vineri

26 aprilie, 2024

9 iunie, 2015

Anaf495 de inspectori antifraudă au verificat 350 agenți economici care îşi desfăşoară activitatea în zone cu risc fiscal, în cadrul unei acțiuni la nivel național desfășurată în intervalul 6-7 iunie.

În cadrul acestei acțiuni, anunță ANAF, au participat inspectori din cadrul celor 8 Direcții Regionale de Antifraudă Fiscală (DRAF).

Selecția contribuabililor care au fost verificați a avut la bază exclusiv sesizările primite la TelVerde și analiza de risc făcută de compartimentele de specialitate.


Potrivit unui comunicat al instituției, rezultatele acțiunilor sunt următoarele:

  • au fost aplicate 465 amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.894.750 lei, în cea mai mare parte cu ocazia verificărilor privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, respectarea disciplinei financiare, provenienţa legală a mărfurilor; au fost efectuate confiscări de numerar şi bunuri, valoarea estimată a acestora fiind de 40.863 lei (28.870 lei numerar şi 11.993 lei valoare estimată bunuri);
  • a fost dispusă suspendarea activităţii unui număr de 4 agenţi economici, din care 3 pentru nedotare şi 1 pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.

De asemenea, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului, inspectorii DRAF Sibiu au identificat un transport de aproximativ 24 metri cubi de lemn, fără documente de proveniență.

”Subliniem faptul că, în paralel cu instrumentarea cazurilor de mare evaziune, acțiunile Direcției Antifraudă Fiscală pentru verificarea modului în care sunt respectate obligațiile legale de a utiliza casa de marcat electronică fiscală și de a emite bon fiscal vor continua în același ritm.”, precizează un comunicat al instituției.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: