salariilor și veniturilor (23,7 miliarde lei, respectiv 3,5% din PIB).
Din moment ce contribuţia la valoarea adăugată brută în economia României prin rezultatul net al capitalului autohton este de vreo 3 ori mai mare față de cea a capitalului străin (ceea ce tradus în bani înseamnă un plus de aproximativ 2 miliarde de euro), care este motivația plasării banilor la noi și nu în altă parte ?
Desigur, se poate explica acest fapt și prin perioada încă destul de scurtă pentru recuperarea unor investiții și prin faptul că mai este până la atingerea acelui break-even point la care se recuperează sumele inițiale și se intră pe profit. Dar terenul de joc a fost și este același pentru toți participanții, români sau străini, ceea ce înseamnă că nu se poate da vina exclusiv pe ”suprafața gazonului” pentru jocul prestat.
Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu susține că firmele cu pierderi dezinvestesc şi se finanţează tot mai mult din datorii. Soluţia constă în recapitalizare sau ieșirea din piață. Necesarul de recapitalizare ar fi de 10,8 miliarde euro (din care 6,3 miliarde euro firme cu capital străin şi 4,5 mld. euro firme private autohtone) pentru atingerea a 50% din capitalul social, aşa cum prevede legea. Respectiv 19,9 miliarde euro (din care 13 miliarde euro firmele cu capital străin și 6,5 miliarde euro firmele private autohtone şi 0,4 miliarde euro companiile de stat) pentru atingerea a 100% din capitalul social iniţial.
Dacă datele contabile nu arată prea grozav pentru firmele cu capital străin, utilitatea lor se relevă, în fine, pe zona schimburilor externe și al integrării în marile lanțuri de producție mondiale. Din totalul de 60 miliarde de euro investiții străine directe, 51% sunt localizate în sectoarele producătoare de bunuri și servicii comercializabile la export (tradables).
Ele au o contribuție esențială la echilibrarea schimburilor externe (rămase, totuși, cronic deficitare, cu un grad de acoperire al importurilor cu exporturi în scădere în prezent după ce reușise să treacă pragul de 90%). Respectiv, vin să dea cam două treimi din exporturile de bunuri.
Rămân cele 49% din ISD plasate în sectoare precum construcțiile și serviciile ( în prinicipal comerțul), care acoperă preponderent necesitățile pieței interne.
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
Perspectiva este gresita inainte de orice cand vorbiti de „utilitate” a firmelor. Este o boala pe care socialismul economic, (indiferent de numele pe care il poarta), a diseminat-o in gandirea si vocabularul economic.
Cine hotaraste daca o firma este utila sau inutila? Fiecare companie are utilitatea ei in piata, din moment ce exista, iar cand nu mai exista, este la fel de utila fie si numai prin indicarea greselilor ce ar trebui evitate de catre celelalte intreprinderi.
Inutile sunt doar analizele despre nimic sau cele ale caror concluzii nu vorbesc despre nimic.
Așa numita ”utilitate” este pusă în contextul dezvoltării României, a societății, adică – așa cum scrie și în titlu.
dezvoltarea societății este mult în urma creșterii economice: companiile produc, cresc, fac PIB. Uneori e vorba de cresteri specuaculoase (suntem pe locul 2 în UE la crestere, si ajungem imediat pe locul 1.). cu atoate acestea, infrastructura de transport nu avansează deloc, calitatea educației scade (nici măcar nu rămâne pe loc), divergența internă se adâncește (nici măcar nu rămâne pe loc), sistemul de sănătate improvizează, la Cercetare suntem singurii din UE la care alocările scan an de an (până și Bulgaria ne-a luat-o înainte). Ceea ce România ignoră (și nimeni altcineva din UE nu ignoră) este diferența dintre PIB și PNB (Produsul Național Brut): e imprtant nu doar să produci, ci să și încasezi. Iar asta ar ptresupune o creștere și consolidare a capitalului autohton (căci Doamne ferește să vorbim de dezinteres pentru atragerea capitalului străin! – ar fi o prostie profund antieconomică). Polonia, Cehia, Ungaria etc au învățat această lecție – cam târziu și ele…
Socialism ? Hmmm. Acestea sunt principiile ”socialiste” după care se ghidează marile economii europene : sigur că în discursul unora dintre ele pot apărea acuzații (la adresa altora, firește) de ”socialism” : în practică, însă, toată lumea stă cu ochii pe PNB : spre triumful conceptului de dezvoltare a societăților lor.
(PS:
1- Dacă concluzia Dvs. este că o atare analiză este despre ”nimic”, poate că ar trebui să reflectați la găsirea unei căi de ieșire din clișeistica acestui moment istoric).
2- ne numărăm (dacă sunteți cititor consecvent al cdg ati observat, probabil asta) printre cei care susțin vehement atragerea capitalului extern și protejarea afacerilor acestuia de maniera foarte românească de a trata companiile de orice fel.
3- o recomandare – probabil că ar putea fi acolo niste argumente valide :
https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-despre-nationalismul-economic-la-zi.html
Daca analizam economia din perspectiva bugetului administratiei, si nu invers, ajungem usor la tot felul de interpretari bizare.
Cum ar fi cea cu privire la necesitatea unor comparatii de „utilitate” intre investitii, prin prisma impozitului pe profit platit. Fiecare business trebuie sa fie liber sa-si dirijeze afacerila astfel incat sa plateasca cat mai putine taxe, nu cat mai multe. Acest deziderat este nu numai ignorat, dar de-a dreptul izgonit din logica economica, de dragul unei „corectitudini politice” care nu este altceva decat foamea din ce in ce mai nesatioasa a unei administratii din ce in ce mai costisitoare, dupa resursele economiei.
Daca este adevarat ca dezvoltarea societatii este in urma dezvoltarii economiei, aceasta trebuie pusa pe seama indepartarii resurselor de la cei care le creeaza si a risipirii lor. Nucleul productiv al Romaniei este mic in raport cu ce i se pune sa sustina, fara a mai socoti hotia si prostia, iar solutia, (sugerata sau nu), a schimbarii structurii investitiilor pentru o mai mare „utilitate”, este pur si simplu o aberatie la indemana.
Va urmaresc de mult si apreciez site =-ul; sa-mi fie iertata abordarea abrupta, nu vrea sa fie depreciativa nici la adresa lui nici la cea a autorului, pur si simplu am apreciat articolul ca fiind lipsit de substanta reala.