miercuri

24 aprilie, 2024

24 iunie, 2013

Ministrul francez al bugetului, Bernard Cazeneuve (foto), a publicat o notă în care precizează procedura prin care evazioniştii fiscali ce deţin conturi în străinătate pot intra în legalitate plătind doar nişte penalităţi reduse în cazul în care se vor adresa “de bună voie” fiscului.

“Guvernul face apel la contribuabilii care deţin în străinătate averi nedeclarate să intre cât mai repede în legalitate”, se menţionează într-un comunicat dat publicităţii vineri de guvernul de la Paris. Cei care şi-au ascuns averile în exterior, dar care îşi “regularizează prin voinţă proprie situaţia fiscală” vor trebui să achite fiscului “totalitatea impozitelor de la plata cărora s-au sustras şi nu sunt prescrise”, la care se adaugă “penalităţile legale pentru întârziere”, se explică în comunicatul care mai precizează că “guvernul exclude orice amnistie, orice derogare de la normele de drept, orice anonimat şi orice aranjament ocult”.

În cazul în care averile nu provin “dintr-o activitate ocultă”, evazioniştii ar putea beneficia de o reducere a penalităţii ce trebuie plătită fiscului pentru impozitele neachitate şi care în mod normal este de 40%. Dar, de această facilitate nu vor putea să beneficieze cei care nu se adresează de bună voie fiscului, insistă ministrul francez.

(Citește mai mult pe cronicaeuropeana.ro)



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: