Ministrul olandez de finanţe Jeroen Dijsselbloem (foto) va deveni, cel mai probabil, preşedintele Eurogrupului, începând din această lună, preluând rolul-cheie de manageriere a crizei datoriilor, relatează Reuters.
Miniştrii de Finanţe ai Eurogrupului vor decide, în 21 ianuarie, cine îi va succede în funcţie premierului luxemburghez Jean-Claude Juncker, la conducerea instituţiei economice.
Dijsselbloem (46 de ani) face un tur al capitalelor europene şi s-a întâlnit, luni, cu preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, ca şi cu colegii săi din Belgia şi Luxemburg. A fost la Roma marţi şi va merge la Paris miercuri. “Se pare că viitorul şef va fi olandezul”, a spus un oficial din zona euro.
Dijsselbloem a fost numit ministru de finanţe în Olanda, în noiembrie, după ce partidul liberal al premierului Mark Rutte a câştigat alegerile din septembrie şi a format o coaliţie cu partidul laburist. El a fost membru al Parlamentului timp de 12 ani. Numirea sa a fost acceptată informal la summitul UE din decembrie, deşi liderii au lăsat în grija miniştrilor de finanţe decizia finală, aşa cum prevede şi tratatul UE.
Preşedinţii Eurogrupului sunt numiţi pentru mandate de 2 ani şi jumătate. Eurogrupul a fost cel care a sugerat guvernelor europene răspunsul la presiunile din zona euro, în ultimii trei ani, de când criza datoriilor a început în Grecia.