Premierul Viorica Dăncilă l-a demis pe Remus Borza, numit consilier economic cu nici două săptămâni în urmă, după ce acesta a susținut reducerea numărului de bugetari şi de ministere , potrivit unor surse guvernamentale, citate de Mediafax.
Remus Borza a avansat, sâmbătă, ideea unei noi ordonanţe care să modifice celebrele OUG 114/2018 şi oug 19/2019 și, în context, a vorbit şi de reducerea numărului de bugetari şi de scăderea numărului de ministere.
„Am crescut veniturile în sectorul bugetar, cred că suntem singura ţară din lume care plăteşte mult mai bine salariaţii din sectorul public decât pe cei din sectorul privat. Trebuie să gestionăm 800.000 de bugetari, am gonflat foarte mult administraţia. Şi la guvern trebuie să mai reducem din ministere. E mai eficient, mai rămân bani să facem şi o fabrică în România”, a spus Remus Borza, la Antena 3, potrivit Mediafax.
Deputatul Remus Borza, exclus în urmă cu doi ani din ALDE, l-a înlocuit pe Darius Vâlcov considerat „arhitectul” planului de guvernare al PSD, bazat pe stimularea consumului prin creşterea veniturilor, dar şi al OUG 114, act normativ care a aruncat în aer mediul de afaceri la sfârşitul anului trecut.