Ca urmare a ”actualizării legislației de salarizare a personalului plătit din fonduri publice”, costul orar al forței de muncă s-a majorat în primul trimestru din 2013 comparativ cu primul trimestru din 2012 cu 22,10% în administrație publică și apărare, 19,53% în sănătate și asistență socială și 18,05% în învățământ.
Creșterile salariale prezentate de Institutul Național de Statistică pe baza valorilor nominale, pot fi convertite în expresie reală după ajustarea cu inflația medie pe primul trimestru din 2013, cifrată la 5,62%.
Prelucrarea datelor arată creșteri salariale în unsprezece domenii, stagnare pe segmentul de intermedieri financiare și asigurări și scăderi în alte șase domenii (vezi tabelul).
Așadar, majorarea de 15% nominal, efectuată în două etape (8% de la 1 iunie 2012 și alte 7,4% de la 1 decembrie 2012) a avut drept rezultat o creștere diferențiată pentru diferitele categorii din sectorul bugetar.
Cei mai câștigați în mod real au fost funcționarii și militarii, urmați de cadrele medicale și, ca de obicei la urmă, de personalul didactic.
La coada plutonului activităților din economia națională s-au plasat salariații din trei sectoare cheie: construcții ( unde s-au încasat cu 2,26% mai mulți bani dar puterea de cumpărare a angajaților s-a diminuat cu 3,18%), turism – hoteluri și restaurante ( +2,34% nominal dar -3,11% real), comerț ( +3,64% nominal dar -1,87% real) și comunicații ( +3,56% nominal dar -1,95% real).
Dar cel mai mult au avut de suferit cei care activează în zona tranzacțiilor imobiliare, unde cheltuielile cu forța de muncă s-au diminuat în termeni reali cu peste cinci procente. Trebuie menționat că acestea au fost costurile totale cu munca ale angajatorilor. Acolo unde au fost operate reduceri de personal, cei rămași au beneficiat de valori ceva mai bune ale puterii de cumpărare și invers.
Una peste alta, însă, între 2012 și 2013 s-a produs la nivelul economiei naționale o reașezare de proporții a alocării resurselor financiare pentru plata muncii, dinspre sectorul privat spre sectorul de stat. Cu avantajul concret posibilității de îmbunătățire a serviciilor publice ( se presupune că un om mai bine plătit va munci mai bine) și cel al unei mai bune colectări la bugetul destinat plății pensiilor.
(Citește și: ”Locul de muncă și productivitatea sa: o comparație între PIB-ul pe ora lucrată în România și în Europa”)
La care se adaugă avantajul metodologic al cuantificării în creșterea PIB a majorărilor salariale din sectorul public (ajustate cu deflatorul PIB și ținând cont de ponderea serviciilor publice în valoarea adăugată brută). În curând, odată cu anunțarea unor date suplimentare despre stuctura creșterii economice din 2012 vom vedea și cât din aceasta s-a datorat majorării salariilor din sectorul bugetar.
La fel ca în toate problemele economice, a existat și o parte mai puțin bună, deoarece salariații din sectoarele private au avut de pierdut, cu excepția notabilă a celor din industria prelucrătoare ( unde productivitatea muncii a scăzut cu 0,1%) și din industria extractivă, care au marcat ușoare avansuri ale remunerării muncii în termeni reali.
Per total, bugetarii cu salarii reîntregite au beneficiat de ușoara creștere economică din ultima perioadă, în timp ce susținătorii principali ai creșterii din sectorul privat mai puțin iar unii, destul de mulți, deloc.
(Citește și: ”De ce în România salariile nu au ținut pasul cu PIB-ul. Munca altora în PIB-ul altora”)
În aceste condiții, nici pensionarii nu au înregistrat o creștere de venituri în termeni reali ( în aprilie 2013 ei consemnau un plus nominal de 4,38% și o diminuare reală a veniturilor de 0,86% față de aceeași lună a anului anterior).
Concluziile se impun de la sine, după interes.
2 răspunsuri
Cel “mai acuzator act politic”, pentru cei care au decis şi raspuns in perioada postcomunista de politica salariala din Romania, este acela de export ilegal de venit national constituit din munca salariatilor care au produs bunuri si servicii (mai ales in sistem lohn) pentru piata externa si carora li s-a platit doar nivelul minim al manoperei de pe piata interna. Acest mod de operare (realizat cu acordul mafiotilor din politica) a incurajat si folosirea “muncii la negru” ceea ce a condus in cele din urma si la acumularea necinstita de venit national de catre excroci care nu au nimic comun cu principiul economiei eficiente, exploatind intens forta de munca (fizica si intelectuala) fara nici o menajare sau protectie a capitalului uman valoros.
Exploatarea abuziva a fortei de munca este “o cale de capatuiala” a celor care nu respecta fiinta umana ca fiind cel mai valoros capital si carora nu li se intimpla nimic sanctionatoriu (prelungind abuziv programul de lucru fara limite si incalcind normele de munca) chiar daca exista institutii ale statului cu competente in domeniu acestea au doar statut de complici.
In politica salariala nu sunt respectate un minim de principii: salarizare egală la muncă egală, salarizare în funcţie de conţinutul muncii prestate, salarizare în funcţie de salarizarea existentă pe piaţa muncii”, in conditiile in care pentru intretinerea unui detinut se aloca lunar de la bugetul statului cca 2000 RON . In aceste conditii se impune respectarea salariului minim impus in 2007 de catre UE de 65% din salariu mediu (800 euro) existent în comunitatea europeană la acea data, adica de 500 de euro.