Un subiect tabu.
Înainte de-a deschide gura cînd e vorba despre capitalul străin și capitalul autohton, toată lumea evaluează dintr-o privire interlocutorii : se pot spune multe lucruri deranjante și despre unul și despre altul. În plus, intervine – din nefericire – mereu un ”versus”, ca și cum problema nu poate fi pusă decât în sensul unui conflict.
Când vine vorba de ”autohton” și ”străin”puțini sunt cei care judecă din punct de vedere economic – și rareori autoritățile și guvernele se numără printre acești puțini (cum o dovedește, de altfel, ultima ”măsură economică” – absurdă pur și simplu – gândită de decidenți – obligativitatea retailerilor de-a desface cel puțin 51% ”mărfuri românești”). Lumea se împarte, îndeobște, în 2 mari categorii :
– pe de o parte, sunt cei pentru care ”străin” înseamnă din capul locului bine și lumină, și care uită că marile corporații au venit aici pentru piață și bani, nu ca să ne rezolve problemele. Aceștia sunt, îndeobște, ceea ce un ”clasic în viață” numea ”lingătorii de clanțele ambasadelor”; Aceștia uită, de obicei, 2 lucruri: Pe lângă Produsul Intern Brut, mai există Produsul Național Brut: adică e important nu numai cât produci, ci și cât încasezi din mișcarea capitalului propriu. Germania, Franța, UK, Italia – știu asta. Așa cum mai știu că o economie nu poate depinde atât de mult de exterior.
– de cealaltă parte, sunt cei din antreprenoriatul autohton cărora eficiența și productivitatea companiilor străine le put pur și simplu – și dacă ar fi după ei România ar deveni din punct de vedere economic o Ungarie sub Viktor Orban – ar suprataxa, bloca și chiar închide orice entitate economică cu capital extern. Și aceștia scapă din vedere 2 lucruri: primul – că suntem într-o comunitate economică, mărfurile, capitalul, piața sunt libere; și că orice îngrădire a capitalului și pieței le poate afecta însăși libertatea economică a lor, a antreprenorilor români.
Important – ambele categorii au excepții remarcabile – însă aici vorbim de mainstream.
Nici unii, nici alții nu se pot obiectiva – lucru care ar fi chiar dificil, de altfel : Europa toată este naționalistă din punct de vedere economic, iar directivele Comisiei încearcă să domolească tocmai efectele acestei tendințe.
Despre ce vorbim – încercăm să explicăm mai jos : un prolog, capitalul străin, capitalul autohton și the big-picture – politicile economice românești și ”viziunea” guvernelor asupra economiei de la firul ierbii.
Prolog
Înainte de-a fluiera în biserică (căci sensibilitățile sunt mari) – și de a privi problema naționalismelor din economia românească (mai exact: din mediul de afaceri dintre granițele entității economice România), 3 flashuri din real life, aparent fără nicio legătură cu problema capital autohton/capital străin – dar foarte la zi :
1 – la mine, la ”Piața 16 februarie” (în Dămăroaia), în luna mai 2015 kilul de pulpă de vită era 25 de lei. În iulie – după scăderea TVA de la 24 la 9% se făcuse 22,5 lei. Acum, cu același TVA, e 27 de lei.
N-am nicio îndoială că așa vor evolua prețurile și la supermarketuri (capital străin) – avem deja semnele și cazurile concrete pe produse. Produse : o spun în calitate de consumator – unele dintre ele niște căcaturi prin comparație cu produsele pe care le-am cumpărat la același preț sau chiar mai mic – și din același lanț de magazine – în Germania, Italia și Luxembourg.
2 – Ieși din București și parcurgi într-o direcție la întâmplare 150 de kilometri. Mizil, Țăndărei, Râmnicu-Sărat, Mărășești, Făurei, Filiași etc etc.
”Hai să facem o listă cu sursele de venit din orașele astea” – vobeam săptămânile trecute cu un distins cunoscător al economiei.
”Păi pensiile, bugetarii de la primărie până la școală și dispensar, poșta, alocațiile pentru copii… A, și de la ăia 25-30% tineri plecați la muncă în străinătate – câte 150-200 de euro pe lună acasă, că fiecare are o mamă, un frate, poate chiar copii…”.
Așa se țin cele 15-20 de magazine și dughene și cele 20-25 de bodegi – vreo farmacie-două și vreo câțiva care ciocăne în curțile proprii la niște mașini defecte.
Imoportant: Fiecare județ are, pe lângă orașul reședință (unde se învârte cam toată pelteaua), 6-8 astfel de orășele. Ne facem iluzii să credem că economia României va sta ea singură pe hartă fără ca viața în acest tip de urban (adică infrastructură, gaze, comunicații, apă, canalizare etc etc – adică Totul) – adică la BAZĂ – să nu duduie ca producție, servicii, comerț.
Și nu văd o mare corporație străină care să vină cu uebertehnologie și patente să facă roboți la Babadag. Spun ”roboți” – adică valoare adăugată mare – ca să ieșim din zona de economie manufacturieră.
3 – Un brad românesc de cașcaval (nu contează care) se face în Germania din lapte unguresc și intră aici în rețelele de retail.
”Păi și de ce nu se face aici ?” – întreb.
”Nu-i capacitate – ar acoperi numai 5-7 % din piață”.
”Cum naibii – in toate județele de pe lângă Carpați ăștia dau laptele la porci, nu se găsește cineva care să ..”.
”Uite că nu se bagă nimeni”.
***
Exemplele de mai sus nu sunt concluzii, nici măcar efecte. Sunt premisele unei discuții.
Există câteva direcții pe care, dacă atât capitalul autohton cât și cel străin ar insista plecând de la realitățile economice și de la oportunitățile momentului – discuția s-ar echilibra și chiar s-ar estompa – ca o undă de normalitate pe o piață liberă.
Sunt însă câteva condiții pentru a vorbi relaxat, iar ele pot fi articulate desenând, mai întâi, punctele tari și cele slabe ale capitalului străin și cel autohton – atât de minimizate primele și de maximizate celelalte atunci când ambele tabere combat :
Capitalul străin
Nu ne putem închipui pentru că nu putem cuantifica unde ar fi fost România fără capitalul străin din ultimii 25 de ani. Și nu doar economic. România ar fi arătat fundamental diferit și dpdv social – dacă relațiile din economie s-ar fi rezumat la cât îi ducea mintea pe primii antreprenori români care au pus în anii 90 mâna, prin fraudă, pe economia de dinainte de Revoluție.
- – într-o țară fără capital – ba chiar decapitalizată de corupție – au adus capitalul (peste 60 de miliarde)
- – tehnologie. E drept, nu întotdeauna de ultimă oră – însă asta nu a fost neapărat un lucru rău în acest moment economic.
Dacă Renault ar fi adus la Pitești roboții cu care lucrează în Franța, ar fi dispărut unul din punctele tari ale industriei auto din România (locurile de muncă și industria pe orizontală). Acest lucru e, însă , pe cale să se schimbe în viitorul iminent – un LINK AICI. - – know-how, guvernanță corporativă, proceduri, productivitate, eficiență. Adică melanjul care configurează cultura de business la care antreprenorii autohtoni de succes au căscat ochii și le-au implementat
- – traininguri serioase pentru leadeship și pentru salariații obișnuiți
- – piața externă – cu care a venit business-ul străin
- – bugetele publice au mereu în companiile străine o bază solidă, pentru că corporațiile chiar plătesc
- – un anume fel de presiune sănătoasă pe decidentul guvernamental și administrativ când e vorba de pretenții la coerența legislațivă și adecvare a legislației la interesele economiei reale
- – o unitate a pozițiilor în raport cu statul și cu legislația – care a suplinit în bună măsură ineficiența camerelor de comerț. Organizațiile FIC și AmCham elaborează uneori atare poziții impetentrabile – produse de companii care sunt concurente pe piața de zi cu zi – lucru care rareori se întâmplă în organizațiile capitalului autohton.
Dincolo de toate acestea, stă, însă – ca un specific pentru un mediu de business bananier – inegalitatea de poziționare și de receptivitate, care nu scapă observației și care viciază ”indicele de încredere” reciprocă care ar trebui să fie regulă într-o economie.
Înainte de-a fi mai concreți, să observăm că scandalul Volkswagen trebuie să-i aducă cu picioarele pe pământ pe cei care cred că marile capitaluri urmăresc altceva decât legile firești ale profitului – uneori cu prețul incorectitudinii și al vicierii piețelor – iar lista ”românească” ar putea continua cu Microsoft, EADS, Apa Nova, scandalul înregistrărilor pe HolzIndustrie și altele. Multe altele.
E vorba, aici, de ”lista” abaterilor de la linia corectă a companiilor care sunt prezentate și percepute, îndeobște, ca etalon de etică în afaceri și de tratament egal pe piață – abateri de care companiile străine nu sunt deloc străine, asemenea suratelor cu capital autohton :
- – sub raport pur economic, valoarea adăugată în economie este mică (40%, la o cifră de afaceri de 60% din economie). Practic, marii exportatori sunt de cele mai multe ori și marii importatori – sursa de competivitate locală e salariul mic – se exportă, de fapt, diferențialul de salarii dintre România și țara de origine a capitalului.
- – Lobby-ul de facto de care beneficiază multe din companiile străine prin intermediul ambasadelor. Nu vorbim de discuțiile directe, care sunt absolut firești, între mediul de afaceri și decidenții guvernamentali, sau de rapoartele în baza cărora economia reală își face cunoscute interesele.
- Acest lobby mascat e, însă, posibil tocmai din cauza slăbiciunii, lipsei de expertiză și intereselor personale sau de grup ale decidenților guvernamentali, care au impresia că-și cumpără astfel capital politic în străinătate.
Un exemplu de astfel de poveste se desfășoară chiar acum sub ochii noștri : lumea nu-și dă seama, dar Dl. Victor Ponta nu mai judecă și nu mai decide ca premier : ci ca infractor hărțuit de justiție, care folosește toate butoanele – și pentru intern și pentru extern – pentru a se apăra. Ce interese generale poate el apăra acum, în mijlocul intereselor economice care se învârt în jurul unui stat aflat pe granița unui conflict ? Iar ca Victor Ponta au făcut toți. - – Abateri de la etica de piață. Are Dl. Bogdan Chirițoiu o lungă listă de investigații și sancțiuni pe înțelegeri de preț ale companiilor cu capital străin. Ce să mai spunem de marii retaileri – din scandalul favorizării fiscale Luxleaks, tocmai îngropat de Comisia Europeană – un link – AICI.
- – ”Românizarea” – în sensul rău, firește, a serviciilor companiilor străine. Ca exemplu – în timp ce Enel liberalizează (adică crește) prețul, eu stau în casă (într-o capitală europeană) cu 2 regulatoare de tensiune pentru că mi-a picat de câteva ori centrala din cauză că nu primesc parametrii pe care-i plătesc. Acum 2 ani, unul dintre oficiali îmi mărturisea într-o discuție că ”am luat plasă cu Bucureștiul – nu ne-am dat seama când am cumpărat cum stă rețeaua”. Și tot el se judecă cu statul român.
Nu cred că există consumator care să nu fi remarcat o scădere a parametrilor de comportament pe piață a multora din companiile care intraseră inițial cu standarde foarte înalte – un soi de ”broken corporate” mult mai adaptată la rudimentele unei economii în formare. - – Nu mai vorbim de relația cu autoritățile – cazul Apa-nova (rechizitoriul DNA spune că mita s-a plătit de la cel mai înalt nivel prin contracte fictive foarte autohtone) care, chiar dacă ar fi doar excepția, arată că trebuie să ridicăm nu doar un colț al păturii, ci să dăm la o parte toată plapuma.
De altfel, contractele cu statul ale companiilor cu capital străin au produs un fenomen foarte românesc : rareori reprezentanții acestora își permit să vorbească direct și deschis despre aberațiile din politicile economice sau guvernamentale : au aceeasi teamă, ca si antreprenorii români – de a nu pierde aceste contracte. - – Nu în ultimul rând un soi de aroganță – total străină de abordarea pur economică – dezvoltată parcă în oglindă cu neseriozitatea din unele sectoare autohtone – care fracturează uneori fluxul de comunicare între ”autohtoni” și ”străini” chiar și pe chestiuni de stringent interes comun.
Desigur, vorbim de companiile care joacă în piața – să-i zicem, liberă – nu de entitățile corporative și capitalul străin ajuns de-a lungul unor contracte geopolitice – în petrol, în bănci, în diverse industrii (geo)strategice. Ele vor avea mereu un statut aparte – și cele care s-au făcut deja și cele care se vor face.
Nu are s-o spună nimeni cu subiect și predicat, dar atât pe culoarele de la Strassbourg cât și pe cele din Piața Victoriei, nu e un secret că miza unui ”Da” al Olandei pentru aderarea la Schengen e Portul Constanța – la complementaritate cu Rotterdam.
Toate acestea încheagă, însă, o imagine a capitalului străin dezbrăcat de orice mitologie, în care ghicim, în fundal, aceleași probleme cu și dinspre autorități și piață ca și cele ale capitalului autohton :
Capitalul autohton
Aici și aiurea, capitalul autohton e baza. Cum arată această bază, e o altă discuție, pe care o vom dezvolta mai jos. Dacă România ”murea” până acum fără capitalul străin, ea va ”muri” de-acum înainte fără dezvoltarea și consolidarea capitalului autohton.
Înainte de toate, însă, să remarcăm atuurile :
- – Cu 40% din cifra de afaceri din economie, capitalul autohton susține 75% din locurile de muncă (date valabile pentru anul 2013). Desigur, problema e la productivitate, însă capitalul autohton lucrează acolo unde investițiile străine directe nu ajung pentru că nu sunt o miză mare: la baza societății. Cu adevărat demn de observat este însă altceva :
- – cu aceleași 40% din cifra de afaceri, capitalul autohton asigură 60% din valoarea adăugată în economie.
Asta spune cel putin 2 lucruri despre banii de dezvoltare cu care România se alege din economia reală :
companiile străine fac dezintermediere – după ce lasă aici niște salarii – mici, pe măsura productivității – și niște impozite pe profit – la fel de mici – capitalul străin se întoarce unde-i e locul : acasă la el - creșterea economică din care ne vine consolidarea are așteptări mai mari de la capitalul autohton : ”cealaltă”, creșterea cu care se laudă guvernele noastre, e creșterea ”lor” – care se întoarce în țările mamă sub formă de Produs Național Brut. În definitiv, e important nu doar să produci, ci să și încasezi.
- – o cunoaștere net superioară a pieței și o determinare de-a risca și construi care si-au arătat roadele în criză.Nu pot fi ocolite exemple precum Bitdefender – pentru IT – care a găsit soluția în piețe complexe externe pentru a evita mlaștina din local , Dedeman – în bricolaj, care în anii crizei a măturat cu concurența pe jos și se apropie de miliardul de euro cifră de afaceri, Catena – în distribuția farma sau Compa de la Sibiu – care si-a făcut loc pas cu pas în liga oficială a producătorilor de componente auto, sau Taparo și Aramis în industria mobilei – și alte sute de companii pentru care criza și justiția au însemnat oportunitatea de asanare a unor piețe și de cei slabi și înceți și de infractori.
- – O mai mare mobilitate a capitalului și un mecanism mai direct al deciziei – care cresc eficiența fructificării unor oportunități – astfel încât să poată deveni șansa ca micile orașe pomenite mai sus să aibă un viitor economic.
- -Stoicismul cu care, cei care într-adevăr au construit ceva, au învățat să ”lupte singuri” : fără garanția companiilor mamă din străinătate, fără alerta vreunei ambasade, sub presiunea continuă a clasei politicice care-i cere bani, fără plasa de siguranță a creditelor intragrup, fără milă sau înțelegere din partea băncilor.
Până aici am descris niște speranțe și niște performeri. Mai departe vorbim de mainstream. Adică de monștri :
- – România e o țară decapitalizată din cauza modului în care așa-numiții antreprenori autohtoni si-au adjudecat ilicit fosta economie comunistă, au dezmembrat-o și au făcut din ea o afacere imobiliară.
- Industrii întregi au fost dărâmate, cu complicitatea guvernelor, a sprijinitorilor politici ai guvernelor și a – hai să le zicem așa – ”oamenilor de afaceri din teritoriu”.
Industria chimică (ne produce 130 % ! din deficitul comercial ) înainte de-a fi victima ”reașezărilor de piață” din regiune – o intersecție a intereslor economice ale unor multinaționale, e victima ”capitaliștilor autohtoni”. Centre întregi de producție au fost transformate în averi și lichizi. - Cu ani în urmă (vreo 10) pe când eram redactor-șef la Cotidianul, am publicat o analiză-estimare cam cât se furase în 15 ani în România: rezultase o sumă care se ridica la circa 2,1 ori PIB-ul anului 2004.
- – Fuga de producție. E adevărat că România nu a avut politici economice care să încurajeze producția. Însă în puține locuri s-a văzut determinarea, viziunea și pariul pe investiție în producție, în tehnologie, în crearea unui brand autohton.
- – Clientelismul structural : crearea unei zone promiscue între politic și economic – care a deformat piețele interne, a scurs banii din real în averi personale (și vorbim de miliarde de euro), a infectat și cancerizat orice logică economică din vârtelnița locală.
Puțini știu că în provincie, în așa numitele ”baronate”, ”oamenii de afaceri” crescuți pe lângă partide nu-și construiesc business-urile cu ochii la piață : așteaptă cu răbdare să le vină rândul, când ”ai lor” or să câștige localele sau parlamentarele și vor reintra pe profit. Or, și asta e capital autohton. - – Incapacitatea de-a înțelege contextul: nu mai avem granițe economice, nu ne mai protejăm prostiile lipsite de calitate făcute ”la noi” prin taxe vamale, din punct de vedere economic ”acasă” nu mai înseamnă ”aici în România” sau ”aici în Teleorman” : ci aici, în Europa. Interesele unui sector se apără altfel :
- – Lipsa de unitate. Probabil că e o reminiscență din vremea comunismului – când soluțiile individuale presupuneau și ruptura de ceilalți (ai aceeași problemă cu vecinul de la 3, dar nu e bine să știe ce soluție ai găsit tu). Iar asta face mediul de afaceri autohton foarte vulnerabil în relația cu decidenții guvernamentali – spre deosebire de poziția si mobilizarea de tip militarist a capitalului străin.
Chiar și când e vorba de interese sectoriale precise, pe interese de ordin public. Lumea culege roadele scăderii TVA la alimente, dar nimeni nu pomenește în rugăciunile sale pe cei care au dus greul negocierilor: paharnicii, gonacii de vânătoare, flocloristele. - – Corupția la vârf : Ni se zburlește părul în fața sumelor de zeci de milioane mită din dosarele DNA, dar economia locală nu pierde doar aceste sume – ci și tot ce decurge din spulberarea afacerilor cinstite prin acest fel de economie de piață.
În plus, când auzi că Dl. Dorin Cocoș căra gențile cu 17 milioane de euro, nici nu știi unde să-l treci pe Dorin Cocoș – de vreme ce INS în trece la capital autohton.
Și să ne ierte sutele, miile, zecile de mii de capitaliști autohtoni pe care nu-i pomenim aici pentru că nu mai avem loc de dl. Dorin Cocoș.
Nu socotim aici – așa cum nu am făcut-o nici la capitalul străin – contractele politice (nu ”geo”politice) :
Infecția din piața de IT, capitalul românesc din petrol, afacerile autohtone din cereale – și altele. Genul ăsta de economie – aflat fie sub supravegherea, fie sub controlul serviciilor secrete – se sustrage antreprenoriatului autohton sănătos și e prematur să formulăm o cifră convingătoare : cât din astfel de contracte și cifre de afaceri ocupă și sufocă cei 40% cifră de afaceri a capitalului autohton.
Și e probabil că nici ANAF, DIICOT, DNA sau alții nu o vor formula vreodată, în funcție de cui ce carte îi intră la un moment dat să intre acolo și să vadă.
***
Așa stau lucrurile și cu capitalul autohton – iar dacă privim atent și, mai ales, dacă am avea toate informațiile referitoare la ”business-ul” din Romnia – capital străin si capital românesc deopotrivă – am putea constata un lucru :
Capitalul străin și cel autohton sunt în aceeași oală..
Prima porcărie în care cele două ”tabere” se regăsesc :
a) relația cu decidentul politic. Politicianul român înghite lobbyul străin contra (crede el – așa crede el) imaginii personale sau a partidului său în străinătate. Așa crede el că se poate cumpăra așa ceva.
De la capitalul autohton, decidentul român are așteptări interne : finanțarea politicii – la centru sau local.
b) Nici unul, nici celălalt nu sunt interesati în mod direct de echilibrul economiei românești : capitalul străin vrea rezultate imediate pentru actionari si dezintermediere. Capitalul autohton vrea banii urgent, pentru că nu e foarte sigur cât îi umblă moara.
Sunt cu adevărat puțini (și intr-o parte, si in cealaltă) vizionarii sau liderii care văd mai departe de mandatele lor.
c) Administrația îi lasă și pe unii și pe alții fără elemente cheie de dezvoltare :
– infrastructura – care a ajuns, la cum se mișcă capitalurile – deja un afront la siguranța națională.
– lipsa forței de muncă calificate pentru meserii cu valoare adăugată mare (nici măcar in supersustinutul sector IT lucrurile nu stau mai bine)
– Garanția unei fiscalități și legislații bătute în cuie măcar pe termen mediu : te poți aștepta în orice moment, la orice, și o afli cu o seară înainte despre schimbări fundmentale de legislație, de la televizor sau de pe contul de facebook pe unde se dă premierul
– vulnerabilitatea (încă mare) la distorsiunile pe care coruptia le produce în piețe. Acum nu se mai dă mită : se dau (potrivit unui patent verificat în republica Mazăre) acțiuni în tot felul de investiții.
– sensibilitatea la populismele guvernelor: râdem noi de țăranii care chiuie în fața unei sticle de ulei și a unei găleți cu siglă, dar și mediul de afaceri e deopotrivă sensibil la politicile economice sau fiscale populiste
Dar oala românească…
Să mai constatăm, însă, un lucru, care NU mai ține de mediul de afaceri – fie el străin sau românesc :
toată economia poartă amprenta unei lipse de viziune aproape dramatice, și nu văd un politician sau un fost ministru care să-și fi pus cu adevărat întrebările :
către ce se îndreaptă România ca entitate economică ?
Care e locul ei în ecuația UE ?
Cu ce politici preîntâmpinăm poziția de economie manufacturieră, în condițiile în care există potențial de valoare adăugată mare ?
Și cum atragem capitalul străin ALTFEL decât cu surse de competivitate primitivă : resursele ieftine, mână de lucru ieftină, impozite pe profit și dividende mici ?
Capitalul străin are în fișa postului să Nu își pună aceste întrebări, însă capitalul autohton are în fișa postului să și le pună. În definitiv, decidenții au fost și (sper că) sunt autohtoni.
În fața acestor slăbiciuni – de înțeles cumva când e vorba de cifrele anului viitor sau de planurile de investiții iminente sau viitoare – nu poți mai mult decât să privești de sus și să constați :
Toate, absolut toate statele (chiar și cele dezvoltate) caută să-și atragă, prin diverse metode și facilități, capital străin, însă toate (mai ales cele dezvoltate) se bizuie pe capitalul autohton.
Astfel încât, dincolo (sau, mai degrabă – Dincoace) de politicile unor inși ajunși vremelnic la butoanele administrației – îți vine să spui, atunci când Coaliția Pentru Dezvoltarea României se întrunește, într-un mod foarte, foarte autohton: ”Nu fiți proști – organizati-vă : it’s just business”.
PS:
Multe din lucrurile de mai sus ar putea părea redundante pentru cititorul cursdeguvernare.ro.
Nu cred că sunt: maniera în care au curs discuțiile pe Codul Fiscal a fost înspăimntătoare :
și ce cred autoritățile/analiștii despre mediul de afaceri (străin sau autohton), și ce și cât înțelege mediul de afaceri din echilibrele economiei în care evoluează.
Urmărește-ne pe Google News
11 răspunsuri
Apreciez foarte mult articolul (in fapt o disertatie in toata regula).
Chintesenta a istoriei economice postdecembriste romanesti, a prezentului, dar mai ales a viitorului: (retoric) in aceste conditii, ce ne asteapta?
Felicitari autorului! La mai multe, de aceeasi ,,intensitate” jurnalist-economico-eseista!
Dle. Grosu,
Observatia despre Ponta/infractor e spot on. Si e singura publicatie unde am citit asta(e spot on si pt ca ma tot revoltam pina acum 10 minute de ce nu scrie nimeni asta :-))
Politicienii umili – o alta observatie spot on(cu aceeasi observatie ca in paranteza de mai sus).
N-am inteles ce ati scris despre Orban – il consider un politician cu very big balls care e bagat in seama de toata lumea orice ar spune, si ca roman imi e oarecum greu sa laud un ungur( >:) ).
In rest, nu e greu sa vezi din structura preturilor ca piata romaneasca e aiurea, am cautat ciocolata romaneasca la o benzinarie si in afara celei cu rom nu am gasit decit mizerii gen Milka si mai stiu ce altceva.
Sau berea – in care o bere urinara(incerc sa fiu civilizat – spre sa nu editati prea tare) gen Tuborg sau Heineken e bagata pe gitii romanilor. Preturile fiind ridicol de mari, ca si la ciocolada.
Cred ca ati omis sa pomeniti de capitalul de inovatie(care e de foarte mare risk) – gen angel investors sau fonduri guvernamentale/deduceri de impozite pt partea de cercatare in activitatea unei firme.
Doua intrebari(sau prognoze):
Cind articole de genul asta or sa apara si in alte publicatii, inlocuind mizeriile intelectuale din kestii gen dilema?
In mod cert acum e mai bine decit acum zece ani – se va opri progresul?
Domnule Grosu .
Eu sint un „capsunar” de foarte veche data (1990) .
In Italia am beneficiat de 3 (trei) imprumuturi avantajoase pentru dezvoltarea activitatii economice proprii (dobanda fixa = jumatate din cea oficiala) . (PFA eram inca din 1995)
– Nu au privit italienii ca eram extracomunitar (atunci) .
– Au aplicat legea din 1952 !!!!! si prin care au finantat anual IMM nationale .(din economie si agricultura)
Legea aia , care in fiecare an din 1952 incoace asigura finantare de miliarde (de euro) a facut ca in 1982 sa devina Italia a cincea putere economica a planetei . De la 1945 cind erau analfabeti , saraci lipiti pamintului .
Cind o fi vreun politician roman sa priceapa lucrurile elementare care duc la diferenta sarac – bogat , independent -sluga , o sa aiba si Romania ceva sanse de progres si dezvoltare .
Pina atunci cred ca eu voi devenii tot una cu țărîna strămoșească . 🙁
PS . Toate cele 3 imprumuturi rambursate pina la ultimul euro .
Domnule vezi ca nu ti iese socoteala. Cand spui ca capitalul strain nu lasa aici mare lucru calculand ponderea valoarii adaugate exportate, uiti ca ei trebuie sa mai si recupereze costurile investitiilor facute. investitiile raman fizic in tara unde produc.
LOBBY s. n. Grup de persoane care influențează, din afară, hotărârile unui parlament; grup de presiune. [Pr.: lóbi] – Cuv. engl
Mă întreb, oare domnul Președinte al Romaniei de ce nu face lobby pentru a promova produsele/serviciile/afacerile românești?
Oare politica externă înseamnă doar securitate?
….mă întreb și eu…
I-1.Subiectul nu este neaparat tabu, ci mai ales inexistent demersul politic si economic de a crea echilibru, interese comune si extinderea pe piata nationala a capitalului strain cit si a celui national.
Intre ele exista un „modus vivendi”, numai daca clasa politica si antreprenoriatul initiaza proiecte capabile sa articuleze economic si financiar, capitalul strain cu cel national si cu interesele de dezvoltare ale Romaniei.In lipsa lor, economia nationala si industria sint pe cale de disparitie, iar capitalul strain nu mai patrunde in Romania, deoarece cauzele de nefunctionaliate economica ce au dezintegrat capitalul national, impiedica si investitiile straine.
2.Tranzitia la „dezvoltare”, se produce (conform unei „viitoare stiinte a dezvoltarii” a epocii globalizarii) in doua etape distincte.
ETAPA I-a consta in privatizare, liberalizare economica, constructie institutionala(dupa model vestic) si „politicile publice”, care sa indeplineasca aceste cerinte de prima etapa.Dupa 50 de ani de comunism si o constructie industriala fortata(dar extinsa si utla), Romania (una din cele mai industrializate tari din Est), avea toate atuurile de a realiza in bune conditiuni etapa I-a, ca apoi sa treaca la etapa a II-a, a dezvoltarii economice si industriale propriuzise.Urmare insa, a „proiectului postcomunist Iliescu” de blocare a tranzitiei la capitalism (de Etapa I)prin acel NU! spus privatizarii prin „teralia de soc” si liberlizsrii(de mare succes in Polonia lui Balcerowicz), economia si industria romaneasca a continuat parcursul „socialist”, anterior Revolutiei.
Administrate de stat si devalizate material si financiar de politicii si clientela FSN, apoi a FDSN care a elaborat proiectul economic postcomunist Iliescu” (dupa „plenara” FDSN din 27-29 iunie 1992),economia nationala (banci, asigurari, etc) si industria nationala neprivatizate, s-au dezintegrat economic si material.
3.Ceeace a mai ramas din ele, odata cu utilitatile si resursele care le alimenteaza, au fost scoase la vinzare dupa 2000, ca urmare a „foii de parcurs” de integrare in UE.Contrar parerilor comune, acest proces economic a fost unul POZITIV, deoarece pina la privatizare, marile banci si intreprinderi erau „gaurile negre” ale economiei nationale, datorita capusarii si continuarii devalizariilor, de catre toti politicii si clientela lor.
Cazurile de mii de urmariti penal pentru astfel de fapte, dovedeste ca distrugerea economiei nationale a fost un proces sistematic si institutionalizat, produs si „administrat” la nivelul suprem:minsterele care trebuiau sa asigure buna administrare a economiei si a zonelor bugetare.
4.Lipsa a 5 milioane de locuri de munca, un sfert din populatie emigrata economic, aproape 100 de miliarde de Euro datorie externa, dispariia dupa 2008 a investitorilor straini (insotita de dezinterarea industriala),3 milioane de salariati cu salariul minim pe economie, starea de agonie a sistemelor de invatamint ori sanatate subfinantate cronic si o „natiune esuata”, este bilantul negativ al Etapei I-a a tranzitiei la capitalism.Odata cu ea s-a „incetatenit” si falsa evaluarea statistica politizata, prin adaugarea si prezentarea drept „crestere economica nationala”,a tot ceeace realizeaza intreprinderile, serviciile si supermarketurile straine, cit si emigrantii romani!Unicul indice statistic care ar reflecta evolutia economica reala a Romaniei, este indicele „produsului intern net” (P.I.N.), care nu a fost publicat niciodata, deoarece el prezinta continua decadere economica a tarii.
II-1.Raporturile economice UE-FMI cu Romania si valoarea pentru „parti” a „economiei nationale.
UE nu este o uniune economica, ci deocamdata doar una „comerciala si valutara”, care impune ca dezvoltarea economica sa ramina profund NATIONALA.Pina la crearea Statelor Unite ale Europei, va exista doar o uniune comerciala si valutara a unor „economii nationale”, care nu administreaza si economiile nationale.Tarile apartinatoare UE trebuie sa-si administreze singure, „national”, economia si dezvoltarea.
2.Odata cu liberalizarea pietei nationale, dezvoltarea economica devine posibila, dar numai cu alte tehnici si instrumentar decit atunci cind piata nationala era „inchisa”, iar resursele dezvoltarii:banii, forta de munca, moneda nationala, resursa tehnologica si tehnico-stiintifica nationala, inventia si inovatia, etc. erau „monopol” national, obligat sa contribuie la dezvoltarea economica si industriala nationala.Odata cu integrarea in „piata UE”, resursele dezvoltarii au devenit „libere” de Romania si se orienteaza/deplaseaza acolo unde pot sa se valorifice mai bine, ca profit economic, financiar ori personal.In lipsa unui nou „model de dezvoltare economica”, care sa poata valorifica national resursele (astazi libere) ale dezvoltarii, Romania le-a pierdut in favoare UE sau a altor tari dezvoltate, care le atrag ca un „magnet economic”, spre a le utiiza „national”.
3.Rezultatul „prim” al integrarii este cel cunoscut:acapararea de catre firme si state straine a economiei si industriei nationale, din lipsa de resurse financiare si antreprenoriale nationale, in urma caruia tarile slab dezvoltate dobindesc statutul de „colonie moderna” a capitaluiui financiar-bancar si industrial European.Acesta s-a constituit in forma politica/institutionala si denumirea de UE.Cu alte cuvinte, starea de colonie si rezultatele economice enumerate la pct. I, este rezultatul acelei Prime Etape de tranzitie la capitalism, cu un continut economic-social negativ, urmare a integrarii.
4.In lipsa integrarii in UE, rezultatele „proiectului postcomunist Iliescu” erau mai catastrofale, deoarece, de bine de rau, ni se ofera niste locuri de munca, resurse financiare pentru dezvoltare, o orientare strategica economica generala si bani pentru proiectele eligibile.Pentru a intelege acest avantaj, este suficient sa privim la situatia economica si sociala din Serbia ori R.Moldova…
III.Etapa a II-a a dezvoltarii economice accelerate este una pro-activa, prin care clasa politica (in intregul sau) isi va asuma o crestere economica majora (6-8 la suta anual), utilizind tehnici si instrumente preluate din procesul dezvoltarii economice rapide asiatice, din experienta tranzitiei economice a fostelor tari comuniste si in general, din politicile economice utilizate in istoria economica a tarilor (azi) dezvoltate.Instrumentele principale sint competitivitatea economica inalta, tehnicile de accelerare a dezvoltarii industriale si desfasurarea politicilor publice si ale domeniilor bugetare, in conformitate cu principiilor dezvoltarii economice.Etapa a II-a dezvoltarii economice a Romaniei necesita un proiect amplu si coerent, care odata cu tehnicile aratate, trebuie sa cuprinda intreaga societate economica romaneasca in procesul de schimbare.Un astfel de proiect nu putea fi construit de UE sau FMI, fiindca tarile dezvoltate economic care fac politica economica, nu au la dispozitie mediul economic nefunctional din Romania, asupra caruia sa faca studii si cercetari stiintifice, pe baza carora sa creieze proiectul Etapei a II-a, a dezvoltarii economice rapide, a tarilor inapoiate economic, azi integrate in UE…
IV.In loc de concluzie, o intrebare:ce anume ar putea realiza o conexiune, intre oala romaneasca si rucsakul strainilor, incit Romania sa aiba o directie, un loc in ecuatia UE,valorificarea concreta a potentialului de valoare adaugata mare, atragerea capitalului strain cu altceva decit salariul minim pe economie,iar capitalul national sa-si ia inapoi economia si industria nationala?Nu cumva un proiect de Etapa a II-a, existent si ignorat de guvernul si presedentia carora le-a fost oferit?In acest caz, ce-i de facut?
Aveti un punct de vedere propriu, nu neaparat corect si aveti o directie dictata sau asumata dar total gresita.Strainii vin in mare masura pentru profit mare si rapid. Vezi Petrom si Azomures. Profitul in fiecare an este mai mare decat pretul de achizitie.Rau este ca strainii au preluat unitati existente nu au construit de la zero ca Mercedesul si altii in ungaria. Fara firme puernice romanesti nu este Romanie.Acum suntem pe calea de a instraina si ce a mai ramas din capitalul romanesc executand si ultimii capitalisti romani. Atentie DNA, nu cred ca toti capitalistii romani sunt hoti si toti strainii sunt ingeri.Tendentios sau nu , sau dezinformat dar gresiti in privinta lui Orban. El are un concept clar si dupa mine corect, tine cu Ungaria pana in panzele albe, se tine de cuvant si incet este acceptat ba mai mult in multe privinte si urmat fiindca are dreptate cum au demostrat faptele, vezi taxarea bancilor, criza francului elvetian ,criza emigrantilor etc.Daca nu stiti el a incheiat parteneriat strategic cu peste 40 de firme puternice straine, investitiile straine valoric depasesc PIB-ul Ungariei ,GERMANIA a investit peste 20 de miliarde ,ba chiar si Statele Unite peste 9 miliarde si nu niste buticari ci firme de rasunet.
(evident că e un punct de vedere propriu – deci direcţia nu are cum să fie „dictată”, e, cu siguranţă, cel puţin pentru acest moment, asumată – iată că trăim vremuri în care ne începem argumentaţia etalându-ne din capul locului suspiciunile privind interlocutorii … . iar asta spune deja ceva. )
câteva din argumentele dvs se găsesc în text – despre unele am scris cu alte ocazii (v aici: https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-un-tabu-resursele-romaniei-cifrele-necrutatoare-dintre-business-politica-mitologie.html) – tocmai asta spune textul, cu exemple – nu toţi străinii sunt îngeri (au în fişa postului să fie altceva) şi nu toţi antreprenorii români sunt hoţi (şi ei au în fişa postului altceva) – vedeti argumentele din text si la unii si la altii.
cred, în schimb, că ignoraţi 2 lucruri (sau poate nu aţi citit cu atenţie textul):
– practicile incorecte ale companiilor străine au fost obţinute şi tolerate de autorităţi şi au stat mereu pe slăbiciune acestora si incapacitatea lor de-a negocia (scrie în text).
– aş fi foarte prodent cu admiraţia faţă de viktor orban : dincolo de asa numitele parteneriate încheiate cu companii străine, sunt îngrijorătoare pentru o economie (pentru orice economie) măsurile guvernamentale prin care a intervenit in economie : nu mi-ar plăcea să joc într-o entitate în care să sper în fiecare zi că despotul va rămâne luminat… )
da, nu i se spune nimic la nivelul ue pentru că ungaria e, în ultimii ani, mai degrabă o extensie a intereselor germane si un intermediar în relaţia cu rusia – ceea ce îi asigură un sprijin politic european dincolo de componenta economică.
– nu capitalul românesc a fost instrăinat, ci niste mijloace de producţie care aveau cusurul de-a fi fost blocate, tehnologic, la nivelul anilor 70, şi cu care autorităţile nu au ştiut să facă nimic altceva decât să şe fure şi să le mulgă la infinit.
vedeţi industria chimică (dar si altele – v mechel). iar acestea au fost violentate dpdv economic mai întâi de autorităţile româneşti (care le-au falimentat pentru a le stoarce de bani pentru politică) şi de clienţii lor autohtoni (care le-au dezmembrat din nepricepere si/sau lăcomie) şi apoi le-au vândut pe mai nimic.
cazul petrom (la care fac referire în linkul pe care vi l-am dat) e chiar straniu: pe de o parte avem argumentele pe care le-am scris acolo, pe de alta mai e unul: comparatia cu compania natională a petrolului, care, înainte de-a ajunge la omv (de unde avem, totusi, 19% din profituri), era pe o pierdere uriaşă an de an pentru că era devalizată de autorităţi.
dacă lucrurile ar fi lipsite de griuri şi pete şi goluri de informaţii ne-ar fi mult mai simplu să dăm note. si chiar să cădem de acord la micron.