vineri

19 aprilie, 2024

18 noiembrie, 2020

Zona Euro este pe cale să înregistreze prima sa recesiune cu două căderi consecutive (în formă de W) din ultimii aproape 10 ani.

Economiștii se așteaptă acum ca economia Zonei Euro să scadă cu 2,5% în acest trimestru, după ce luna trecută au prevăzut recuperarea și o creștere de 3,1%, încurajați de saltul record de +12,63% din Trimestrul 3, potrivit rezultatelor unui sondaj Reuters.

Peste 80% din economiștii care au răspuns la sondaj cred că recesiunea coronavirus va avea două căderi. Aproape jumătate (49%) spun că au luat în considerare și recentele progrese ale cercetărilor privind vaccinul contra COVID – 19.


„Pe măsură ce riscurile de cădere continuă să se concretizeze și situația medicală se înrăutățește, este evident că s-a terminat revenirea economiei Zonei Euro începută în mai. În Trimestrul 4 va avea loc încă o cădere, deși va fi mai mică față de cea înregistrată în prima parte a acestui an”, a declarat Angela Talavera, șefa departamentului de Economie Europeană de la Oxford.

Sondajul spune că economia va crește cu 0,8% în primul trimestru al anului viitor, ceva mai puțin decât prognoza de 1,0% luna trecută.

Contracția va fi de 7,4% anul acesta, mai puțin decât -8,0% prevăzut în sondajul din octombrie. Creșterea în 2021 ar urma să fie de 5,0%, cea mai slabă așteptare mediană după sondajul efectuat în mai.


Recuperarea economică ar putea fi mult redusă anul viitor, în ciuda așteptărilor legate de stimulentele monetare suplimentare de 500 de miliarde de euro, despre care președintele BCE, Christine Lagarde, anunța că nu este încă sigur.

Sondajul Reuters a fost realizat între 10 și 17 noiembrie

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: