vineri

26 aprilie, 2024

6 iulie, 2016

brexit pieteLira sterlină a căzut miercuri la minimul ultimelor 31 de ani, în condiţiile în care investitorii au început să caute active sigure după votul britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, scrie Bloomberg.

Lira a reuşit să atingă un nou record negativ, după o scădere de 1,7%.

M&G Investment, un fond de investiţii de 5,7 miliarde de dolari, şi-a suspendat activităţile marţi, după ce Standard Life Investment a îngheţat tranzacţionarea.


„Sunt puţine lucruri care ar putea opri prăbuşirea lirei în viitorul apropiat”, a spus Peter Dragicevich, strateg la commonwealth Bank of Australia. „Este multă incertitudine în pieţe, mai ales pentru lira sterlină”, confirmă și Lan Nguyen, analist pe valută la Commerzbank.

Julius Baer Group, compania cu cele mai apropiate estimări post-Brexit, avertizează că lira va scădea la 1,16 dolari până la sfârşitul lunii septembrie.

În raport cu euro, lira s-a depreciat la cel mai jos nivel din 2013 înaintea conferinţei de presă a guvernatorului Băncii Angliei, în care ar putea anunţa mai multe mecanisme de atenuare a efectelor negative ale Brexitului.

Aurul a crescut miercuri cu până la 1,1%, la 1.371,39 dolari uncia, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani (martie 2014), în timp ce argintul a avut un avans de 1,8%.


„Investitorii încep să plaseze masiv bani în aur, în condiţiile în care este o anxietate legată de peisajul economic global şi de nesiguranţa politică”, a spus Wu Zhili, analist la Shenhua Futures. „Starea băncilor centrale de acomodare este propice materiilor prime, în special metalelor preţioase”, a adăugat el.

Preţul petrolului a scăzut cu 0,6%, la 46,34 de dolari barilul, după ce a scăzut marţi cu până la 4,9%. Preţul barilului de petrol era luna trecută la 51,67 de dolari, aproape dublu faţă de preţul înregistrat în ianuarie, de 26,05 dolari, minimul ultimilor 12 ani.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: