cursdeguvernare

duminică

13 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

87,8% Putin – democrația și pluripartidismul rusesc: cel mai mare procent obținut în 30 de ani

17 martie, 2024

Cele trei zile de vot s-au încheiat duminică la secțiile de votare din Rusia și din regiunile din Ucraina pe care Moscova susține că le-a „anexat”, cu o participare de aproximativ 75% și cu 87,8% din voturi exprimate în favoarea lui Vladimir Putin, conform exit-poll-urilor, scrie The Guardian. În 2018, Putin a fost reales cu 76% din voturile exprimate.

Președintele rus, Vladimir Putin, obține, cum era de așteptat, un nou mandat de șase ani, și își consolidează astfel puterea, în pofida unui război prelungit și a protestelor opoziției, alimentate de moartea suspectă și cu doar câteva săptămâni a celui mai cunoscut disident.

Din cei 114 milioane de ruși cu drept de vot, au participat la acest scrutin circa 75%, iar mai mult de opt milioane au votat electronic.


Sociologii spun că nu se aşteptau la o prezenţă atât de mare, dar opoziţia bănuieşte că autorităţile au recurs la ameninţări de ordin administrativ pentru a-i obliga să voteze pe angajaţii din sectorul public, acest ”bazin electoral” al lui Vladimir Putin.

În timp ce cec şi ombudsmanul Rusiei au negat existenţa neregulilor, observatorii independenţi au raportat mai multe cazuri de manipulare electorală.

În regiunea separatistă Lugansk, prezența la vot a fost de 87,12%, conform președintel Comisiei Electorale, Elena Kravchenko.

Zeci de persoane arestate

Cel puţin 74 de persoane au fost arestate în Rusia pentru că au participat la diverse acţiuni de protest în timpul alegerilor prezidenţiale, a anunţat ONG-ul OVD-Info, organizaţie specializată în monitorizarea represiunii, arestările au avut loc în principal la Kazan, în centrul Rusiei, şi în capitala Moscova.


Organizaţia precizează că bilanţul poate creşte pe măsură ce în parvin noi informaţii.

Mulţi dintre cei arestaţi au apărut exact la prânz, în cadrul protestului „Amiază împotriva lui Putin”, menit să arate opoziţia faţă de modul în care a fost organizat scrutinul prezidenţial, scrie The Independent.

Aproape 40% dintre cei arestați sunt din Kazan, un oraș situat la 800 km est de Moscova, ce are o puternică majoritate musulmană sunnită. Cel puțin 19 persoane au fost arestate la Moscova și șapte în Sankt Petersburg, orașul natal al lui Vladimir Putin.

În Ufa, în sudul Rusiei, un bărbat a declarat că a fost reținut pentru că a încercat să arunce o fotografie a dlui Navalny în urna de vot. El a declarat pentru OVD-Info că autoritățile l-au amenințat apoi că îl vor acuza de obstrucționarea activității comisiilor electorale.

Unele dintre arestări nu au avut loc la secţiile de vot. O activistă a fost reţinută când îşi părăsea locuinţa din Sankt-Petersburg, menţionează OVD-Info. Unii dintre cei arestaţi au fost eliberaţi la scurtă vreme după aceea.

„Amiază împotriva lui Putin”, la votul din străinătate

Numeroşi ruşi din întreaga lume au participat, duminică, în ultima zi a alegerilor prezidenţiale din Rusia, la această acţiune.

Cozi kilometrice au fost formate, la ora 12:00, în faţa secţiile de votare din UE, dar şi a unor secţii din Federaţia Rusă, în ciuda faptului că Moscova a avertizat că ruşii care vor lua parte la acţiune ar putea risca, inclusiv, dosar penal.

La ora 12:00, mii de ruşi s-au aliniat la ambasadele şi consulatele Rusiei din întreaga lume. În multe oraşe – Erevan, Tbilisi, Bişkek, Astana, Paris, Berlin, Londra, Lisabona, Madrid, Limassol, Tel Aviv, Haifa – cozile se întindeau pe sute de metri. Acţiunea s-a desfăşurat, inclusiv, la Chişinău.

Una dintre cele mai importante acţiuni a avut loc în Berlin. Potrivit estimărilor, cel puţin 2.000 de oameni s-au adunat pentru a participa la protest. Printre aceştia s-au numărat văduva lui Navalnîi, Iulia Navalnaia, precum şi opozantul rus Mihail Hodorkovski.

Iulia Navalnaia, văduva lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse faţă Vladimir Putin care a murit în închisoare a făcut apel înainte de scrutin invitându-i pe alegători să meargă la urne în acelaşi moment, duminică la prânz, şi să voteze cu orice alt candidat decât Vladimir Putin.

Iulia Navalnaia s-a aşezat la coadă în faţa ambasadei, a făcut selfie-uri cu mai multe persoane, în timp ce nu departe de ea avea loc o manifestaţie împotriva realegerii lui Putin pentru un nou mandat.

Susținătorii disidentului Alexei Navalny au aglomerat unele secții de vot din Rusia

A treia zi de alegeri a fost marcată în Rusia de proteste tăcute la unele secții de votare, relatează CNN.

Cozile de la unele secții de votare din Rusia au crescut brusc duminică, în jurul orei locale 12.00, ora la care susținătorii liderului de opoziție decedat Alexey Navalny au chemat populația să se prezinte la vot în mod colectiv, în semn de susținere a opoziției.

O echipă CNN aflată la o secție de votare din Moscova a observat că rândul de oameni a crescut rapid pe parcursul a cinci-zece minute, în jurul prânzului, când au sosit brusc aproximativ 150 de persoane.

Echipa CNN a declarat că poliția a lăsat oamenii să treacă în grupuri prin sistemul de securitate cu detectoare de metale.

O femeie a declarat pentru echipa CNN: „Este prima dată în viața mea când văd o coadă la alegeri”. Întrebată de ce a venit la acea oră, ea a răspuns simplu: „Știți de ce. Cred că toată lumea din această coadă știe de ce”.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: