joi

25 aprilie, 2024

23 iunie, 2014

Înregistrările realizate de membri ai familiei lui Sandu Anghel şi în care apare Mircea Băsescu sunt legale şi pot fi considerate probe în dosar, scrie în motivarea judecătorului de la Tribunalul Municipiului Bucreşti, care a decis ca fratele preşedintelui României să fie arestat preventiv 30 de zile, pentru trafic de influenţă.

„Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv”, scrie judecătorul, în hotărârea citată de MEDIAFAX.

Declaraţiile lui Marian Căpăţână, intermediarul sumelor conform cărora el ar fi primit banii de la familia lui Sandu Anghel, sub formă de împrumut, nu sunt susţinute, se mai spune în motivarea hotărârii.


Judecătorul arată că nu există niciun document, care să ateste închiere unui contract de împrumut şi nici martori care să confirme acest lucru.

Lăsarea în libertate ar induce în societate un sentiment acut de insecuritate

Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână arată în motivarea hotărârii că, pentru cei doi, dreptatea şi libertatea au devenit o marfă care se poate cumpăra şi vinde, fapt ce aduce atingere încrederii în sistemul judiciar.

„Nu trebuie ignorat că cei doi inculpaţi au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să rezolve pe căi ilicite anumite probleme judiciare. O astfel de optică, în care «dreptatea» şi de ce nu, faţă de specificul cauzelor ce constituiau finalitatea demersurilor ilicite făcute, «libertatea» au devenit o marfă ce se poate cumpăra şi vinde, apare ca inadmisibilă, valorile sociale atinse fiind multiple, cea mai importantă, în opinia judecătorului, fiind lezarea încrederii în sistemul judiciar şi în autoritatea judecătorească în condiţiile în care, prin presupusele acţiuni întreprinse, inculpaţii au acreditat ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, gata să abdice de la atributele şi încrederea de care trebuie să se bucure într-o societatea democratică”, se scrie în documentul prezentat de MEDIAFAX.

Potrivit documentului citat, toate persoanele implicate în acest dosar dau dovadă de „mentalităţi greşite”, „o percepţie eronată şi periculoasă” asupra actului de justiţie şi asupra organelor implicate.


„Faptele, presupus săvârşite de inculpaţi, sunt de natură să provoace o puternică rezonanţă în cadrul societăţii; în consecinţă, lipsa unei reacţii prompte a sistemului judiciar şi lăsarea inculpaţilor în libertate la momentul procesual de faţă ar induce perturbări grave ale disciplinei publice, ale respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase – generând astfel un sentiment acut de insecuritate”, a precizat judecătorul în motivare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: