vineri

26 aprilie, 2024

27 iunie, 2013

Compania de stat Hidroelectrica a ieșit din insolvență, după ce Tribunalul Bucureşti a hotărât închiderea procedurii.

Decizia nu este, însă, definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel București.

Tribunalul Bucureşti a respins, astfel, o serie de contestații făcute de compania austriacă Andritz, producător de echipament pentru generatoarele hidroelectrice.


Prezent într-o vizită în Azerbaidjan, premierul Victor Ponta a transmis, printr-un comunicat de presă emis de Guvern, că viitoarea conducere a Hidroelectrica va trebui să prioritizeze investițiile începute.

”Este important ca, de acum, viitoarea conducere a companiei să prioritizeze investiţiile începute”, a afirmat Ponta.

Anterior, el declarase că probabil, de săptămâna aceasta, compania va reveni pe piaţă, urmând ca imediat să fie iniţiată procedura de vânzare pe bursă a unui pachet de acţiuni de 10%, potrivit angajamenteleor cu FMI.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a convocat pentru joi Consiliul de supraveghere a companiei, care va prelua de la administratorul judiciar atribuţiile de management operativ împreună cu noul directorat, care, la rândul său, urmează să fie numit de Consiliul de supraveghere.


De asemenea, el a susținut că în urma reorganizării în procedura de insolvență, Hidroelectrica a trecut de la pierderi pe profit.

”Dacă în primele cinci luni ale anului trecut compania înregistra pierderi de 190 milioane de lei, în aceeaşi perioadă a acestui an Hidroelectrica a consemnat un profit record de 399 milioane de lei, cu 110 milioane de lei decât profitul consemnat în tot anul 2010, un an în care a fost consemnată o producţie record de 19,8 TW”, a declarat Remus Borza, la postul Digi 24.

Potrivit planului de reorganizare a Hidroelectrica, aprobat în urmă cu o săptămână de Adunarea creditorilor, compania energetică își va reduce numărul de sucursale de la 13 la 7.

De asemenea, numărul de posturi urmează să fie redus cu circa 300 la nivelul întregii companii, iar posturile de conducere vor fi împuținate de la 52 la 34.

Astfel, Hidroelectrica va face economii de circa 6 milioane euro pe an la fondul de salarii.

În procesul de insolvență de un an, personalul Hidroelectrica a scăzut deja de la 5.239 la 4.866 de salariați, prin pensionări dar și prin concedierea a 455 de angajați.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în data de 20 iunie 2012, înregistrând circa 1 miliard de euro datorii şi pierderi de 80 milioane de euro după primul semestru al anului 2012.

Administratorul judiciar, firma Euro Insol, condusă de Remus Borza, a arătat că principala cauză a acestor datorii și pierderi au fost contractele bilaterale prin care Hidorelectrica oferea energie la prețuri preferențiale unor firme private ale așa-numiților ”băieți deștepți”.

În urma finalizării procedurii de insolvență, Euro Insol urmează să primească un bonus de 2,2 milioane de euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: