12 mai, 2021

Hidroelectrica urmează să aloce 3,757 miliarde de lei pentru „achiziții de participații (la) capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile”, în anii 2021 – 2023, potrivit proiectului de buget care va fi supus aprobării acționarilor în 10 iunie.

În toți cei trei ani bugetul de achiziții de participații este de peste 1,252 miliarde de lei, la care, se adaugă 75 de milioane de lei în acest an, pentru achziții de active.


Ministerul Energiei deține 80% din acțiunile Hidroelectrica, restul fiind al Fondului Proprietatea (FP).

Marile planuri de diversificare

Totalul investițiilor Hidroelectrica în regenerabile este de peste 5,1 miliarde de lei, până în 2025, potrivit strategiei de diversificare a producției, prin extinderea pe alte sectorare de regenerabile, în capacități cu puteri instalate de:

  • 600 MW – eolian, din care jumătate onshore și jumătate offshore, până în anul 2026;
  • 50 – 100 MW – solar.

Compania intenționează și să lege producția de regenerabile de cea de hidrogen, integrându-se într-un proiect pan-european („Hidrogen verde pe Dunărea albastră”).

(Citiți și: „Din marile planuri de investiţii de miliarde: Hidroelectrica în centrale eoliene offshore, Romgaz în petrochimie”)

Între timp, Hidroelectrica a preluat două firme care dețin și operează parcul eolian Crucea Nord din Dobrogea (108 MW), de la compania germană Steag GmbH și își caută consultanțiipentru o eventuală achziție a Portland trust Renewables 1 SRL, care dezvoltă un parc fotovoltaic de 131 MW în județul Argeș.


Planurile Hidroelectrica continuă în ciuda eșecului încercării de preșluare a activelor CEZ, deținătoarea celei mai mari capacități eoliene terestre din Europa (600 MW).

Oferta Hidroelectrica realizată împreună cu Electrica și SAPE (compania de administrare a unor pachete minoritare ale statului la compani privatizate) a fost inferioară fondului de investiții australian Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA).

Profituri de miliarde

Hidroelectrica estimează pentru acest an venituri totale de 4,2 miliarde de lei, cheltuieli totale de 2,7 miliarde de lei și un profit net de 1,12 miliarde de lei, în scădere de la 1,45 miliarde de lei anul trecut.

Compania este cel mai mare producător de electricitate al României, în cele 209 centrale hidroelectrice care au o putere instalată totală de 6.482 MW.

În funcție de debitul apelor și de nevoile sistemului național, Hidroelectrica poate asigura în mari proporții consumul, așa cum se întâmpla miercuri înainte de prânz, când centrala nucleară de la Cernavodă nu funcțioa decât cu un reactor și producția hidro era de 43% din necesar.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: