La obiect

Digitalizarea companiilor: Managerii văd beneficiile, dar nu și pericolul amânărilor. Majoritatea firmelor – nepregătite pentru provocările viitorului

Jumătate din managerii companiilor românești viabile nu consideră că transformarea digitală este cea mai mare prima prioritate a strategiei lor. Și, în marea lor majoritate,… Mai mult

09.07.2018

Evenimentul

Președintele a revocat-o pe șefa DNA

UPDATE 15.20: Prima reacție a lui Liviu Dragnea – Discuția despre suspendarea președintelui va continua Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că discuția despre… Mai mult

09.07.2018

Analiză

Repartizarea banilor de protecție socială: o evoluție. Mai puţin la familiile cu copii şi la şomeri, mai mult la pensionari

România a avut în anul 2016 venituri de protecţie socială care au însumat 116,14 miliarde lei dar cheltuielile privind protecţia socială s-au ridicat la doar… Mai mult

08.07.2018

Chestiunea

I-a venit rândul Codului Administrației: răspundere mică pentru aleșii locali, putere mai mare la înstrăinarea patrimoniului, privilegii

Camera Deputaților votează luni modificările la Codul administrativ al României, modificări care întăresc controlul politic asupra administrațiilor locale. Este de așteptat ca, în ciuda problemelor… Mai mult

08.07.2018

Valentin Naumescu / Democraţia suverană versus statul de drept? O dilemă falsă dar foarte corozivă

de Valentin Naumescu , 26.6.2018

Puncte cheie:

  • De la Varşovia la Budapesta şi de la Bucureşti la Ankara, câştigătorii alegerilor mai mult sau mai puţin recente clamează dreptul suveran al majorităţilor parlamentare şi al guvernelor de a decide şi de a face „orice doresc”, în baza unui tot mai fetişizat „program de guvernare”, din care nimeni nu mai înțelege nimic. Voinţa schimbării politice acoperă tot mai mult, de la legislație și politicile judiciare, respectarea/nerespectarea angajamentelor europene şi internaţionale privind independenţa justiţiei, libertatea presei şi finanțarea societăţii civile (ONG-urilor), până la slăbirea luptei anti-corupţie, limitarea autonomiei universitare, reinterpretarea normelor bunei guvernări şi sfidarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene;
  • Noile regimuri autoritariste, care par, la prima vedere, legitimate prin vot popular, asediază în prezent justiția și statul de drept, ultimele redute ale ordinii liberale și totodată cei mai mari adversari ai corupției și abuzurilor politice și administrative ale clientelei de partid. Totul este așadar pus în discuție, nu mai există principii de neatins, așa cum erau, de exemplu, cu un deceniu în urmă;
  • În unele cazuri, se merge pe soluţii maximale, până la modificarea Constituţiei în sensul întăririi puterii executive discreţionare (Turcia lui Erdogan, deși având încă statut de stat candidat la integrare, sau Ungaria lui Orbán), în timp ce în altele se optează pentru formule aparent mai „blânde”, precum modificarea legislaţiei judiciare şi subordonarea politică a conducerii justiţiei (Polonia, România), efectele practice fiind însă la fel de nocive în toate situațiile;
  • Suveranismul şi autoritarismul renăscut sub hainele democraţiei iliberale, ale populismului radical şi refuzului de a mai accepta logica integrării sau criteriile supranaţionale, atacă peste tot ideea angajamentelor internaționale ale ţărilor respective şi temelia valorilor liberale din practica guvernării, sub acoperişul ideologic atotcuprinzător al „voinţei poporului”;
  • Teza fundamentală care animă „suveraniştii” de pretutindeni este că nimeni şi nimic nu poate opri o putere care a câştigat alegerile pe plan naţional să impună în practica guvernării tot ceea ce consideră a fi „voinţa politică a majorităţii cetăţenilor” (chestiune relativă, căci votul nu a presupus niciodată, de exemplu, acordul alegătorilor pentru demantelarea statului de drept sau salvarea infractorilor), mergând până la modificarea arhitecturii legislative şi a structurii de rezistenţă a statului de drept, inclusiv a independenţei justiţiei;
  • Curţile constituţionale, acolo unde există, sunt şi ele, în fond, tot o reflectare a majorităţii politice, fie mai agresivă, mai grobiană şi mai politizată (aşa cum e cazul în România) fie mai discretă, mai reţinută şi mai sublimată (ca în Germania sau Franţa), din vreme ce în procedura de numire a membrilor acestor curţi/consilii constituţionale apare invariabil factorul politic;
  • Tensiunea apărută între cele două principii fundamentale ale sistemelor de organizare politică modernă, democraţia suverană şi statul de drept, este în fapt o falsă dilemă, aşa cum voi arăta în continuare, dar cu dezastruoase consecinţe politice pe termen lung, mergând până la posibilitatea revenirii în Europa a regimurilor autoritare, de forţă și intimidare, „legitimate” însă, în mod paradoxal, prin așa-zise voturi democratice (de cele mai multe ori manipulate copios) şi prin parlamentarism (trucat, cu false dezbateri care anulează șansele opoziției de a aduce amendamente);
  • În România, recăderea în suveranismul de tip ceauşist este mult mai gravă decât ce se întâmplă în regiune sau în lume, fiindcă ascunde încercarea de legitimare „sub fustele poporului” şi ale „Marii Adunări Naţionale” a unor lideri cu grave probleme penale, spre deosebire de Polonia, Austria, Italia sau Ungaria (ca să nu mai vorbim de Statele Unite sau Marea Britanie), unde liderii naționali, chiar dacă nu reprezintă cea mai strălucită generație de politicieni occidentali, cel puțin nu sunt infractori condamnaţi sau inculpaţi în diferite procese penale;
  • Ca întotdeauna, ideile şi „moda” din Vest ajung pervertite în România, sub culorile ipocriziei locale, în care lideri ieri repetenţi la şcoală iar astăzi infractori la putere preiau rapid teme ale discursului populist şi suveranist din democraţiile occidentale, pentru a-și ascunde interesele personale sub aura unei așa-zise ideologii. Inculpaţi şi condamnaţi, membri de vază ai puterii de la Bucureşti, „tropăie” mândri alături de Donald Trump şi de britanicii din tabăra Brexitului, de populiștii din Italia sau Austria, pe ideea că și ei apără voinţa poporului suveran şi fac ce vor în ţara lor, pentru că au câştigat alegerile şi nu îi interesează ce spune opoziția, „strada” sau Uniunea Europeană;
  • La o privire mai atentă, diferențele sunt însă enorme, dincolo de aparenta convergență a discursurilor suveraniste de la Washington, Londra, Roma, Viena, Varșovia, Budapesta și București. E simplu, ai noștri sunt doar „penali”, n-au nicio legătură nici cu Trump, nici cu Theresa May, nici cu Mateusz Morawieczki, n-au nicio ideologie, nicio viziune asupra lumii, nici de dreapta, nici de stânga, vor doar să scape de pușcărie și să poată să fure liniștiți, de aceea nici în clubul suveraniștilor și populiștilor occidentali nu sunt, de fapt, primiți, fiind receptați peste tot cu neîncredere și dispreț;
  • Rezilienţa unei democraţii liberale şi a unui stat de drept este dată de stabilitatea şi puterea instituţiilor, precum şi de integritatea profesioniştilor care le populează. Cu cât instituţiile unui stat sunt mai puternice şi mai depersonalizate, bazându-se pe valori internalizate, norme şi proceduri, cu atât democraţia şi statul de drept sunt mai stabile. Dimpotrivă, cu cât oamenii sunt mai slabi, mai incompetenți şi mai dependenţi de favorurile puterii, cu atât democraţiile şi societăţile respective devin mai vulnerabile în faţa tentaţiei autoritarismului liderilor iar puterea se personalizează. Oamenii bine pregătiți sunt și cei care rezistă mai bine abuzurilor șefilor și nu sunt dispuși la a face compromisuri. Calitatea resursei umane din politică, administrație și instituțiile specializate face, în fapt, diferența între țările guvernate credibil și cele slabe, atât la nivel de vârf, cât și la nivelurile ierarhice inferioare. Faceţi doar comparaţia (greu de făcut, de altfel) între pregătirea educaţională şi profesională a premierului României şi cea a premierilor Poloniei, Italiei, Ungariei etc. De fapt, nici „suveraniştii” aceştia despre care vorbim şi cei din spatele lor (inclusiv votanţii lor) nu sunt toţi la fel, de aceea nici ţările pe care le conduc nu arată toate la fel.

 

*

 

Ceea ce se întâmplă în prezent în România este deopotrivă parte a unui proces politic mai amplu, în plină desfăşurare în numeroase democraţii ale Europei şi ale lumii, dar este totodată şi unic în regiune, printr-o anumită particularitate a sa. Este aşadar parte a tendinţei cvasi-generale de erodare a încrederii în valorile liberale şi a tentaţiei discursului iliberal, protecţionist şi suveranist, şi este unic prin faptul că sub aripa suveranismului românesc se ascunde strategia evidentă de salvare personală a unor lideri corupți sau cu grave probleme penale, situaţie care nu mai este întâlnită nicăieri altundeva.

De fapt, nu există nicio incompatibilitate între democrație, suveranitate națională, Uniunea Europeană și statul de drept. Toate cele patru paradigme slujesc interesul public, atunci când sunt aplicate cu bună credință. Când sunt folosite cu ipocrizie, ele pot deveni însă nocive, puse în serviciul și interesele meschine ale unor persoane ajunse la vârful puterii. Și cum partidele politice locale (a se vedea România dar și alte cazuri din regiune) ajung mai greu să acapareze Uniunea Europeană și justiția, un bun refugiu al ipocriziei politice se dovedesc ideile de democrație și suveranitate națională, mult mai ușor controlabile. În numele lor încearcă acum liderii cu probleme penale ultracunoscute de la București, respinși de Bruxelles și investigați de justiția internă, să mobilizeze mase de manevră dependente de favorurile puterii, transmițând mesaje otrăvite despre Uniunea Europeană și statul de drept rebotezat de ei în mod caricatural.

Din nefericire, falia creată artificial și interesat între democrația suverană, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statul de drept de partea cealaltă, se adâncește. Strategia de manipulare a început, iată, să dea roade. Tot mai mulți oameni, în tot mai multe țări, ajung să creadă că Uniunea Europeană nu le servește interesele și că demni de încredere sunt mai degrabă politicienii locali care le vorbesc despre protecție și suveranitate, nu Tratatele și nu legislația comunitară adoptată pas cu pas în ultimele decenii. Mulți din acești oameni fie nu au termen de comparație (nu au trăit războiul și nu au trăit în comunism), fie au niveluri educaționale joase, care îi duc inevitabil în zona ignoranței ușor de manipulat și a dependenței de putere, fie pur și simplu au interese personale și de grup care îi determină să acționeze conștient în acest sens.

Un episod elocvent al nefericitei „bătălii” (în accepţiunea tot mai multor actori politici, presei şi opiniei publice) democraţie + suveranitate naţională vs. Uniunea Europeană + statul de drept (Tratatele, legislaţia UE, deciziile Consiliului European) se consumă chiar în prezent, prin activarea art. 7 al Tratatului împotriva Poloniei şi, recent, prin propunerea oficială de activare a art. 7 împotriva Ungariei.

Sunt voci pertinente care spun că Uniunea Europeană (Angela Merkel) a greşit tolerând atât de mult sfidarea lui Orbán, doar pe ideea că aducea europarlamentari în grupul PPE, şi că sancţionarea comportamentului Budapestei faţă de valorile şi deciziile UE trebuia să vină mult mai devreme, cu ani în urmă.

În felul acesta, văzând că lui Orbán nu i se întâmplă nimic în pofida referendumurilor absurde făcute, a „vânătorii de vrăjitoare” (obsesia anti-Soros), a sfidării deciziilor Consiliului European, alţi politicieni şi alte partide din regiune au început să procedeze la fel. Ţările Europei Centrale au început să privească Uniunea Europeană doar ca pe un sac de bani, în care singura componentă a apartenenţei la organizaţie este extragerea unor sume cât mai mari pentru investiţii în infrastructură şi participarea la piaţa unică europeană. Fără valori comune, fără obligaţii, fără norme şi bune practici, fără respectarea legislaţiei şi deciziilor europene. Doar vot popular şi suveranitate naţională. Fireşte, aşa nu o să mai meargă mult. Într-un fel sau altul, balanţa va înclina iar una din opţiuni va fi învinsă.

Această criză absurdă provocată de politicienii populişti se apropie de momentul tranşării. Cam târziu, dar Uniunea Europeană a înţeles că trebuie să se întoarcă la valori şi la setul de criterii fundamentale ale apartenenţei la Uniune. Soluţii sunt. Legarea accesului la fondurile europene de statul de drept devine o măsură obligatorie în actualul context, pentru a controla avansul mişcărilor care sfidează statul de drept, înţeles şi ca legislaţie naţională, dar şi ca legislaţie europeană (deciziile Consiliului European).

În opinia mea, deşi vociferează intens împotriva acestei idei, nici Ungaria, nici Polonia nu vor ieşi din Uniunea Europeană, chiar dacă Bruxelles-ul adoptă aceste condiţionări şi exigenţe pentru accederea la beneficii. Pentru că nu au alternative. Rusia vinde doar poveşti anti-occidentale, neavând nimic concret de oferit şi nereprezentând un model de reuşită economico-socială şi cultural-educaţională, demn de a fi urmat într-o alianţă, în cazul ieşirii din UE. Britanicii, la rândul lor, au început să se îndoiască de Brexit. La doi ani după referendum, n-au realizat nimic iar economia lor înregistrează pierderi, nu au un acord post-Brexit cu Uniunea Europeană şi, cred că spun a patra oară în ultimii doi ani, nu este exclus să dorească amânarea cu un an a ieşirii din Uniunea Europeană, iar cel mai târziu în primăvara lui 2020 să facă un nou referendum, pentru rămânere. Nu e sigur că aşa se va întâmpla, dar nu este nici exclus.

Să vedem cum vor gestiona situaţia populiştii şi euroscepticii aflaţi acum la guvernare la Roma. Aşa cum am mai spus, nu îi văd bine: ori acceptă politicile UE şi nu fac ceea ce au promis în campanie, aliniindu-se cu Berlinul şi Parisul şi pierzând sprijinul susţinătorilor radicali iniţiali (este ceea ce cred eu că vor face, fiindcă este mai comod), ori fac ceea ce au promis şi provoacă o imensă criză europeană şi naţională, scufundând inclusiv economia Italiei (scăderea masivă a taxelor şi creşterea substanţială a subvenţiilor bugetare!), ceea ce va avea acelaşi rezultat politic pentru M5S şi Liga, adică dezumflarea gogoşilor populiste servite…poporului italian.

Acesta este, pe scurt, tabloul confruntării absurde dintre „democraţii suveranişti” care vor să revizuiască tot şi „europeniştii legalişti” care apără ordinea europeană actuală. Peste câteva zile, Summitul UE ne va da o nouă imagine a turbulenţelor şi lipsei de consens din Uniune, pe tematica reformelor anunţate şi a soluţiilor la criza migraţiei.

Personal, nu am nicio îndoială că, pe termen mediu şi lung, Uniunea Europeană va deveni din ce în ce mai conservatoare şi mai protecţionistă (pare a fi o victorie a suveraniştilor) dar în acelaşi timp mai intransigentă cu cei care nu respectă regulile UE (triumful compensatoriu al europeniştilor). S-ar putea ca astfel să arate Uniunea Europeană a următoarei generaţii de politicieni şi de votanţi: mai închisă pentru cei din exterior, mai fermă în decizii şi sancţiuni, mai exigentă cu „rebelii” politici, mai protecţionistă, divizată între un nucleu central al Zonei Euro şi o periferie veşnic frustrată de diferenţele existente, îndepărtându-se treptat de Statele Unite (şi invers) dar totuşi o Uniune Europeană, adică mult mai bine decât competiţia tradiţional dezastruoasă a statelor naţionale de pe continent, aducătoare de războaie, aşa cum a fost în întreaga istorie a Europei, înainte de începutul integrării.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 26.6.2018

Lăsați un comentariu


Europa

Donald Trump – supărat pe FED pentru creșterea dobânzilor

Adrian N Ionescu

Preşedintele Donald Trump a criticat politica băncii centrale a SUA (Rezerva Federală, FED) de majorare graduală a dobânzii de politică monetară, nemulțumit de eventualul impact… Mai mult

Stiri

Vladimir Putin, invitat la Washington de Donald Trump. Șeful comunității de informații din SUA, luat prin surprindere

Iulian Soare

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a cerut consilierului său pentru securitate naţională, John Bolton, să îl invite la Washington pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a… Mai mult

Stiri

Polițiștii îi cer președintelui să nu promulge noul Cod Rutier

Vladimir Ionescu

Grupul Poliţiştilor Rutieri din România îi cere preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă, să nu promulge modificările la Codul Rutier, întrucât “numărul accidentelor rutiere, având… Mai mult

Stiri

Magistrații de la Curtea Supremă trebuie să redacteze, în vacanța judecătorească, toate hotărârile pronunțate

Vladimir Ionescu

Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, le-a cerut tuturor magistraților de la această instanță să profite de vacanța judecătorească și să redacteze,… Mai mult

Stiri

Comisia de Etică a Universităţii de Vest din Timişoara: Florian Bodog a plagiat o treime din lucrarea de doctorat

Vladimir Ionescu

Fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, a plagiat o treime din lucrarea de doctorat, conform verdictului dat de Comisia de Etică a Universităţii de Vest… Mai mult

Stiri

Preţul gazelor naturale pentru consumatorii finali casnici creşte cu 5,83%, de la 1 august

Adrian N Ionescu

Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte cu 5,83%, începând cu data de 1 august 2018, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională de Reglementare în… Mai mult

Stiri

”Standardul în materie de legiferare nu trebuie să fie dosarul penal, ci respectul față de Constituție” – Președintele cere Parlamentului să corecteze Legile justiției

Victor Bratu

Președintele Klaus Iohannis a solicitat joi Parlamentul ca imediat după vacanță să reintroducă legile justiției în circuit parlamentar și să le corecteze. Șeful statului a… Mai mult