România se poziționează pe ultimul loc între țările membre ale Uniunii Europene din perspectiva cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, cu mai puțin de o jumătate de procent din PIB și aproape la o cincime din media UE 28 ( situată la 2,06% din PIB).
Cu doar 0,42% din PIB potrivit datelor Eurostat și 0,49% din PIB conform metodologiei naționale (date definitive pentru 2012), am fost devansați clar până și de Bulgaria (0,64% din PIB).
Investițiile în cercetare sunt poate singura formă de-a asigura, într-un viitor previzibil și într-o piață competitivă, sursa de valoare adaugată mare – principala problemă a economiei românești.
De reținut, suntem și singura țară pentru care Eurostat menționează o diferență în materie de definire a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare ( doar pentru SUA apare o mențiune similară), după ce în 2011 a fost raportată o discontinuitate în seria temporală.
Cifrele din rapoartele anuale ale INS și cele aduse în termeni comparabili de Eurostat sunt aproape identice până anul trecut, când diferența e cam mare.
Dincolo de aspectele metodologice, cert este că evoluția acestui sector strategic de activitate a fost în scădere față de anul 2008.
Fapt de natură să ne compromită șansele de a avansa spre o producție cu caracter inovativ pronunțat și valoare adăugată mai mare. Și contrar tendințelor din țările din fostul bloc estic, cu care concurăm pentru atragerea investițiilor străine.
(Citiți și: ”Conferință – Competitivitate: Nu mai păcălim pe nimeni cu cota de 16% / Suntem în urma unor state nu doar din UE, ci și din Balcani / Subsistemul de educație al Economiei / Inegalitatea fiscalității”)
Dacă înaintea crizei, România se afla ”în pluton”, la mică distanță de Polonia, ulterior a neglijat acest domeniu-cheie al economiei și a pierdut teren.
În acest timp, colegele din regiune au mizat pe zona de cercetare –dezvoltare și au sprintat spre valori mai apropiate de media UE, de care Cehia s-a apropiat deja.
Pentru referință, ar fi utilă și prezentarea topului european în materie, dominat de țările nordice, prin raportare la câteva țări din sudul continentului. Alăturarea este elocventă pentru capacitatea de a traversa criza și de a genera o creștere sustenabilă a nivelului de trai. Se poate vedea cum problemele de competitivitate încep acolo unde era de așteptat, la originea proceselor de producție.
În anul 2012, au fost cheltuite pentru activitatea de cercetare-dezvoltare din România 2.872,7 milioane lei, din care 2355,5 milioane lei cheltuieli curente, adică 82% din total şi doar 517,2 milioane lei cheltuieli de capital, respectiv 18%, ceea ce spune multe despre (ne)dotarea tehnică a sectorului.
Mai mult ponderea cheltuielilor de capital pentru dotarea unităţilor care au desfăşurat activitate de cercetare-dezvoltare, a scăzut cu 1,2 puncte procentuale în anul 2012, faţă de anul 2011.
Structura cheltuielilor pentru Cercetare. Public și privat
Privind în structură, sumele cheltuite pentru echipamente și aparatură s-au situat la 77,5% din totalul cheltuielilor de capital, ceea ce înseamnă doar 400 milioane lei sau 90 milioane euro. Alte 63 milioane lei (12,1% din total) s-au dus pe achiziții de terenuri și construcții, 29 milioane lei pe achiziții de software (5,7% din total) și 24 milioane lei (4,7% din total) pe alte destinații.
Cât privește structura sumelor alocate pentru cercetare-dezvoltare la nivel național, cam 50% au provenit din fonduri publice, 30% de la întreprinderi și 15% au venit din străinătate.
De remarcat că mai puțin de cinci procente din banii întreprinderilor au susținut cercetarea din sectorul de învățământ superior, ceea ce reflectă slaba legătură între teorie și practică și deficitul de stimulente în fiscalitatea aplicată firmelor.
Una peste alta, ar trebui să luăm aminte că obiectivul fixat pentru dezvoltarea sectorului de cercetare-dezvoltare prin strategia Europa 2020 este de 3% din PIB. Atingerea lui în următorii șase ani este improbabilă și va greva asupra ritmului de dezvoltare economică și a perspectivelor de creștere pe termen mediu și lung.
