joi

25 aprilie, 2024

21 aprilie, 2022

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că nu este nevoie ca armata să ia cu asalt zona industrială din jurul fabricii de oțel Azovstal din Mariupol, iar cei care se vor predea ar trebui tratați în conformitate cu convențiile internaționale.

Decizia lui Vladimir Putin a venit după ce ministrul Apărării, Sergei Shoigu, l-a anunțat pe președinte că forțele rusești ”ar avea nevoie de 3-4 zile pentru a controla total” zona industrială Azovstal.

Zona industrială – i-a spus Vladimir Putin ministrului Sergei Shoigu – ar trebui să fie ”sigilată”, iar celor care rămân în fabrică ar trebui să li se ofere din nou posibilitatea să se predea.


Potrivit CNN, Vladimir Putin l-a felicitat pe ministrul Shougu și armata rusă pentru preluarea controlului asupra orașului Mariupol. „Îndeplinirea sarcinii militare de eliberare a Mariupolului este o mare realizare, vă felicit”, a spus Vladimir Putin. Oficialii ucraineni au negat că Mariupol a căzut în mâinile Rusiei.

Într-o discuție televizată, așezat față în față, la o masă mică, de ministrul său al apărării, Vladimir Putin a spus că „nu este nevoie ca armata să coboare în aceste catacombe, să se târască în subteranle acestei instalații industriale”.

În schimb, el a cerut forțelor sale să „blocheze această zonă industrială pentru ca nici măcar o muscă să nu poată scăpa”.

Vladimir Putin i-a spus ministrului apărării că ar fi „nepractic” ca armata să ia cu asalt imensa zonă industrială, unde se spune că ar fi rămas peste 2.000 de militari ucraineni, iar decizia a fost luată pentru a proteja viețile soldaților ruși.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: