vineri

26 aprilie, 2024

15 decembrie, 2021

Un număr de 81 de autobuze electrice, cu lungimea de circa 10 m, destinate transportului public urban de călători, operabile în condiții de șes, vor fi livrate în șapte orașe din România, anunță Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Acestea vor ajunge în municipiile Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Lugoj și Slobozia, ca urmare a finalizării de către minister a procedurii de atribuire a achiziției, prin Programul Operațional Regional.

Toate autobuzele și stațiile de încărcare vor fi puse la dispoziție de ofertantul declarat câștigător, respectiv BMC TRUCK & BUS, produsul ofertat fiind autobuz electric GRANTON (China), mai anunță ministerul.


MDLPA anunță că în perioada imediat următoare vor fi încheiate contractele de furnizare pentru următoarele municipii:

  • Alexandria – 10 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 10 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 19.074.000 lei (fără TVA);
  • Brăila – 11 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 11 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 22.219.998 lei (fără TVA);
  • Constanța – 21 autobuze electrice, 5 stații de încărcare rapidă și 21 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 40.055.404 lei (fără TVA);
  • Drobeta-Turnu Severin – 3 autobuze electrice, 1 stație de încărcare rapidă și 3 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 6.059.999 lei (fără TVA);
  • Focșani – 20 de autobuze electrice, 5 stații de încărcare rapidă și 20 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 38.148.000 lei (fără TVA);
  • Lugoj – 9 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 18.179.997 lei (fără TVA);
  • Slobozia – 7 autobuze electrice, 2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă; valoarea contractului este de 14.140.003 lei fără TVA.

Finanțarea proiectelor este asigurată de MDLPA, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: