„Cel mai mare plan al secolului”, așa numesc mulți ambițiile țărilor membre UE din Europa de Est de a dezvolta o nouă serie de reactoare pentru a produce energie în măsură să le acopere o parte din consum. Din Cehia până în România, țările din fostul bloc sovietic au planuri de a construi cel puțin 12 centrale nucleare în valoare de 130 de miliarde de euro, iar prima dintre acestea va putea funcționa cam peste un deceniu.
Problema este însă că finanțarea lor nu este asigurată şi vor avea nevoie de subvenții din partea statelor, scrie publicația Money Review, într-un articol preluat de Rador România.
Din 1986, de la explozia de la centrala nucleară de la Cernobîl, planurile nucleare ale țărilor est-europene au „înghețat” ori au încetinit dramatic. Apoi a venit prăbușirea Uniunii Sovietice și a regimurilor sale și totul a fost uitat.
Acum, când multe țări occidentale plănuiesc să-și modernizeze sau chiar să-și înlocuiască reactoarele nucleare, țările din Europa de Est se alătură acestui curent în cel mai mare efort din ultimele decenii de a crește capacitatea de generare a energiei electrice. Țările fostului bloc sovietic au moștenit instalațiile lor nucleare din anii 1970 și 1980, când industria creștea rapid. Dar, în realitate, timpul expiră pentru aceste unități nucleare.
Lupta pentru finanțare a statelor din ECE
Guvernele încearcă să folosească sprijinul politic de care dispun pentru a construi noi unități, iar țările lor se alătură eforturilor UE de a trece la energie curată, mai ales după ce au decis să renunțe la gazul rusesc ieftin.
Problema este, totuși, că țările din Europa de Est nu dispun nici de know-how-ul ingineresc necesar pentru amploarea ambițiilor lor nucleare şi nici de bani, luptându-se să găsească finanțare. Și din moment ce niciun investitor din sectorul privat nu își va asuma riscul de a construi o centrală nucleară, sarcina revine guvernelor. Iar „cheia” în tot cazul vor fi subvențiile UE.
Însă şi pentru aceste fonduri există o concurență mare. „Finanțarea este în mod clar cea mai mare problemă”, comentează Ian Horst Keppler, economist la Agenția pentru Energie Atomică, care, vorbind la o conferință pe această temă la Praga, a subliniat că „această problemă se află în centrul deciziei”.
Polemicile din statele occidentale ale UE
În vestul Uniunii Europene, țările sunt împărțite în ceea ce privește energia nucleară. Belgia și Spania intenționează să o elimine în întregime, deși au prelungit calendarul pentru această eliminare treptată din cauza insecurității energetice ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina. Altele au luat cu mult timp în urmă decizii de a nu recurge la energie nucleară.
Austria a respins energia nucleară într-un referendum în 1978.
Germania a interzis-o printr-o decizie guvernamentală în urma dezastrului de la Fukushima din Japonia din 2011.
Între timp, Belgia, Franța, Finlanda și Suedia încă produc suficientă energie nucleară pentru a-și acoperi cel puțin o treime din necesarul de energie, oferind energie pentru aproximativ 100 de milioane de cetățeni. Cele mai noi instalații din Franța vor începe să genereze electricitate la reactorul Flamanville-3 EPR.
Deciziile majore din ECE legate de energia nucleară, așteptate abia în exercițiul 2028 – 2034
Nu este de așteptat ca țările din Europa de Est să ia decizii de investiții prea curând. Ele așteaptă aprobarea de către UE a ajutorului pentru perioada financiară 2028-2034.
Polonia va lua în considerare un tip de ajutor de stat de tipul celor folosite de Electricité de France și Marea Britanie pentru proiectele lor.
România înfiinţează un vehicul investiţional special și caută să pună în practică o combinație de obligațiuni verzi, împrumuturi guvernamentale și contracte speciale.
Și Cehia va decide în august care companie va prelua cel puțin unul dintre reactoarele sale.
Tehnologia Small modular reactors – SMRs este o tehnologie nouă în plină evoluţie, iar Grecia trebuie să o urmărească de pe acum pentru a fi pregătită să pună la punct planuri mature pentru o eventuală valorificare a ei, a declarat Nikos Tsafos, consilierul special pe teme de energie al premierului grec. Tsafos vede valorificarea energiei fie prin participarea Greciei la un proiect al unei pieţe europene cu care este interconectată, pentru ca energia produsă în acest fel să poată intra în sistemul grecesc de electricitate pentru a echilibra fluctuaţiile surselor regenerabile de energie, fie prin instalarea unor mici reactoare nucleare modulare (SMR) în Grecia.
Energia nucleară, potrivit lui Nikos Tsafos, nu este competitivă, ci complementară celei din surse regenerabile, care în Grecia va atinge apogeul în 2030. Din cauza fluctuaţiilor pe care le prezintă, sursele regenerabile nu pot susține însă, ele singure, funcționarea în siguranță a sistemului de electricitate, iar pentru a abandona definitiv combustibilii fosili, și anume lignitul și gazele naturale, aceştia vor trebui înlocuiți cu energia nucleară. Un anumit număr de megawați proveniţi din energia nucleară, potrivit lui Nikos Tsafos, pot ajuta la echilibrarea sistemului, iar scenariile legate de costuri ar trebui elaborate pe această bază și nu în comparație cu costurile de producție ale surselor regenerabile.
Un acord pe termen lung cu o piață interconectată, precum Bulgaria sau România, astfel încât energia să poată fi transferată ca energie de echilibrare este un scenariu care ar putea aduce energia nucleară în balanța energetică a Greciei. Celălalt scenariu este instalarea unor reactoare nucleare mici în Grecia, pe care, potrivit lui Tsafos, statul le-ar putea planifica și exploata fie prin compania publică de electricitate PPC, în calitate de acționar, fie prin organizarea de licitații pentru atragerea altor investitori. „Este o tehnologie în evoluție și o urmărim. Dar este încă foarte scumpă și nu trebuie să fim printre primii care să se orienteze spre ea. Dar trebuie să planificăm de pe acum pentru a fi pregătiți când va veni momentul să mergem înainte”, subliniază Nikos Tsafos.
Grecia se află într-o zonă plină de proiecte şi reactoare nucleare. La nord, Bulgaria şi în curând Serbia, care are în plan abrogarea legii care interzice utilizarea energiei nucleare și instalarea a patru reactoare mici capabile să producă 1.200 MW. La vest, Italia, care după închiderea ultimei sale centrale nucleare în 1990, are din nou în proiect instalarea de reactoare nucleare, în sud, Egiptul și în est Turcia, care plănuiește şi o a doua centrală nucleară la Akkuyu. „Nu poți ridica o problemă de siguranţă când suntem înconjurați de reactoare nucleare”, a mai ţinut să sublinieze consilierul premierului grec pe probleme de energie, Nikos Tsafos.
(Citiți și: ”Acord România – SUA pentru faza a doua a studiului privind implementarea proiectului cu minireactoarele nucleare de la Doicești”)
****
