marți

19 martie, 2024

16 iulie, 2018

Transportatorul aerian naţional Tarom a semnat luni, la Londra, contractul prin care achiziţionează cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru companie.

Cele cinci avioane, anunță un comunicat al Ministerului Transporturilor, au un preţ de catalog de 586 milioane dolari şi vor fi livrate până în anul 2023.

Semnarea acestei comenzi ferme între compania Tarom, reprezentată de directorul general Wolff Werner-Wilhelm, şi Boeing, prin Kevin G. McAllister – preşedinte şi director executiv al Boeing Commercial şi Ihssane Mounir – vice-preşedinte de marketing şi vânzari, a avut loc în cadrul Târgului aviatic Farnborough International Airshow.


”Comanda de astăzi face parte dintr-un contract mai amplu care, pe lângă cumpărarea celor cinci aparate Boeing 737-MAX 8, prevede şi începerea procedurilor pentru ca Direcţia Tehnică a Tarom să devină partener oficial Boeing, precum şi achiziţia în leasing operational a celor două aeronave 737-800 Next Generation, aflate deja în flota Tarom”, arată comunicatul Ministerului Transporturilor.

Târgul aviatic de la Farnborough reuneşte, până în 22 iulie, peste 70.000 de reprezentanţi ai industriei aerospaţiale care îşi prezintă cele mai noi tehnologii din domeniu.

Numărul pasagerilor transportaţi de Tarom a crescut în primul trimestru din acest an cu 22%, comparativ cu T1 2017, În acelaşi timp, factorul de încărcare al aeronavelor a crescut cu circa 11%. Compania realizează un plus de venituri de 18% faţă de T1 2017.

Pentru acest an, compania a prevăzut o sumă de 440,24 milioane lei pentru investiţii, din care peste 10% sunt fonduri destinate investiţiilor pe sectorul IT.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: