sâmbătă

25 iunie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

9 octombrie, 2017

Wolfgang Schäuble, pe cale să părăsească ministerul german de Finanțe, avertizează că spirala nivelurilor datoriei și a lichidității globale prezintă un risc major pentru economia mondială.

În cadrul unui interviu acordat Financial Times, Schäuble, un pro-european convins care a condus în ultimii 8 ani cea mai mare economie europeană, afirmă că există pericolul formării unor ”noi bule” din cauza trilioanelor de dolari pe care băncile centrale le pompează în piețe.

Wolfgang Schäuble mai avertizează și în legătură cu riscurile la adresa stabilității în Zona Euro, în special cele generate de povara din bilanțurile bancare reprezentată de cea mai grea moștenire post-criză: activele neperformante.


Puternic avocat al corectitudinii fiscale, ministrul Schäuble a fost cel care a creionat politicile europene în domeniul crizei datoriilor, fiind considerat în Grecia drept arhitect al austerității.

Wolfgang Schäuble a declarat FT că votul în favoarea Brexit dat în 2016 a demonstrat cât de ”prostesc” este să-i asculți pe ”demagogi care afirmă că plătim prea mult pentru Europa”. ”Trebuie să recunosc că, votând așa, britanicii și-au adus o contribuție imensă la unitatea Europei. Pe termen scurt însă, votul îi va costa scump pe britanici”, a afirmat ministrul german de Finanțe.

Wolfgang Schäuble urmează să preia președinția Bundestag, ca răspuns la îngrijorările față de modul în care cei 92 de parlamentari ai Alternativei pentru Germania (AfD) pot influența politicile germane.

Wolfgang Schäuble, care participă luni pentru ultima oară la reuniunea miniștrilor de Finanțe din UE, are misiunea de a-i reasigura pe aliații Germaniei că prezența importantă a AfD în legislativul german nu va afecta cu nimic angajamentul țării sale față de democrația liberală. ”Nu există nicio șansă ca Germania să recadă în brațele naționalismului”, a asigurat ministrul german FT.


El a precizat însă că altele sunt motivele de îngrijorare: ”Economiști din întreaga lume sunt îngrijorați de riscurile crescute care se profilează din cauza acumulării constante de lichiditate și de creșterile datoriilor publice și private. Eu însumi sunt foarte îngrijorat din aceste motive.”

Comentariile ministrului german de Finanțe apar la o zi după ce șeful FMI, Christine Lagarde, a afirmat că lumea se bucură de cea mai bună creștere a sa de la începutul decadei, dar că ”apar la orizont amenințări” provocate ”de nivelurile ridicate ale datoriilor acumulate de multe state, de creșterea rapidă a creditelor în China și de riscurile excesive pe care și le asumă piețele financiare.”

Viziunea ministrului german de Finanțe este complementară cu cea a Băncii Reglementelor Internaționale (BIS), care afirmă de mult timp că relaxarea monetară agresivă promovată de bănci centrale alimentează o bulă a prețurilor activelor.

BIS a avertizat în septembrie că lumea s-a obișnuit atât de mult cu creditarea ieftină, încât rate mai ridicate ale dobânzii ar putea ”deraia” creșterea economică globală.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Wolfgang Schäuble a promovat din nou în interviul acordat FT virtuțile austerității și a afirmat că starea economiei germane, acolo unde crește cererea internă și investițiile iar șomajul a atins cea mai joasă cotă de la reunificare, se datorează exclusiv ”respectării regulilor economiei de piață” și evitării deficitelor.

Ministrul german a mai afirmat că principala problemă a Zonei Euro este aceea ”de a reduce riscurile, care sunt prea ridicate în prezent dacă privim bilanțurile multor state membre UE”. ”Trebuie să ne asigurăm că avem suficientă reziliență pentru a traversa o eventuală nouă criză financiară. Nu ne vom bucura mereu de vremuri economice atât de pozitive ca în prezent”, avertizează Wolfgang Schäuble.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: