Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a adresat luni liderilor prezenți la Forumul economic mondial de la Davos. ”Este momentul în care se decide dacă forța brută va stăpâni lumea,” a spus el, potrivit Politico.
Președintele Volodimir Zelenski a afirmat Ucraina nu ar fi trebuit să îndure acest război și să aibă atâtea victime, dacă s-ar fi impus sancțiuni dure în toamna anului trecut.
La Davos, ziua de luni a fost dedicată Ucrainei, iar războiul și consecințele sale economice și politice sunt tema-cheie a Forumului Economic Mondial de anul acesta.
”Casa Rusiei”, transformată în muzeu al ororilor
Printre reprezentanții ucraineni prezenți la Davos se numără ministrul de externe, Dmitro Kuleba, ministrul digitalizării, Mihailo Federov, primarul Kievului, Vitali Klitschko, primarii din Bucea și Mariupol și câțiva membri ai parlamentului ucrainean.
Reuniunea economică organizată anual în Elveția a fost în mod tradițional un magnet pentru oligarhii ruși, dar forumul a tăiat orice legături cu Rusia după invazia acesteia în Ucraina.
Casa Rusiei, situată pe promenada principală din Davos, a fost transformată în „Casa Crimelor de Război”. Aceasta găzduiește acum o expoziție despre crimele comise de armata rusă în Ucraina, inclusiv 4.600 de fotografii cu civili omorâți și orașe distruse.
Volodimir Zelenski la Davos: ”Rusia a început războiul contra Ucrainei în 2014. Dacă s-ar fi aplicat sancțiuni Rusiei la timp, poate acest agresor ar fi fost oprit”
„Am oprit armata rusă cu costul unor lupte grele, mii de vieți pierdute. Ar fi trebuit să facem noi asta. Dacă s-ar fi aplicat sancțiuni Rusiei la timp, poate acest agresor ar fi fost oprit. Războiul ar fi putut fi prevenit cu sancțiuni.
În trei luni am văzut unitate fără precedent între democrații, admirație pentru poporul ucrainean, acum lumea pune presiune pe Rusia pentru a se asigura că limitează relațiile cu acest stat agresor. Asta se întâmplă abia acum, deși Rusia a început războiul contra Ucrainei în 2014.
Suntem recunoscători pentru sprijin, dar dacă presiunea, unitatea s-ar fi întâmplat atunci, nu știm dacă Rusia ar mai fi început acest război și dacă Ucraina nu ar mai fi suferit aceste pierderi.
E un moment de cotitură. Nu vă așteptați ca Rusia să își folosească armele lor speciale. Nu-i dați agresorului impresia că lumea nu va reacționa pentru a apăra libertatea și pentru a restabili ordinea în lume.
Sancțiunile trebuie să fie maxime, pentru ca Rusia și orice alt potențial agresor care vrea să își atace vecinii să știe că vor exista consecințe.
Cred că încă nu sunt destul de puternice sancțiunile contra Rusiei. Sancțiunile ptrebuie să fie preventive, nu doar un răspuns la acțiunile Rusiei. Trebuie impus un embargo asupra produselor petroliere din Rusia. Toate băncile din Rusia trebuie interzise. Nu ar trebui să existe niciun fel de comerț cu Rusia.
Trebuie să existe sancțiuni fără precedent pentru acest război”, a fost mesajul transmis de Volodimir Zelenski.