România, Grecia și Polonia sunt singurele state UE care au impus obligația ca o parte din gazele vândute să fie tranzacționate pe piețe centralizate, sau prin alte forme de licitații deschise.
De-a lungul timpului, astfel de obligații au fost introduse doar temporar în Europa, în cazuri speciale, pe perioade de timp limitate la 4 – 6 ani şi în proporții reduse raportate la consumul național (aproximativ 3-10%), potrivit unui studiu Deloitte publicat vineri.
Cota obligatorie din vânzări este de:
- 30% în România,
- 55% în Polonia, pe o piață centralizată, și
- 17% în Grecia, printr-un sistem electronic de licitații.
Una dintre diferențele dintre România și celelalte două excepții este că, în Polonia și Grecia cotele au fost impuse în contextul în care aceste state au un grad ridicat de dependență de importuri, astfel încât obligațiile curente au fost introduse cu scopul de protecție împotriva unei poziții dominante ale principalului importator (PGNiG în Polonia, respectiv DEPA în Grecia).
Diferențele nu se opresc aici.
România este una dintre cele cele trei țări europene în care producția proprie asigură cel puțin 80% din consum.
În România, doi mari producători Romgaz (SNG) și OMV Petrom (SNP) concentrează peste 95% din piața locală. Producătorii sunt obligați să vândă 30% din producție pe cele două piețe centralizate, BRM (sub administrație privată) și OPCOM (controlată de stat).
Toți furnizorii din România sunt obligați să folosească pieţele centralizate ca vânzători pentru 30% din cantitățile destinate clienţiilor en gros şi pentru a satisface cota de 20% de achiziții.
Cei mai mari doi furnizori și distribuitori sunt Engie și E.On.
Celelalte două excepții
În Polonia, PGNiG este singurul producător și importator din Rusia, iar producția internă a acioperit mai puțin de 25% din consumul intern, în 2016.
Grecia nu produce gaze naturale și DEPA este singurul importator.
„Obligația curentă a României, ca 30% din vânzările producătorilor să fie efectuate în cadrul unei piețe centralizate este un caz atipic între producătorii de gaze naturale din Europa, menită a impulsiona dinamica pieței en-gros”, spune studiul citat.
Şi politicienii la putere nu se vor opri aici.
Antecendentele europene – cazuri speciale
Dintre exemplele de obligativitate temporară a tranzacționării pe piețele centralizate se remarcă:
Marea Britanie – a impus British Gas, între anii 1992 – 1996, să disponibilizeze din contractele sale pe termen lung și să tranzacționeze pe piața centralizată echivalentul a 2% din consumul intern al țării.
Danemarca – obligativitatea a fost decisă pentru a face posibile achiziţiile de pe pieţele Marii Britanii, Belgiei, Germaniei şi Olandei, între anii 2006 şi 2012.
Spania – între 2001 şi 2004 obligaţia a fost impusă pentru a face posibilăp achiziţia de gaze naturale din Algeria.
Germania – obligaţia a fost impusă în perioada 2006 – 2012 după ce E.On a preluat Ruhrgas.
Cazul Iancu
Comisia Europeană este pe cale să dea România în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, dacă Parlamentul de la Bucureşti va adopta amendamentele aduse Ordonanţei de Urgenţă 64/2016, potrivit cărora 70% din gazul produs în România ar trebui tranzacţionat pe o singură bursă, respectiv OPCOM.
Citiți și: Monopolul pe piața gazelor din România: Interesele susținute de deputatul Iulian Iancu împing România spre conflict deschis cu Comisia Europeană
Împotriva amendamentelor s-au pronunţat, printre alţii două ministere Consiliul Concurenţei, ANRE şi alţi participanţi la piaţă.
Totodată, Comisia Europeană a deschis deja un proces de infringement împotriva României pentru blocarea exporturilor de gaze.
