Rusia a anunţat sâmbătă înlocuirea în funcţie a celui mai înalt gradat însărcinat cu logistica, după ce ofensiva rusă în Ucraina a întâmpinat dificultăţi în acest domeniu, relatează News.ro, care citeazăAFP.
Generalul de armată Dmitri Bulgakov (foto) a fost eliberat din funcţia de viceministru al Apărării şi a fost înlocuit cu general-colonelul Mihail Mizinţev, au anunțat autoritățile.
Moscova face acest anunţ în timp ce se află în plină campanie de mobilizare în Războiul rus din Ucraina.
Mihail Mizinţev, care conducea Centrul de Control al Apărării Naţionale ruse, devine astfel viceministru al Apărării ”însărcinat cu aprovizionarea cu material şi tehnică a forţelor armate”, potrivit ministerului.
Mihail Mizinţev, în vârstă de 60 de ani, a ocupat numeroase posturi de conducere în Statul Major, în îndelungata sa carieră militară.
El este vizat de sancţiuni impuse de Occident, din cauza rolului pe care l-a jucat în asediul Mariupolului, un oraş portuar în sud-estul Ucrainei, cucerit în mai de forţe ruse cu preţul unor distrugeri importante.
Această schimbare în Statul major intervine în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri mobilizarea a sute de mii de ruşi de rusşi, cu scopul de a-şi impulsiona ofensiva în Ucraina.
Această mobilizare reprezintă o provocare de organizare importantă. Ea constă în convocarea rezerviştilor, în această ţară imensă, echiparea acestora, trimiterea lor către centre de antrenament, iar apoi pe front.
Intervenţia militară rusă în Ucraina a scos însă la iveală dificultăţi importante în domeniul logisticii.
O serie de analişti subliniază aceste carenţe ca fiind unul dintre motivele care explică dificultăţile cu care s-au confruntat trupele ruse de la începutul invaziei, la sfârşitul lui februarie.
***