luni

15 iulie, 2024

26 octombrie, 2023

Aproape 60 de organizaţii neguvernamentale şi persoane din mediul academic susțin introducerea cotelor de gen pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare. Cât timp listele candidaților nu sunt întocmite pe criterii ce țin de meritocrație și profesionalism, un principiu precum cotele de gen nu poate afecta calitatea legislativul.

„Susţinem proiectul de lege Pl-x 308/2022 privind modificarea şi completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, în forma adoptată de Senat, cu articolul care asigură alternanţa genurilor pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare. Subliniem că în absenţa acestui sistem de tip fermoar (liste care nu conţin mai mult de două persoane de acelaşi sex consecutiv), legea este complet ineficientă şi în niciun caz nu susţine egalitatea de gen”, prevede scrisoarea deschisă iniţiată de Centrul Filia şi sprijinită de Coaliţia pentru Egalitate de Gen şi Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei împotriva Femeilor, care este adresată membrilor Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul a fost inițiat de câteva parlamentare, printre care Alina Gorghiu (senator PNL și ministru al Justiției), și Anca Dragu (USR, fost ministru de finanțe).


Inițiatoarele au propus ca o treime din candidații de pe listele partidelor să fie femei, cu precizraea că acestea trebuie să ocupe poziții eligibile, altfel rezultatul poate fi similar componenței actuale.

(Citește și: „Germania – companiile listate la bursă, obligate să aibă cel puțin o femeie în consiliul de administrație„)

Sub 20% din legislativ este reprezentat de femei

Conform sursei citate, la alegerile din 2020 şi 2016 procentul de femei din numărul total de candidaţi a fost foarte aproape de 30%, dar nefiind pe locuri eligibile, procentul de femei alese a fost sub 20%.

Deşi procentul candidaţilor femei a crescut la alegerile parlamentare din 2020 faţă de alegerile parlamentare din 2016, reprezentarea femeilor la nivelul Parlamentului a scăzut, România înregistrând un regres.

Ponderea de reprezentare a femeilor a scăzut de la 19,1% femei alese în Parlament în 2016, la 18,5% în 2020, plasându-se pe locul 124 în lume, precizează semnatarii scrisorii.


România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte egalitatea de gen, potrivit celui mai recent raport al Institutului European pentru Egalitate de Gen şi pe penultimul loc privind puterea politică a femeilor, se mai arată în scrisoare.

Documentul este semnat de 56 de organizaţii neguvernamentale şi persoane din mediul academic, printre care Centrul Filia, Asociaţia Sexul vs Barza, ActiveWatch, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), Centrul pentru Inovare Publică, Asociaţia MozaiQ LGBT, Asociaţia ANAIS, Asociaţia Femeilor Universitare, Expert Forum, prof. univ. dr. Ionela Băluţă, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, directoare a Centrului pentru egalitatea de şanse, prof. univ. dr. Roxana Marinescu, academia de studii economice din Bucureşti, Cristian Pîrvulescu, decan, Facultatea de Ştiinţe Politice, SNSPA, Mihaela Miroiu – prof. univ. membră a Academia Europaea.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: