Mâine se dă startul celei de-a zecea ediții a Romanian Business Leaders Summit. Evenimentul are loc în acest an la Crowne Plaza Bucharest și se desfășoară pe 18 și 19 mai 2022. Îți prezentăm agenda celor două zile mai jos.
Pe parcursul a nouă sesiuni desfășurate pe două zile, evenimentul va aborda două teme extrem de actuale: transformarea digitală şi tranziţia verde. Peste 250 de lideri din mediul privat, mediul public și ONG-uri vor fi prezenți la evenimentul ce îl va avea ca invitat în deschidere pe Prim-Ministrul României, Nicolae Ciucă, și în cadrul căreia va fi transmis, de către Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial, și mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, către comunitatea RBL.
Prima zi: miercuri, 18 mai
Primul panel, intitulat ”Dincolo de transformarea digitală e transformarea digitală”, îi aduce față în față pe Mihai Matei – Președinte ANIS România, Cosmin Georgescu – CEO Cluster Power, Bogdan Popa – Vicepreședinte Divizia Operațiuni & IT Raiffeisen Bank și Cristian Cârstoiu, Digital Enablement and CIO EY România & Moldova, într-o discuție moderată de Sergiu Neguț – Co-Fondator FintechOS. Principalele teme de discuție ale panelului sunt legate de competitivitatea economiei digitale românești, raportul dintre producția de digital și consumul de digital, precum și viitorul transformărilor digitale în epoca post-pandemică.
Ziua va continua cu panelul „Drumul de la ghișeu la digital în administrație”, o sesiune moderată de Laura Florea – Managing Partner Point Public Affairs. Printre invitați se numără Sabin Sărmaș – Membru al Parlamentului și Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor a Camerei Deputaților, Mihaela Drăgulin – Director General Adjunct ANAF, Angela Roșca – Managing Partner Taxhouse și Roxana Albișteanu – Public Policy Manager România, Bulgaria și Moldova la Amazon Web Services.
Împreună vor încerca să vadă cum putem contribui fiecare pentru a ajunge la o Românie fără ghișee, fără copii xerox depuse la instituțiile statului și fără dosare cu șină.
De asemenea, Summitul este un spațiu în care, în fiecare an, participanții împărtășesc bune practici și inițiative concrete. Anul acesta vor avea ocazia să facă acest lucru într-o sesiune interactivă despre forța de muncă în era digitală, facilitată de Alina Burlacu – Director General Fundația Romanian Business Leaders, Petru Păcuraru – The Visionary HPDI România, Alin-Claudiu Apostu – Project Manager Vreau să fiu Antreprenor & Insights, Claudiu Vrînceanu – Project Manager Scale Out, Ioana Deneș – Project Manager SuperTeach și Irina Munteanu – Public Affairs Manager – Fundația Romanian Business Leaders.
Care este viitorul când vine vorba despre energie și la ce ne putem aștepta în contextul schimbărilor pe piața energiei cauzate de războiul din Ucraina vom afla de la Răzvan Nicolescu, Președintele Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice, în cadrul unui keynote speech.
Ca o premieră pentru această ediție aniversară, în cadrul Summitului va fi organizată și o dezbatere cu tema „Ar trebui ca prioritatea principală a sistemului de educaţie din România să fie pregătirea absolvenţilor pentru piaţa muncii”, la care vor participa Dan Ștefan – Co-fondator și Director Executiv Autonom, Mihai Logofătu – CEO Bittnet Systems, Briena Stoica, profesoară MERITO la Colegiul Național Alexandru Papiu Ilarian din Târgu Mureș și Andreea Dula – elevă la Colegiul Național Alexandru Papiu Ilarian, moderată de Emanuel Beteringhe, Președintele ARDOR.
Ziua se va încheia cu Gala Merito, momentul cel mai emoționant al evenimentului, deoarece îi aduce în lumina reflectoarelor pe acei profesori valoroşi din sistemul educaţional românesc selectați din peste 350 de recomandări. Proiectul Merito a fost inițiat de membrii comunității RBL în 2015 şi este unul de recunoaştere a excelenţei în educaţie.
Ziua a doua: joi, 19 mai
A doua zi de Summit va începe în forță cu un exercițiu de foresight, susținut de Ciprian Stănescu, Președintele Social Innovation Solutions. Vom identifica împreună care sunt cele mai importante provocări pe piața muncii până în 2032, cum se poate schimba relația stat-privat în următorii 10 ani, precum și care sunt trendurile pentru o transformare sustenabilă a modelului economic al României.
Tot în cadrul celei de-a doua zile, Președintele Executiv eMAG, Iulian Stanciu, va prezenta primul demers comun al mediului de business privind sustenabilitatea.
Cum toate proiectele RBL sunt generate de comunitate în cadrul Summitului, continuăm această tradiție cu o sesiune de generare de proiecte, facilitată de Mihai Marcu – CEO Medlife, ocazie cu care vor fi propuse noi idei care să contribuie la România în care generațiile viitoare să-și dorească să trăiască. Zeci de idei de proiecte au fost discutate până acum la precedentele ediții RBLS, iar unele dintre ele s-au implementat și au produs o schimbare reală în societate, având împreună, peste 100.000 de beneficiari.
Keynote speech-ul zilei 2 va fi susținut de Christoph Promberger, Director Executiv la Fundația Conservation CARPATHIA, pe tema celui mai mare proiect de conservare a naturii din Europa.
Finalul celei de-a doua zile va fi marcat de un eveniment inedit, Gala Tinerii în Arenă, o celebrare a antreprenoriatului tânăr din România. În cadrul galei, 5 echipe de tineri antreprenori cu vârste între 16 și 24 ani din întreaga țară, vor avea ocazia să-și prezinte ideea de business în fața a 6 antreprenori de top pentru a primi mentorat. Tinerii în Arenă este parte din programul național Vreau să fiu Antreprenor inițiat de membrii comunității RBL în 2013 cu scopul de a promova spiritul antreprenorial și inovația în România.
Ediția din acest an este susținută de FAN Courier, Raiffeisen Bank, eMAG, Cluster Power și Dedeman, în calitate de parteneri Gold ai evenimentului.
Înscrierile la eveniment se pot face pe https://summit.rbls.ro/.
***
Despre Romanian Business Leaders
Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro.