Declarația ministrului delegat Dan Șova, potrivit căreia un om de afaceri a încercat să-l mituiască, afectează derularea anchetei, a declarat pentru cursdeguvernare.ro purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Cristian Ardelean.
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine a dezvăluit joi, pentru MEDIAFAX, că un om de afaceri a încercat să-l mituiască în timpul vizitei în China, din septembrie.
Imediat după ce-a ajuns la București, a mai spus Dan Șova, a discutat cu premierul Victor Ponta și acesta l-a sfătuit să sesizeze Direcția Națională Anticorupție. Ceea ce a și făcut, pe 10 septembrie.
Dan Șova mai spunea că nu i s-a comunicat nimic, timp de mai bine de o lună, despre ce se întâmplă cu plângerea sa: ”În acest moment nu am informaţii de la DNA, dar nu e nefiresc pentru că, fiind în fază de cercetări prealabile şi probabil cerând nişte probe în China, durează puţin mai mult. Oricum, a fost depusă acum circa o lună şi curge”.
Declarația afectează ancheta
Delegația în China s-a desfășurat între 2 și 7 septembrie, iar plângerea a fost depusă la DNA pe 10 septembrie.
DNA a comunicat că sesizarea a fost declinată, pe 13 septembrie, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Procurorul Cristian Ardelean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a confirmat pentru cursdeguvernare.ro că, într-adevăr, există o anchetă deschisă pe baza sesizării declinate de DNA.
”Din păcate, domnul ministru a ieșit în presă și a spus despre plângere. Domnul ministru poate vrea să facem în trei săptămâni un dosar de corupție?”, a spus Cristian Ardelean.
Întrebat dacă declarația ministrului poate afecta ancheta, procurorul Cristian Ardelean a răspuns: ”Vă dați seama, când se anunță așa că există o anchetă… Mai ales că dânsul este jurist, de ani de zile, și știe ce înseamnă asta”, a mai adăugat procurorul Cristian Ardelean.
Cine este omul de afaceri care ar fi încercat să-l mituiască pe Dan Șova
Omul de afaceri despre care ministrul delegat spunea că i-ar fi propus mită, în schimbul acordării unui contract pe bani publici pentru construirea unui tronson de autostradă, este Călin Roman, director general al grupului de firme Selina.
Grupul a avut în anii trecuți mai multe contracte pe bani publici, pentru construire și întreținere de drumuri.
Patronul grupului, Beniamin Rus, a negat aceste acuzații ale ministrului delegat Dan Șova.
„Călin Roman a fost într-adevăr în China. Eu trebuia să mă duc în China. Am fost invitat personal. Ştiam că merg Corlăţean şi Şova. Dacă aveam astfel de intenţii sau preocupări, mergeam şi discutam eu. Acuzaţiile care i se aduc domnului Roman nu sunt reale”, a declarat Rus pentru corespondentul MEDIAFAX.