vineri

3 mai, 2024

22 aprilie, 2024

Bulgaria riscă să piardă 1,2 miliarde de euro din PNRR după ce a anulat licitațiile pentru achiziția de trenuri către Căile Ferate Bulgare de Stat (BDZ). Aceasta era cea mai mare licitație programată prin PNRR, scrie Euractiv.

Ministrul Georgi Gvozdeykov a suspendat săptămâna trecută o licitație uriașă în valoare estimată de 600 de milioane de euro. Pentru această finanțare din partea UE, Bulgaria urma să achiziționeze 35 de trenuri.

O zi mai târziu, o licitație similară în valoare de 600 de milioane de euro pentru furnizarea a 20 de trenuri noi de mare viteză (push-pull) a fost anulată.


Modernizarea Căilor Ferate Bulgare de Stat este cel mai mare proiect finanțat prin Planul de redresare, cu o valoare totală de șase miliarde de euro, și este vital pentru compania feroviară de stat.

În cadrul primei licitații, favoriții pentru furnizarea a 35 de trenuri au fost compania cehă SKODA și compania poloneză PESA, care au depus oferte pentru sume mult mai mici decât finanțarea UE. Bulgaria a anulat procedura, însă, întrucât cele două companii au oferit un termen de livrare mai lung pentru trenuri.

În cadrul celei de-a doua licitații pentru furnizarea a 20 de trenuri de mare viteză, guvernul a dorit să atragă cei mai mari producători, dar termenele de livrare prea restrictive au speriat mulți potențiali participanți.

Chinezii câștigători s-au retras după ce Comisia Europeană a deschis o anchetă privind subvențiile guvernamentale de care beneficiază

Doar două companii – Talgo din Spania și CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd. Oferta companiei spaniole a fost de 600 de milioane de euro, iar cea a companiei chineze de 303 milioane de euro.


Diferența de preț și suspiciunile de ajutor de stat nereglementat acordat companiei chineze au determinat Comisia Europeană să lanseze o investigație în februarie. Aceasta a obligat compania chineză să își retragă oferta, întrucât investigația ar fi dus la încălcarea programului propus de companie de a livra trenurile în termen de 33 de luni.

Negocierile au continuat cu compania spaniolă, dar s-a dovedit că oferta acesteia de livrare a celor 20 de trenuri noi ar fi mai lungă decât cele 33 de luni stabilite de Bulgaria. În lipsa unui angajament pentru această perioadă, licitația a fost anulată.

Pentrru că producătorii nu le pot produce într-un timp atât de scurt, guvernul bulgar susține că nu va fi relansată comanda pentru 20 de noi trenuri de mare viteză, după ce Comisia Europeană a permis Bulgariei să facă modificări la licitație pentru achiziția de trenuri produse și livrate până la jumătatea anului 2026.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: