29 septembrie, 2022

Aventura militară dezastruoasă a lui Vladimir Putin în Ucraina face posibilă perspectiva că guvernarea sa de 22 de ani ar putea fi aproape de sfârșit. Va pleca Putin de bunăvoie, sau va trebui împins de la putere? Citiți în continuare scenariile Politico în care domnia lui Putin s-ar putea încheia – și pretenții la poziția de președinte al Federației Ruse.

”De bunăvoie și nesilit de nimeni”

Vladimir Putin a făcut întotdeauna eforturi extraordinare pentru a-și marginaliza rivali și a rescrie Constituția pentru a-și conserva puterea. Șansa ca el să facă loc voluntar unui alt lider este mică, dar nu neglijabilă. Iată cui i-ar putea face loc liderul rus:

Superspionul Nikolai Patrushev

Dacă Putin acceptă să predea puterea, observatorii Kremlinului îl văd pe Nikolai Patrushev drept succesorul său cel mai probabil.


Fostul șef al FSB, acum secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, are avantajul de a împărtăși o viziune asupra lumii similară cu cea a lui Putin, marcată de ostilitate față de Occident în general și față de Statele Unite în special.

Opiniile lui Patrushev sunt chiar mai extreme: într-o ședință a Consiliului de Securitate, cu câteva zile înainte ca Putin să ordone ca trupele să intre în Ucraina, Patrushev a acuzat Washington că urmărește o agendă ascunsă pentru a provoca „colapsul Federației Ruse”.

Vârsta nu este de partea lui Patrushev: la 71 de ani, el este cu doi ani mai în vârstă decât Putin, iar dacă ar deveni președinte ar fi, probabil, doar o soluție de tranziție.

Lacheul Dmitri Medvedev

Dacă există cineva în care Vladimir Putin poate avea încredere, acesta este Dmitri Medvedev: liderul rus i-a dăruit președinția fostului său adjunct din Sankt Petersburg în 2008.


Schimbul de locuri de muncă i-a permis lui Putin să păstreze puterea în propriile mâini, respectând în același timp limitele constituționale ale mandatului. care se aplicau la acel moment.

Medvedev a păstrat cald scaunul prezidențial și a obținut o notă de trecere ca modernizator – guvernând de pe iPad și făcând un turneu în Silicon Valley. Când i s-a terminat mandatul prezidențial de patru ani, Medvedev a facilitat întoarcerea lui Putin la Kremlin.

Dmitri Medvedev a continuat să servească încă opt ani ca prim-ministru, înainte de a deveni, în 2020, vicepreședintele Consiliului de Securitate – din nou subordonat direct lui Putin, care îl conduce.

Războiul nu i-a fost favorabil Medvedev, dar nici nu i-a afectat imaginea. La 57 de ani, Medvedev este încă suficient de tânăr pentru a conduce din nou Rusia, dar propria sa soartă este inseparabil legată de cea a lui Putin.

Badigardul Alexei Dyumin

După propria sa relatare, Alexei Dyumin l-a salvat odată pe Vladimir Putin de la moarte. Cei doi se aflau la intrarea unui refugiu montan când un urs brun s-a năpustit asupra lor. Dyumin a avut prezență de spirit, golid încărcătorul pistolului său de serviciu în picioarele fiarei.

Neînfricat, loial, dar totuși uman (ursul a supraviețuit) – ce calificări mai bune pentru a-i succede lui Vladimir Putin. Ce asigurare mai bună că te poți bucura de pensie și nu vei fi judecat la Haga pentru crime de război?

Veteran al Serviciului Gărzii Federale, Dyumin a gustat și succesul pe câmpul de luptă, a fost comandant al forțelor speciale în operațiunea din 2014 de anexare a Peninsulei Crimeea. Doi ani mai târziu, Putin l-a numit guvernator al regiunii Tula.

Alexei Dyumin este, după unele relatări, un favorit al lui Putin, dar statutul său de preferat l-ar face vulnerabil dacă ar izbucni o luptă pentru putere la Kremlin.

Prințișorul Dmitri Patrushev

Aliații lui Putin la Kremlin nu sunt chiar tineri, dar asta nu înseamnă că regimul autocrat nu va căuta să se perpetueze.

Nikolai Patrushev a fost cel care, după ce a fost numit la conducerea FSB în 2000, a numit elita de spionaj a Rusiei „noua nobilime”. Fiul său, Dmitri Patrushev, apare deci ca prinț și potențial succesor credibil.

În vârstă de 44 de ani, a fost numit ministru al agriculturii în 2018, după ce a absolvit anterior academia FSB și a condus Banca Agricultură a Rusiei, bancă de stat.

Oricât de îndepărtată ar fi perspectiva, un președinte prinț ar putea atenua temerile în întreaga lume că Rusia, care se confruntă cu înfrângerea în Ucraina, ar lansa o escaladare nucleară sinucigașă. Un conducător ereditar are, prin definiție, un instinct de supraviețuire mai puternic decât un dictator.

Un complot în Palatul Kremlin

Cu toate discuțiile despre o succesiune reușită, istoria arată că ocupanții Kremlin tind să iasă din istorie cu picioarele înainte: Vladimir Lenin și Joseph Stalin au murit ambii din cauze naturale, la fel ca Leonid Brejnev și cei doi succesori ai săi imediați.

Ultimul șef de stat în serviciu care a fost asasinat a fost țarul Alexandru al II-lea, în 1881. Există, totuși, precedente în care liderii au fost forțați să demisioneze – Nikita Hrușciov, în 1964, și Mihail Gorbaciov, în 1991.

O Troică după model post-stalinist

Moartea lui Stalin, în 1953, a declanșat o luptă pentru putere controlată, pentru scurt timp, de „troica” Malenkov – Beria – Hrușciov.

Troica s-a destrămat după ce temutul șef al poliției secrete, Lavrenty Beria, a fost executat pentru trădare (1953), iar premierul Georgy Malenkov a fost alungat de la putere (1955). Nikita Hrușciov a scăpat de concurență și a devenit lider de necontestat al Partidului Comunist și al guvernului.

Nu este chiar imposibil ca Vladimir Putin să fie înlăturat și înlocuit de o conducere colectivă care ar căuta să normalizeze relațiile Rusiei cu Occidentul. „Centrul de greutate, elita este împotriva războiului. Nu le-a plăcut războiul niciodată”, susține Nigel Gould-Davies, fost ambasador britanic în Belarus, acum membru marcant al Institutului Internațional de Studii Strategice.

Schimbarea de regim în autocrații vine de obicei din interior, observă Nigel Gould-Davies, care precizează: „Acum poziția lui Putin este în pericol și nu există nicio garanție a unei vieți de apoi pașnice”.

A specula cine ar putea conspira pentru a-l înlătura pe Putin este imposibil, dar, dacă istoria este ceva din care trebuie să înveți, atunci nu pot lipsi din conspirație reprezentanții „ministerelor puterii”, oricât de loiali lui Putin ar părea acum.

Ar putea fi amestecați Patrushev Sr., șeful FSB Alexander Bortnikov, ministrul de Interne Vladimir Kolokoltsev și ministrul Apărării Serghei Șoigu.

Premierul Mikhail Mishustin

Articolul 92.3 din Constituția Rusiei prevede că, în toate cazurile în care președintele este incapabil să își îndeplinească atribuțiile, „acestea vor fi îndeplinite temporar” de către prim-ministru.

Asta îl plasează pe Mikhail Mishustin în pole position pentru a prelua funcția de șef interimar al statului în cazul în care Putin se îmbolnăvește grav sau …

Mishustin, în vârstă de 56 de ani, a fost șeful Fiscului din Rusia înainte de a fi numit prim-ministru în 2020, când Putin a promovat schimbările constituționale care, efectiv, i-au deschis calea pentru a deveni președinte pe viață.

Mikhail Mishustin a servit ca manager loial de criză, lucrând pentru a minimiza consecințele economice ale sancțiunilor occidentale. Dar există o omisiune interesantă: legea spune exact ce se întâmplă în cazul în care președintele nu deține capacitatea de a-și exercita funcția. Din Constituție lipsește însă procedura inversă: cum își reia atribuțiile un președinte în putere.

Moscovitul Sergei Sobyanin

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, ar putea apărea ca un candidat pentru a-i succeda lui Putin dacă protestele din Rusia împotriva mobilizării escaladează până la punctul în care represiunea nu mai este viabilă și este nevoie de un angajament constructiv pentru a finaliza o tranziție ordonată.

Acesta nu este însî un scenariu de bază: protestele împotriva ordinului de mobilizare al lui Putin sunt departe de a atinge amploarea mișcării Euromaidan de la Kiev.

În mandatul său de 12 ani, Sobyanin s-a dovedit a fi un politician-mașină, nespectaculos de competent. El a făcut o treabă decentă de a face metropola mai locuibilă – amenajarea parcurilor, restaurarea clădirilor istorice și modernizarea transportului public – până când o mare parte din acest progres a fost anulată de război și sancțiuni.

În vârstă de 64 de ani, a fost anterior guvernator al provinciei Tyumen, bogată în petrol (din 2001-2005), șeful administrației Kremlinului (2005-08) și viceprim-ministru al lui Putin (2008-2010).

Scenariul unei revoluții colorate

Determinarea patologică a lui Putin de a șterge Ucraina de pe hartă provine din teroarea sa că Rusia ar putea importa o revoluție populară.

Ucrainenii și-au înlăturat liderii nu o dată, ci de două ori prin proteste pașnice, în Revoluția Portocalie din 2004-2005 și după protestele Euromaidan, de un deceniu mai târziu. S-ar putea întâmpla asta și în Rusia?

Prizonierul Alexei Navalny

Alexei Navalny ar fi principalul candidat pentru a conduce o revoluție. El a fost unul dintre organizatorii protestelor împotriva revenirii lui Putin la președinție în urmă cu un deceniu.

Acele demonstrații – cele mai mari din Rusia post-sovietică – au eșuat în cele din urmă. Dar Navalny a persistat, canalizându-și eforturile în demascarea corupției.

Statul a ripostat, otrăvindu-l pe Navalny și condamnându-l la închisoare pentru acuzații de fraudă false. Având un curaj extraordinar, Navalny continuă să se opună războiului din spatele gratiilor.

Dar șansele lui de a urma calea lui Nelson Mandela, dintr-o celulă de închisoare la președinție, sunt mici.

Observatorii își pot imagina un scenariu în care Putin este înlăturat și următorul lider al Rusiei, într-un gest de reconciliere față de Occident, eliberează toți prizonierii politici. Dar ar fi doar primul pas pe o cale lungă și sinuoasă către putere într-o țară care nu a organizat încă alegeri libere sau corecte.

Exilatul Mihail Hodorkovsky

Fostul magnat al petrolului Mihail Hodorkovski este un alt critic al regimului care l-a înfruntat pe Putin și a pierdut. El a fost deposedat de imperiul său petrolier, Yukos, aruncat în închisoare timp de 10 ani și, în cele din urmă, lăsat să plece în exil.

Fundația sa Open Russia, interzisă în Rusia, continuă să militeze pentru reformă, dar Hodorkovski însuși nu manifestă nicio ambiție evidentă de a organiza o întoarcere triumfătoare și de a juca un rol de lider într-o Rusia post-Putin.

Hodorkovski, 59 de ani, sprijină ferm rezistența Ucrainei împotriva Rusiei, îndemnând recent Occidentul să furnizeze mai multe arme.

Scenariul loviturii de stat militare

Rusia modernă nu are o istorie de lovituri militare de succes, dar ar fi o greșeală să fie exclusă posibilitatea ca Putin să fie înlăturat într-o revoltă armată.

Iată câțiva jucători cheie:

Măcelarul Mihail Mizintsev

Ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și șeful Statului Major, Valery Gerasimov, au, ambii, de purtat povara războaielor din Ucraina, ceea ce îi exclude efectiv ca lideri credibili ai oricărei mișcări militare de a prelua puterea.

Nu există tradiție în Rusia ca ofițerii să pună în scenă un puci, dar există un general care prosperă după ce și-a câștigat o reputație șocantă: Mihail Mizintsev, „măcelarul lui Mariupol”.

Mizintsev a condus asediul devastator în care au murit peste 20.000 de civili înainte ca orașul-port Mariupol să cadă, în luna mai.

Tocmai a fost promovat în funcția de ministru adjunct al Apărării responsabil cu logistica, deoarece Rusia încearcă să pună capăt haosului generat de mobilizare.

Mizintsev poate să nu fie un candidat direct la putere, dar va trebui urmărit în zilele și săptămânile următoare.

Mercenarul Yevgeny Prigozhin

Dacă cineva arată ca un comandant militar al Rusiei în acest moment, acela este Yevgeny Prigozhin, un om de afaceri cunoscut drept „bucătarul” lui Putin, care conduce armata secretă de mercenari Wagner.

Prigozhin, în vârstă de 61 de ani, a fost filmat luna aceasta în curtea unei închisori, promițând condamnaților libertate dacă ar lupta pentru Rusia în Ucraina și ar supraviețui timp de șase luni.

Ar fi, totuși, nevoie de o inversare uluitoare pe câmpul de luptă pentru ca un lord al războiului ca Prigojin să aibă chiar și cea mai mică șansă de a accede la putere.

Războinicul TikTok Ramzan Kadyrov

Cecenul Ramzan Kadyrov, care se autointitulează „soldatul lui Putin”, este unul dintre cei mai importanți susținători ai războiului Rusiei din Ucraina.

Trupele sale au avut, totuși, mai multe performanțe ca războinici pe TikTok, aplicația video pentru smartphone, decât pe frontul de luptă din Ucraina.

Kadyrov este un propagandist genial, chiar dacă necopt, al regimului – canalul său Telegram numără peste 2,6 milioane de urmăritori.

Cu toate acestea, orice încercare de a exploata slăbiciunea lui Putin pentru a-și promova propria cauză politică l-ar pune în pericol personal.

Este mai probabil ca Ramzan Kadyrov să caute mai multă autonomie sau independență pentru Cecenia dacă vor exista revolte politice în Rusia.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: