Ziua Armatei României, sărbătorită pe 25 octombrie, va fi marcată miercuri prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane la mormintele și monumentele dedicate eroilor, precum și prin manifestări culturale tematice.
Sărbătoarea marchează eliberarea la această dată, în 1945, a oraşului Carei de sub ocupaţia germană.
Mesajul transmis de Pentagon
România este un aliat puternic şi un stat frontieră în faţa agresiunii Rusiei. Acesta este mesajul transmis de Pentagon cu ocazia Zilei Armatei Române.
Potrivit oficialilor departamentului american al Apărării, România este un exemplu pentru celelalte state membre ale NATO şi Statele Unite îşi respectă integral angajamentele de securitate în calitate de partener strategic al ţării noastre.
Statele Unite au remarcat contribuţia României în cadrul Alianţei, eforturile de modernizare a Armatei şi sacrificiul militarilor români pe teatrele de operaţiuni.
Ceremonii militare și religioase
De Ziua Armatei, va fi arborat Drapelul național la sediile instituțiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime și fluviale și vor fi organizate ceremonii militare și activități comemorative în toate garnizoanele din țară, în teatrele de operații și în țările în care România are acreditați atașați ai apărării, potrivit Ministerului Apărării Naționale.
Președintele Klaus Iohannis va participa la ceremonia militară care va avea loc cu prilejul Zilei Armatei României în Parcul Carol din Capitală, de la ora 15,00.
Premierul Mihai Tudose va fi prezent la Carei, în județul Satu Mare, unde la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” va avea loc, de la ora 12,00, o ceremonie militară de depunere de coroane de flori.
După-amiază, de la ora 15,00, șeful Guvernului va participa la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Armatei României la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I din București.
Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, va participa la manifestările organizate la Păuliș, Carei și București.
Potrivit MApN, de la ora ora 17,00, ministrul Fifor va susține o videoconferință cu militarii români aflați în teatrele de operații iar de la ora 21,45 va asista la un concert al Muzicii Reprezentative a MApN desfășurat la Berăria H, din Parcul Herăstrău.
Marina Militară organizează ceremonialuri și festivități omagiale dedicate cinstirii memoriei eroilor care și-au jertfit viața sub drapelul de țară în garnizoanele militare Constanța, Mangalia, Brăila, Babadag și Tulcea.
Potrivit Statului Major al Forțelor Navale Române, la Constanța, în Piața Ovidiu, este programată de la ora 10,00 o ceremonie militară și religioasă iar de la ora 11,00, va fi prezentată publicului o expoziție de tehnică, armament și echipamente militare din dotarea Forțelor Navale și a Forțelor Terestre.
Seara, de la ora 19,00, organizatorii au pregătit o retragere cu torțe a marinarilor militari, pe traseul Piața Ovidiu — bulevardul Tomis — Palatul Administrativ.
La Mangalia, o ceremonie militară și religioasă va fi organizată în Piața Republicii, în intervalul orar 10,00-11,00, iar de la ora 17,00, Clubul artelor Solteris prezintă, la cercul militar din localitate, un recital de poezie dedicat Zilei Armatei României.
În municipiul Tulcea, festivitățile dedicate Zilei Armatei Române vor începe la ora 10,00, cu depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor, iar de la ora 11,00, publicul este invitat să viziteze expoziția de tehnică și armament prezentată de militarii Batalionului 307 Infanterie Marină în Piața Tricolorului.
La Brăila, ceremonia militară și religioasă va avea loc în Piața Independenței, la Monumentul Sublocotenentului Erou Ecaterina Teodoroiu, începând cu ora 10,00, iar de la ora 11,00, marinarii militari le vor prezenta elevilor Colegiului Național „Gheorghe M. Murgoci” o expoziție de tehnică și echipamente militare. Seara, militarii brăileni se vor retrage cu torțe, începând cu ora 19,00, pe traseul Piața Independenței — Catedrala Nașterea Domnului.
În orașul Babadag, ceremonia militară și religioasă va avea loc la Monumentul eroilor, în intervalul orar 10,00-11,00.
În municipiul Brașov, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” organizează, începând cu ora 11,45, un ceremonial militar și religios cu depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Șprenghi.
De la ora 19,00, va avea loc retragerea cu torțe pe traseul Piața Sfatului — str. Mureșenilor — bulevardul 15 Noiembrie — sediul Comandamentului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.
Drapelul României va fi întregit miercuri la Carei, cu ocazia Zilei Armatei Românei, de reprezentanții Ștafetei Veteranilor Invictus. Este primul an în care ștafeta parcurge trei trasee, fiecare având desemnată o culoare a tricolorului: traseul Iași — Carei poartă culoarea albastră, traseul București — Carei poartă culoarea galbenă și traseul Craiova — Carei poartă culoarea roșie.
Ștafeta Veteranilor Invictus 2017 a presupus alergare pe 35 de tronsoane, măsurând un total de 2.396 de kilometri, de către aproximativ o sută de voluntari, bicicliști însoțitori și coordonatori pe trei trasee, care se vor reuni la Carei, ultima localitate românească eliberată în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Ștafeta Veteranilor a fost organizată de Asociația Voluntarilor Invictus România, împreună cu Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu mai multe asociații ale veteranilor de război și ale cadrelor militare în rezervă și retragere și cu autoritățile locale.