Cristian Grosu / România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

de Cristian Grosu | 21.6.2017 .

PSD a ratat încă odată; și intră în siajul stângii franceze – rămânând calat pe combinația de frică, pupulism și prostie întreținută instituțional.
Da, nu ”guvernul Grindeanu” a picat (să fim serioși, ăsta oricum nu mai era guvern, iar bătălia NU a fost pentru guvern, ci pentru un anume mod de-a administra România), ci s-a întâmplat altceva:

cea mai reacționară formă de-a face politică – sistemul Dragnea- Iliescu – Verdeț – Chivu Stoica – a intrat în faza de platou:

s-ar putea să rămână aici câteva luni, s-ar putea să trebuiască să îi mai suportăm niște ani: depinde de cum va reacționa gașca de reprezentanți ai celei mai vulnerabile și abuzate pături sociale din România; cea care vinde dezvoltarea pe un codru de pâine.

Avem cei mai ”înalți” cititori din presa română (”risc” pe care ni-l asumăm cu toate dezavantajele lui) –
astfel încât acum, la cald, după decizia parlamentului referitor la guvern, nu o să intrăm în explicații
:

o să ”bifăm” câteva adevăruri care de obicei se pierd în marea de gunoaie și manipulare din spațiul public. Aceste fire roșii sperăm să configureze situația în care ne aflăm.

O să grupăm în schimb acești ”bumbi” (cum îi numim noi) pentru a conferi coerență ideatică poziției și părerii noastre.

Înainte de aceste idei însoțite de argumentele lor, să observăm un lucru esențial :

Criza politică din România a fost inițiată din prima zi a PSD-ALDE chiar la numirea dnei Sevil Shhaideh și a făcut următorul pas către ireversibilitate prin numirea lui Sorin Grindeanu.

Criza politică a căpătat concretețe, însă, în data de 4 mai :
când CCR a decis că, dacă Parlamentul vrea (se dă amnistie și dezincriminare), Liviu Dragnea poate fi premier. (De aia i-a și propus lui Sorin Grindeanu poziția de vicepremier – dar Grindeanu nu a putut spune acest lucru, pentru că ”așa ceva nu se face”).

Din data de 4 mai, ”cei mai buni miniștri” au devenit cei mai răi, pentru că Sorin Grindeanu nu a acceptat să fie o păpușă politică precum sclavii din administrația publică a Teleormanului.

Asta e hârjoana politică din PSD. Problema României are alte evenimente și direcții de evoluție :

Așadar:

Chestiunea de administrare politică a României : războiul efectiv dintre nordiști și sudiști

Bumbii:

1-*, În România,  stânga (PSD) are cele mai mari șanse la orice alegeri, dar nu din pricina unei vocații de stânga. (Cine citește istorie știe: crearea conștiinței politice în România a setat lumea ”pe dreapta” – de la centru la extremă. Până și Moromete, care avea probleme severe cu ”fonciirea”,  era ”de dreapta”).

2-*, Stânga în România nu poate fi EFECTIV modernizată (și asta o dovedește și votul de azi, 21 iunie 2017, dat nu împtriva lui Sorin Grindeanu, ci în favoarea lui Liviu Dragnea).
Stânga românească de după 1989 s-a bazat atât conceptual cât și concret pe slăbiciunile societății:
NU sărăcia, cât dezinformarea, indolența, lipsa de înțelegere NU atât a societății, ci a locului propriu și personal în societate, dependența de ”tătuc” și indiferența față de ansamblu.

Să mă contrazică oricine, dar NU e o întâmplare că stânga românească a fost condusă de reprezentanții celor mai subdezvoltate zone, care și-au făcut un titlu de glorie că au câștigat voturile unor dependeni de ”tătuc” : Ion Iliescu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Victor Ponta – și alți mici dumnezei locali care-și câștigă voturile cheltuind pe grăunțe pentru popor banii de Devoltare a României.

3*, Structura socio-economică a României împiedică orice adecvare a opțiunii politice la necesitățile reale și de viitor ale României.

Să fim serioși: nici cel mai prost țăran nu-și conduce gospodăria cum a condus stâga românească de până acum țara : ar pieri de foame și de neomenie.

Structura socio-economică a României are 2 piloni de funcționare și stabilitate:

a), mediul rural, bazat mai întâi pe lipsă de informare, apoi pe dezinformare, pe coterie locală (primarul dă ajutoare sociale mai mici decât comisioanele luate pe pietruirea drumului) și abia mai apoi pe sărăcie :
există totuși în fiecare purtător de CNP un germene de omenie și de orgoliu care reclamă independența economică personală : activistul local are, însă, misiunea de-a strivi acest germene și a ține cetățeanul dependent de ”politica tătucului”. ”Daddy”! (N.red: ”Daddy s back! – a glăsuit mustăcioara asta veșnic mânjită de smântâna de la oile altora, când s-a întors dintre chelnerii din SUA de la masa lui Dinald Trump – textual).

b), micile orașe foste monoindustriale, din care tinerii au plecat și sunt niște oaze părăsite de aplomb și de viață, în care sursele de venituri sunt bugetarii (școlile, primăria, dispensarul, primăria etc) și sumele trimise de căpșunari acasă.

4*, problema NU este că stânga românească – aripa sudistă – se bazează pe acești oprimați :
ci că stânga sudistă face tot posibilul să conserve opresiunea și dependența socială,
e sigura paradigmă de țară pe care un lider tip ”Liviu Dragnea” o poate înțelege.
O poate înțelege atât pentru țara noastră (care E FOARTE DIFERITĂ DE ȚARA LUI LIVIU DRAGNEA) , cât, mai ales, pentru soarta sa de urmărit penal.

(Aici, neapărat de spus – pentru psihologi, nu pentru oamenii obișnuiți : acel ”daddy s back” spus de Liviu Dragnea la întoarcerea de la masa lui Trump din SUA.
Vasăzică ”daddy”: ne-am modernizat, am evoluat: nu mai avem ”tătuc, ci ”tătic”).

5*, Un lucru pe care NU l-a observat niciun deștept din sociologie, făcătorii de sonaje, anal-iștii politici :

PSD a câștigat 46% (cel mai mare de după FSN încoace) NU pentru că oamenii au cârmit brusc spre stânga :

ci pentru că la cele 35% din procentele tradiționale de ostatici ținuți în genunchi de PSD, s-au adăugat cele 7-8 procente ale lui Dan Diaconescu (de la PPDD) și jumătate din vechii securiști (cam 2%) de la UNPR : adică, cam ceea ce s-a pulverizat după infarctul lui VC Tudor. Fix cât a crescut PSD.

Războiul juridic al infractorilor aleși în demnități publice cu România producătoare

Spuneam mai sus că această criză guvernamentală a început în mod concret odată cu decizia Curții Constituționale din 4 mai : când Liviu Dragnea a rezolvat, prin dl. Valer Dorneanu – problema accesului său la funcția de premier, pe care legea actuală i-o blochează.

Bumbii :

1*, ca cetățean onest, necumpărabil și ”luptător”, am alte probleme cu dl. Liviu Dragnea decât prezumtiva sa poziție de premier reprezentant al diviziei sudiste a PSD :

Eu unul, ca cetățean, vreau înapoi BANII ADEVĂRAȚI FURAȚI DE LIVIU DRAGNEA ȘI DE ”STÂNGA” LUI:

Nu ăia veniți din falsificarea alegerilor sau a angajării a 2 salariate năpăstuite puse să lucreze la PSD în timp ce erau plătite de stat :

vreau înapoi banii FURAȚI LA LICITAȚIILE PE CĂILE FERATE, dedicate lui Costel Comana – că n-a intrat ăla în cartea recodrurilor spânzurându-se în avion degeaba.

2*, ”Binomul”, Serviciile, Justiția, CFR-ul, guvernul : vreau înapoi, virați la buget, toți banii din care doar 10% au ajuns ”la popor”, iar restul de 90% au ajuns în conturile din străinătate ale acestor psihopați care plâng ziua pe umărul României subdezvoltate, iar noaptea scot din țară sute de milioane de euro și-i bagă în achiziții din țări exotice.

3*, vreau o cuantificare a scandalului pe Ordonanța 13, de scăpare de Justiție a cupului Dragnea-Tăriceanu, pe traseul de Dezvoltare minimală a României – când Liviu Dragnea ordonase sclavilor proprii să nu-l lase pe Sorin Grindeanu singur cu Jean Claude Jucker, iar actualul/fostul premier fusese pus în cea mai penibilă situație cu putință, în loc să negocieze în interesul meu, al afacerii, al vieții mele, al salariaților de aici.

4*,Vreau o explicație clară, juridică, sigura elocventă : cum de Curtea Constituțională a României își permite să dea legi LEGIUTORULUI care e Parlamentul, legi favorabile lui ”Daddy”.

Vreau un răspuns oficial și verificat oficial la întrebarea : EXISTĂ UN DOSAR LA SIPA despre Valer Dorneanu, folosit la fel (exact la fel) ca supozitor la demiterea lui Traian Băsescu, pe vremea când Înalt Justițiarul era Avocat al Poporului?

5*, O înrebare directă și foarte concretă, pentru stăpânul celei mai oropsite entități administrative din România :

Ieșiți și spuneți CLAR: câți trebuie să scăpați de pușcărie ca să lăsați România în pace?

Subminarea instituțională a României : Premierul din Casa Poporului și sclavul din Palatul Victoria

Trecem doar în revistă anomaliile de fond ale guvernului Grindeanu – le cunoaștem, dar le amintim, pentru că ele sunt temelia DISfuncționalității guvernării României :

  • premierul de facto al României a fost Liviu Dragnea ;
  • Liviu Dragnea a făcut lista miniștrilor ;
  • Liviu Dragnea a ”făcut” așa numitul ”Program de guvernare” – o combinație de măsuri toxice și nerealizabile pentru DEZVOLTAREA ROMÂNIEI – recte, România in corpore ca mită electorală pentru sudiștii PSD ;
  • și, mai ales: Liviu Dragnea a creat ORDONANȚA GRAȚIERII (pe care decizia lui CCR din 4 mai a venit ca o mănușă) – cursdeguvernare.ro a dezvăluit AICI_LINK această bizarerie la care uite că ”BINOMUL” nu zice nimic …

astfel încât perversiunea instituțională a căpătat, în ultimele 6 luni, forme aberante :

1*, miniștrii lui Sorin Grindeanu NU vorbeau cu Sorin Grindeanu ci,  cu – se-nțelege – Liviu Dragnea. Așa se obișinuește la Teleorman, asta-i legea impusă de sudiști la București pe toată România.

2*, Guvernul nu s-a calat pe un program de guvernare – specific Puterii Executive în stat :
prioritățile sale au fost Ordonanța 13 impusă de premierul de facto – Liviu Dragnea-  și producerea legislației pentru scoaterea din penal a nr. 2 și nr. 3 în stat (C.P.Tăriceanu și Liviu Dragnea).

3*,Nu a existat nicio poziționare a guvernului României către exterior . Vizita la Bruxelles a lui Sorin Grindeanu a fost compromisă nu doar de manifestațiile din stradă : ci  programul a fost gestionat de Liviu Dragnea astfel încât premierul să NU poată discuta în 4 ochi cu Jean Claude Juncker, orice discuție externă are girul expertizei de la Teleorman, etc.

4*, O știu din anturajul ambasadelor : partenerii externi ai României NU AU ȘTIUT NICIUN MOMENT în ce măsură Sorin Grindeanu e un premier de facto, pe ale cărui decizii se poate conta.

5*, Instituțional, România a fost proiectată în ultimele 6 luni pe modelul Teleorman : Prefectura, Consiliul Județean, Poliția Județeană, Deconcentratele, Inspectoratele Județene, bugetele și oamenii responsabili SUNT SUBORDONAȚI PÂNĂ LA ANIHILAREA EXPERTIZEI ȘI DEMNITĂȚII funționarului numit oficial : – eventual o „secretară”, cu profilul dnei. Carmen Dan – smotocită până la asemănarea cu interfața pentru ”Daddy”.

Esențial : aceasta e paradigma instituțională după care noi așteptăm DEZVOLTAREA ROMÂNIEI azi, iunie 2017. AȘTEPTĂM: ADICĂ FINANȚĂM viziunea acestor șefi de CAP.

Ce urmează de la stânga salafistă : Reglările de conturi. DE CONTURILE NOASTRE

Procedurile le știm – mers la Klaus Iohannis, propus un premier ne-penal. Teoretic.

Practic, bumbii :

1*, NU VOR obosi niciodată să încerce salvarea prin legislație a dlor. Dragnea și Tăriceanu.
Câtă vreme cei 2 pot spera să se fofileze, prioritate absolută vor avea reglementările privind statutul lor penal. Și, din când în când, ”programul de guvernare – conceput de o comisie formată dintr-un singur om, și ăla penal : Dariu Vâlcov.

Întrebare de 17 (maximum-ul!) puncte : aveți idee cât anume din ceea ce produceți este consumat pentru finanțarea populismului care să cauționeze clemența penală pentru câțiva înși?
Puteți traduce asta în PROCENTE DIN PIB ?

2*, Guvernul care se va forma NU va fi o instituție constituțională de facto : el va fi tot medalionul cu o gagică goală și crăcită de la brelocul dlui. Liviu Dragnea.

3*, Cum Klaus Iohannis a anunțat că merge până în pânzele albe fără penali ca premieri, va începe ADEVĂRATA CRIZĂ POLITICĂ : adică acea criză pe care NU o vom percepe, pentru că se va desfășura NEtransparent. E greu de găsit oameni fără probleme penale în anturajul dlui. Liviu Dragnea.

4*, Vom vedea scoși de la naflatină geniile stângii salafiste, fie că vor proveni din aripa Tăriceanu, fie că vor proveni din sovietul dlui. Dragnea.

”Intelectuali” târâtori (în genul dlui. Vosganian – pentru cine-și mai amintește discursul halucinant de la votul pentru ridicarea propriei imunități), ”foști” miniștri/ministeriabili ignorați, frustrați și cu probleme de devitaminizare, nevăstuici care au câștigat majorități devastatoare, reprezentând sub 20% din electoralul sovietelor lor.
Sau chiar miniștrii ”cuminți” – cu rezultate dezastruoase din guvernul Grindeanu – dar care au știut mereu că premierul trebuie să se dea la o parte atunci când ”Daddy” va decide.

(Dar despre ”intelectualii” stângii sovietice – indiferent din ce partid fac parte – cursdeguvernare.ro propune un șir lung de articole în perioada următoare).

5*, Va urma miza pe SUBdezvoltare :

la ”creșterea” cu care se vor lăuda prim-secretarii județelor sinistrate de politica salafiștilor de stânga să mai adăugăm, mental, încă 3 sferturi : cele 3 sferturi vor fi banii furați de la DEZVOLTAREA ROMÂNIEI și care nu se vor vedea nicăieri.

Chiar și din ușa închisorii, Dl. Darius Vâlcov îi va face dlui. Liviu Dragnea semn cu degetul mare în jos: ”Jos! Țineți-i jos! Numai așa veți câștiga!”.

Iar după Constituția ticăloșilor, mesajul său va fi perfect constituțional. Cine nu crede, să-l urmărească cu atenție pe dl. Judecător Valer Dorneanu.

Cine nu înțelege să se uite în jur :

  • -,câte autostrăzi are România peste Carpați făcute în ultimii 10 ani ? aveți idee când le-a programat să funcționeze zapciul din teleorman?
  • -,când ”grânarul Europei” va fi irigat din Dunăre? Aveți idee că zapciul din Teleorman, la Dunăre, se  confruntă cu seceta și NU are și NU a avut niciodată un proiect pentru asta ?
  • -,câți copii de la țară au șansa învățării unei meserii într-un sistem care urlă după mână de lucru – după combinația dintre un zapciu și o savant de renume mondial rău (da rău!) de muscă – de 27 de ani de când politica sovietelor conduce Românie ?
  • -,cum s-a dezintegrat economia FEZABILĂ a României și la cine au ajuns COMISIONELE mai mari decât sumele din privatizare ?
  • -, următoarele 20 de subdezvoltări să le treacă fiecare după specificul business-ului său..

Ei bine : când și cum se termină cu România sovietică dependentă de câte un ”Daddy” ?

Reformatorii – de fațadă sau de facto

1*, Așa numiții reformaatori ai stângii românești sunt niște papagali.
Sau, după o mai fericită reprezentare – niște muște la arat.

Grindeanu, Dâncu, Chirică, Nasra, Trif – și alții, mulți alții : marii reformatori fără implicare, luptă și coaie ai stângii :

până la a fi social-democrați, au nevoie să depășească nu doar pragul socialismului italian (”Aldo Moro, Frate!”), ci și al comunismului româno-bulgar.

Ba chiar, utitându-mă peste ”programul de guvernare” ruso-populist-subdezvoltator al dlui.  Vâlcov, am putea plusa ideologic (NU E O EXAGERARE: TEHNIC BUGETELE ROMÂNIEI SE FAC DUPĂ CONTABILITATEA COLHORZURILOR DIN ANII 60) :

Komsomolismul anilor 60, când ”Daddy” era numit ”Tătuca”, iar ”poporul care ne-a ales” era numit ”proletar”.

Acum, între ”pragmaticii” PSD, termenul de proletar s-a perimat : li se spune scurt, direct și ”realist” – ”PULIMEA”.

2*, Paradigma ”daddy” intră în umbră :

cutumele după care sunt conduse sovietele românești au trecut, în premieră, printr-o experiență nemaivăzută :

nici Liviu Dragnea nu a avut curajul să sară la președintele Victor Ponta (”Victor e prietenul meu…”), nici Victor Ponta n-a avut tupeul să încalce cutumele execuțiilor partinice (”Experința dlui. Geoană e indispensabilă partidului și României…  așa și pe dincolo…”), nici Mircea Goeonă n-a avut plămâni să formuleze până la capăt că un penal ca Năstase nu mai are ce căuta în fruntea unei stângi modernizate.

Astfel că dl. Liviu Dragnea și-a luat zilele acestea spirocheții – și e o chestiune de luni până când – potrivit superstițiilor după care se ghidează alegătorii săi – o să-i apară ”cruci în sânge”.

*
Fuck you, ”Daddy”: sper să apuc ziua în care copiii meu, care finanțează delapidarea României guvernamentale și administrative de către copiii tăi, să vă arunce pe toți în sistemul politic în care vă e locul.
Iar când ei nu o să se descurce, o să mai dau o mână de ajutor și eu.

PS:
După textul de ieri, câțiva cititori ai UDMR s-au dezabonat de la newsletterul cursdeguvernare.ro .

Un mesaj perfect obiectiv pentru acești ”supărați” cărora le pute orice privire de ansamblu asupra exploatării fratricide a electoratului propriu :

Rușine stimați UDMR-ișri: arătați-mi încă o enclavă în Uniunea Europeană în care o entitate organizată pe principii pur etnice își ține simpatizanții OSTATICI în gardul de sâtmă ghimpată al limbii și DEZinformării.
HarCov sunt o rușine civilizațională pentru cum e folosită depedența unor oameni simpli de sărăcia în care-i țineți, deși ați fost aproape mereu la guvernare. Iar ăia au fost, sunt și vor fi frații voștri. Dacă nu mă credeți – citiți aici o întâmplare incredibil de simplă : ăștia sunteți.

PS2:
Așa cum am promis mai sus : Despre intelectualii noștri politici și violentul lor aport la principii, precum și despre Sovietele după care a împărțită și CONSUMATĂ România – în săptămânile următoare. Vasectomia salvează România. 

PS 3:
Fuck, Uncle Sam – calme down: It s not about our russsian Leave-You (Liviu..)  : it s about our fucking money!

Publicat la data de 21.6.2017 .

11 comentarii

  1. Caliman I. Eugen - consultant independent - dezvoltare industriala.
    21.6.2017, 8:14 pm

    Pentru ca tabloul sa fie complet, fac trimitere la comentariul de la articolul “Ghestapovistii si tara lor”, deoarece se refera la proiectul de tara” al d-lui Dragnea!

  2. Kapital
    22.6.2017, 8:16 am

    Asteptam contraatacul lui Iohannis, va fi totul sau nimic, nu-l subestimati…

  3. Protonic
    22.6.2017, 8:39 am

    1. Stanga este votata nu numai de sate si orase mici ci si de orase mari si capitala.
    2. Corect vrem banii furati inapoi dar nu numai de la stanga ci de la toti cei care au furat.

  4. ramon
    22.6.2017, 8:58 am

    atât timp cât opoziția nu e în stare să ofere ceva credibil alegătorilor, este logic ca 18 % din populație să voteze creșteri de salarii (cel minim a crescut, oricum). Restul poveștilor cu deficit comercial, datorie externă sunt doar răutăcisme ale opoziției, incapabilă să ofere un plan real

  5. Ștefan A.
    23.6.2017, 11:20 am

    “până la a fi social-democrați, au nevoie să depășească nu doar pragul socialismului italian (”Aldo Moro, Frate!”), ci și al comunismului româno-bulgar.”

    Aldo Moro a fost unul din fondatorii partidului italian crestin democrat (prescurtat DC) si NU socialist .

    Care partid , in o tara distrusa de razboi , saraca si cu un analfabetism oficial care varia intre 2-8 % in zonele din nord si 25-32 & in zonele din sud , a stiut sa transforme natiunea in a 7-ea putere economica mondiala . Adica in doar 35 de ani rezolvand definitiv gravele carente de infrastructura , subdezvoltare , industrializare , diferenta sat-oras . Tot cu doar 60% PIB datorie publica .

    Mai degraba “politica” PSD seamana cu varianta italiana numita PSI .
    Socialistii italieni care din momentul in care ajung condusi de Bettino Craxi ( 1976) si cooptati la guvernare (1982) , reusesc performanta (in doar 10 ani) sa dubleze datoria publica(ajunge la 120 % ) dar sa nu se vada nimic in viata reala a acestui “efort” .
    Sint anii construtilor faraonice niciodata terminate, total inutile , a pensionarilor din tinerete (o exclusiva rezervata doar bugetarilor) , a aplicarii pina la cele mai mici entitati statale a “gloriosului” pizzo mafios .
    Care e șpagă OBLIGATORIE de 10 % pe oricare contract public si de oricare natura , nivel .
    In 1992 explodeaza sistemul sub loviturile faimoasei anchete numite “mani pulite” . Craxi fuge in Tunisia ca sa nu faca 6,5 ani puscarie pentru coruptie .

    Acum e evident ca in Romania sintem mai degraba in aceiasi faza a spagii generalizate . NU AM AVUT perioada de gratie in care o clasa politica sa se gandeasca si la “bobor ” .
    Nici macar nu a fost creata , crescuta o justitie TOTAL independenta si fara frica de a arata catusele celor mai importanti politicieni ai momentului .

    Ca urmare vom ramane peren la coada clasamentelor , emigrarea masiva va continua sa fie normalitate iar datoria publica va ajunge “pe noi culmi tovarasi” chiar daca tot fara autostrazi vom fi si cu buda in gradina.

    • Cristian Grosu
      23.6.2017, 11:27 am

      (știu – chiar știu 🙂
      el a fost însă asasinat de teroristii de la brigăzile roșii, într-o italie în care, în acei ani, stânga era finanțată de la moscova și era cu totul altceva decât social-democrația europeană ; ”aldo moro” ajunsese un fel de laitmotiv al vieții grele sub teroare..)

      • Ștefan A.
        23.6.2017, 12:39 pm

        Nu doar comunistii italieni primeau ajutoare financiare (ei de la Moscova si cam 5-6 milioane dolari anual deoarece cu ruble nu faceau nimic 🙂 ) .
        E dovedit juritic ca si DC ( Democratia Cristiana) primea bani cu valiza de la CIA . Tot milioane de dolari anual.

        In acea perioada (razboiul rece) , cine controla Italia, controla intreaga Mare Mediterana si nordul Africii . Adica avantaj indiscutabil militar strategic .

        Brigazile rosii impreuna cu terorismul de dreapta au fost emanatile scapate de sub control a acestei lupte duse in surdina intre marile puteri in controlul politic al Italiei .
        “anii de plumb” e denumirea oficiala a acelor vremuri dominate de rapiri si executii, atentate explozive cu zeci si sute de morti .

        • Cristian Grosu
          23.6.2017, 12:44 pm

          (:))) – da, da dacă aș fi intrat în amănuntele astea aș fi complicat toată situația: ptr că terorismul are și alte manifestări decât sânge, mombe și răpiri – poate fi sărăcie î
          ntreținută cu grijă, expliziile indicatorilor economici care spulberă marile proiecte de investiții, enclave de ostatici sociali în loc de răpiri etc etc)
          🙂

  6. augustin
    17.8.2017, 12:03 pm

    Cred ca razboiul dintre nordisti si sudisti este numai in parerea autorului. Cum explica ca dupa aproape 12 ani de conducere de dreapta(Basescu-Boc-Ungureanu), Bucurestiul, cea mai de dreapta regiune a tarii a trecut cu acte si bagaje la stanga. Si noroc cu Nicusor, care nu stie exact de ce parte e, a mai luat din voturila stangii.
    Articolul e poluat de prea multa politica.
    Daca tara e condusa de PSD, si PSD este condus de oameni din judetele mai sarace, iar uneori de cea mai bogata regiune , Bucuresti, de unde ar trebui adusi conducatorii. Sa-l aduca inapoi pe Boc, sa-l aduca pe Rus, Dancu sau pe cine.
    Ideea asta de razboi nord-sud nu face decat sa produca animozitati intre re giuni. Oricum tara e condusa, in general de sudisti, dar profita nordistii unde se fac majoritatea investitiilor publice.

    • MIB
      17.8.2017, 2:00 pm

      Nicio problema, si altii mai citesc cu intarziere. Si aici as remarca ca Basescu nu a fost prim-ministru – a “condus” 12 ani care au fost 10, din care cu Boc si Ungureanu a avut conducere de dreapta, criza si in primul rand infestare postcomunista peste tot. In rest a “guvernat” cu prietenii Tariceanu si Ponta, care sunt de dreapta cel mult ca situatie privata. Bucurestiul a fost castigat partial prin pacturi rusinoase cu PNL, a carui campanie a stralucit prin bezna, si partial prin buna si batrana frauda – cazul procentelor care nu ieseau la sectorul 1, ale cetatenilor care au votat USB la consiliu local si general, dar de persoana fizica Nicusor Dan aveau repulsie si-au votat cu totii cu renumitul pesedist Tudorache, de care a auzit lumea dupa scrutin. Sunt de acord ca numirea de lideri din nord duce la animozitati, s-a si insistat pe asta cand cu Grindeanu – ce mai vor nordistii, ca au pus premier “de-al lor” – numai ca nordistii stim exact ca un pesedist e sudist si daca are toti stramosii in Sighetul Marmatiei. De ce e tara condusa de sudisti? Un politolog a spus ca democratia se duce naibii cand gloata realizeaza ca poate primi privilegii in schimbul voturilor. Ori la noi cu asta a inceput “democratia”. Pare a fi un sfarsit lung…

  7. augustin
    17.8.2017, 12:06 pm

    Scuze, acum am vazut data publicarii articolului. Sunt cam in urma cu cititu…

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Marin Pana

Pensiile românilor de azi şi de mâine – cum se poate da cu stângul în dreptul

După ce a naţionalizat parţial „de facto” pensiile a şapte milioane de români, Executivul caută, în lipsă acută de bani, să amputeze pilonul doi...Citeste mai departe »

Mircea Coşea

Mircea Coșea / Taxarea giganților internetului: situația și problemele

Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie a miniștrilor de finanțe din țările membre ale Uniunii Europene s-a încheiat cu un comunicat  privind realizarea...Citeste mai departe »

Siegfried Muresan

Siegfried Mureșan / Reforma bugetului UE post-2020, oportunitate sau amenințare

Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu

Valentin Naumescu / Turcia post-kemalistă se înarmează din Rusia. Regândirea spațiului de securitate din sud-estul NATO, centrată pe România

Puncte cheie: Deși anticipată de câteva luni, semnarea contractului de 2,5 miliarde de dolari prin care Turcia cumpără din Rusia sisteme de apărare antirachetă...Citeste mai departe »

Marin Pana

Prognoze şi Tudose

Atenție la această eroare a primului ministru: Premierul României a atras atenţia reprezentanţilor FMI („am chemat reprezentanţii FMI”, „ultimele două prognoze le-au cam greşit”)...Citeste mai departe »

OPINII & EDITORIAL

Pensiile românilor de azi şi de mâine – cum se poate da cu stângul în dreptul

Marin Pana

După ce a naţionalizat parţial „de facto” pensiile a şapte milioane de români, Executivul caută, în lipsă acută de bani, să amputeze pilonul doi...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Taxarea giganților internetului: situația și problemele

Mircea Coşea

Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie a miniștrilor de finanțe din țările membre ale Uniunii Europene s-a încheiat cu un comunicat  privind realizarea...Citeste mai departe »

Siegfried Mureșan / Reforma bugetului UE post-2020, oportunitate sau amenințare

Siegfried Muresan

Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Turcia post-kemalistă se înarmează din Rusia. Regândirea spațiului de securitate din sud-estul NATO, centrată pe România

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Deși anticipată de câteva luni, semnarea contractului de 2,5 miliarde de dolari prin care Turcia cumpără din Rusia sisteme de apărare antirachetă...Citeste mai departe »

Prognoze şi Tudose

Marin Pana

Atenție la această eroare a primului ministru: Premierul României a atras atenţia reprezentanţilor FMI („am chemat reprezentanţii FMI”, „ultimele două prognoze le-au cam greşit”)...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cele 10 porunci ale României economico-sociale către cei câțiva inconștienți de la butoane

Cristian Grosu

Nu mai e o joacă: ceea ce acum câteva luni socoteam doar simple diversiuni și spectacol de incompetență, intră în lucru de săptămâna viitoare...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Justețe și Justiție. Erorile în care se bălăcește ministrul Toader și momentul de răscruce al clemenței față de corupție

Cristian Grosu

Dl. Tudorel Toader, ministrul Justiției, pare decis să schimbe din temelii Codurile. Pregătește terenul, citează latinește, strecoară ca pe niște aluzii principiile după care...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / Un nou experiment fiscal: Contul defalcat de TVA – sau cum reinventăm roata

Gabriel Biris

După deja discutatele și uitatele subiecte fiscale (impozitul pe gospodării, impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate) care au pus pe jar...Citeste mai departe »

Dan Bădin / Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare

Dan Bădin

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Nord Stream 2: cât business, câtă geopolitică și câtă neîncredere istorică? Ce vor spune președinții la Varșovia?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect...Citeste mai departe »

Câteva explicaţii economice ale luptei politice

Marin Pana

Miza pilonului II al sistemului de pensii, cel al contribuţiilor obligatorii administrate privat o constituie suma strânsă de la lansarea acestui sistem. Sistem menit...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

Cristian Grosu

PSD a ratat încă odată; și intră în siajul stângii franceze – rămânând calat pe combinația de frică, pupulism și prostie întreținută instituțional. Da,...Citeste mai departe »

Andreea Paul / Ordonanța, ANAF-ul și soldații bătăliei cu prețurile de transfer

Andreea Paul

O reglementare mai atentă asupra prețurilor de transfer este necesară, dar ordonanța de guvern dată vinerea trecută nu este suficientă fără voința acțiunilor ferme...Citeste mai departe »

Cristian Diaconescu / Patru mesaje certe transmise de întânirea Trump – Iohannis

Cristian Diaconescu

Prin vizita Presedintelui Iohannis la Washington si angajarea dialogului, la cel mai inalt nivel, s-a marcat un moment interesant dar in acelasi timp cat...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Pericolele discursului economic: de la simplificare la manipulare

Mircea Coşea

Ar trebui să ne bucure tendința tot mai evidentă a societății românești de a discuta economie , despre rolul și efectele dezvoltării acesteia asupra...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română