vineri

10 mai, 2024

15 februarie, 2022

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 71 de milioane de euro cinci companii farmaceutice furnizoare de imunoglobuline şi alte medicamente derivate din plasmă, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, companiile sancţionate sunt: Baxalta Gmbh, Elveţia – 109 milioane lei; CSL Behring Gmbh, Germania – 76,8 milioane lei; Biotest AG, Germania – 25,5 milioane lei; Kedrion Spa, Italia -16,1 milioane lei; Octapharma AG, Elveţia – 125,1 milioane lei; PPTA, Belgia: 375.521 lei.

În urma investigaţiei, declanşate în 2018, autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2015-2018, cele cinci companii au adoptat o strategie coordonată, care a vizat limitarea şi chiar întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline, cu scopul de a exercita o presiune asupra autorităţilor de a suspenda taxa clawback pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană. În acest fel, companiile urmăreau să îşi creeze un avantaj comercial, respectiv ameliorarea marjelor de profit.


PPTA a facilitat aceste practici anticoncurenţiale şi a contribuit prin propriile acţiuni la atingerea obiectivului comun, depăşind, prin aceasta, sfera activităţilor specifice la nivelul unei asociaţii cu scopul de a influenţa procesul legislativ.

Lipsa accesului la imunoglobuline, ca medicamente esenţiale destinate tratamentului unor multiple afecţiuni grave, a pus în pericol viaţa pacienţilor şi a determinat autorităţile să adopte măsuri de criză pentru a asigura medicamentele necesare pacienţilor, prin declanşarea Mecanismului European de protecţie civilă, ceea ce indică, implicit, amploarea gravităţii situaţiei generate pe piaţa naţională.

Firmele sancționate de Consiliul Concurenței pot ataca decizia la Curtea de Apel Bucureşti.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: