marți

19 martie, 2024

20 martie, 2018

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat ministrului Justiției să verifice ”cu celeritate” dacă în perioada 2012-2018 Comisia Europeană a cerut, în cadrul evaluărilor MCV, informaţii cu privire la situaţia juridică în cazuri de corupţie la nivel înalt.

Demersul apare în condițiile în care președintele PSD, Liviu Dragnea, declară că, dacă s-a întâmplat acest lucru, este vorba despre „un act de imixtiune brutală în justiția din România”.

Până să se lămurească ministrul Justiției, Comisia Europeană a reacționat, la solicitarea Digi24, anunțând că pasajul din documentul MCV din 2012 care a inflamat o anumită parte a presei și PSD a făcut parte din” schimburile tehnice obișnuite în cadrul MCV”


Solicitarea premierului Dăncilă apare la scurt timp după ce președintele Curții Constituţionale (CCR) a transmis delegaţiei Comisiei Europene (CE) faptul că „plenul Curții și-a manifestat dorința de a nu mai fi implicat în programul delegațiilor Comisiei Europene în contextul MCV”.

Noul subiect de controversă a apărut după ce Antena 3 a prezentat zilele trecute un document din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care conține o listă de 21 de cerinţe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV.

Unul dintre puncte prevede descrierea situaţei și stabilirea paşilor de urmat în cazuri de corupţie cunoscute, numele enumerate fiind: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

Liderii PSD consideră că solicitarea Comisiei este o ingerință în justiția din România.


Ministrul Tudorel Toader a reacționat imediat la solicitarea premierului dăncilă, promițând ca până la sfârșitul zilei de marți să verifice toate documentele venite de la Comisia Europeană și să ofere un răspuns.

„Am primit scrisoarea doamnei premier şi cu siguranţă îi voi da răspunsul astăzi. Am lăsat o echipă care să verifice riguros daca au existat astfel de solicitări. Când revin de la Cotroceni voi avea răspunsul şi îl voi transmite doamnei prim-ministru”, a declarat ministrul Justiţiei.

Reacția Comisiei Europene

Comisia Europeană arată, într-un răspuns pentru Digi24, că documentul MCV din 2012 „a făcut parte din schimburile tehnice obișnuite în cadrul MCV”:

„Acest document a făcut parte din schimburile tehice obișnuite în cadrul MCV în urmă cu câțiva ani (2012), în legătură cu recomandarea nr. 3 – „continuarea progreselor deja făcute, continuarea anchetelor profesionale, fără legătură cu apartenența politică, a anchetelor asupra acuzațiilor de corupție la nivel înalt”.

Așa cum știți, MCV este un proces al cărui scop este măsurarea progreselor făcute de România într-un anumit set de recomandări, agreate de ambele părți”, arată Christian Wigand, purtător de cuvânt în cadrul Comisiei Europene.

Reamintim că PSD spera ca Mecanismul de Verificare și Cooperare (MCV) să fie eliminat până la încheierea acestui an, astfel încât România să nu preia președinția rotativă a UE fiind încă sub supraveghere pe Justiție.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a anunțat de mai multe ori că dorește eliminarea MCV până la încheierea mandatului său.

Ultimele evoluții de la București – modul în care majoritatea parlamentară a modificat legile Justiției, precum și alte proiecte adoptate de legislativ – au provocat îngrijorarea executivului CE că reformele din acest domeniu nu sunt ireversibile, iar ultimele rapoarte MCV au exprimat temerea că România riscă redeschiderea unor capitole deja închise.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: