Președintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut independența regiunilor ucrainene Herson și Zaporojie, potrivit unor decrete prezidențiale publicate joi seară, cu o zi înainte ca Rusia să finalizeze anexarea lor, notează presa străină, citată de Agerpres.
„Ordon recunoașterea suveranității și independenței de stat” a regiunilor Herson și Zaporojie, situate în sudul Ucrainei, a declarat în aceste decrete Vladimir Putin care se pregătește să oficializeze vineri anexarea celor două, precum și a regiunilor Donețk și Lugansk (est).
Rusia a recunoscut independența Republicii Populare Donețk (DNR) și a Republicii Populare Lugansk (LNR), la cererea liderilor lor separatiști pro-ruși, la sfârșitul lunii februarie, cu puțin timp înainte de lansarea ofensivei sale în Ucraina.
În septembrie, regiunile Zaporojie, Herson, Donețk și Lugansk au organizat „referendumuri”, denunțate de Kiev și Occident ca fiind ilegitime, votând pentru alipirea lor la Rusia.
O ceremonie de oficializare a acestei anexări ar urma să aibă loc vineri după-amiază la Kremlin.
Preconizata anexare de către Rusia a zonelor ocupate de ruși a fost condamnată pe scară largă în Occident. Șeful ONU Antonio Guterres a spus că este o „escaladare periculoasă” care ar pune în pericol perspectivele de pace, potrivit Reuters.
„Încă poate fi oprită. Dar pentru a o opri, trebuie să oprim acea persoană din Rusia care dorește războiul mai mult decât viață. Viețile voastre, cetățeni ai Rusiei”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenskii, într-un discurs susținut joi seară.
Cele patru regiuni acoperă circa 90.000 de km pătrați, sau aproximativ 15% din suprafața totală a Ucrainei (similar cu dimensiunea Ungariei sau Portugaliei).
Oficialii guvernului rus au declarat că cele patru regiuni vor intra sub umbrela nucleară a Moscovei odată ce vor fi încorporate oficial în Rusia. Putin a spus că ar putea folosi arme nucleare pentru a apăra teritoriul rus, dacă este necesar.
Ucraina a anunțat că va încerca să își recupereze teritoriul.
„Referendumurile nu au valoare juridică, conform dreptului internațional, regiunile sunt și rămân teritorii ale Ucrainei, iar Ucraina este gata să facă orice pentru a le lua înapoi”, a declarat Mikhailo Podolyak, consilierul lui Zelenski, pentru La Repubblica.
***