Fost ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu consideră că, în momentul de față, România stă foarte bine la capitolul interconectări, ”dar suntem puțin în urmă cu investițiile”.
”Este ciudat și este rău că suntem în urmă cu investițiile pentru că stăm pe un morman de bani- aproape 15 miliarde euro fonduri europene la dispoziția sectorului energetic. Acest lucru înseamnă că, dacă acești bani se cheltuiesc inteligent, noi am mai putea atrage încă 30 de miliarde ușor”, a afirmat Răzvan Nicolescu la conferința CDG ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”. Fostul ministru al energiei este actual președintele Asociației pentru Energie Curată şi Lupta Împotriva Schimbărilor Climatice și membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT).
Cele mai importante declarații:
- Încep cu o veste bună: conform datelor Eurostat, în 2021, ultimul în care avem date, România a fost al doilea mare producător european de biciclete. S-au produs la nivel european vreo 13 milioane de biciclete, au produs polonezii vreo două milioane și ceva, noi aproape 2 milioane, după noi italienii și francezii. Ați auzit pe cineva în România în vreo strategie, din multele care s-au prezentat, vorbind despre România ca mare producător de biciclete? Din câte cunosc, nu.
- Dar cum am ajuns acolo? Păi, niște antreprenori, din mediul privat, s-au întâlnit, au discutat și au decis să facă niște fabrici de biciclete. Le-au făcut și ăsta-i rezultatul: suntem al doilea mare producător european de biciclete.
- Din punctul meu de vedere, un proiect de țară trebuie să înceapă, trebuie să se bazeze pe ce avem. Un lucru foarte important pe care îl avem noi azi, ca țară, este un mediu privat foarte vibrant, foarte activ. Această creștere economică pe care o prezenta mai devreme Ionuț Dumitru, această creștere de putere de cumpărare, se datorează în mare măsură mediului privat.
- Am promis că rămân în notă optimistă. Ce avem noi în energie bun? În primul rând, avem un trecut glorios, aș spune. Prima țară producătoare de petrol înregistrată oficial la nivel mondial. Timișoara, primul oraș din lume cu iluminat public centralizat. București, prima capitală din lume cu iluminat public centralizat. Incredibil. Un trecut absolut glorios care ne permite să ne construim un brand în acest domeniu.
- Ce mai avem? Un prezent decent aș spune. Cu toate greșelile, cu toate nerealizările suntem pe locul doi, tot în date Eurostat, la cea mai mică dependență din UE de importurile de resurse. Avem acum 24% energie regenerabilă în mixul nostru energetic. Nimeni nu mai are așa ceva în Europa Centrală și de Est. Nimeni nu are în Europa un nivel atât de scăzut de emisii per capita ca România. Suntem locul 4 la nivel mondial la creștere economică versus creștere emisii. Deci, avem un prezent decent, aș spune, care ne permite să construim pentru viitor.
- Ce trebuie să facem în acest domeniu în viitor? În primul rând, e nevoie de o decizie strategică, toată filosofia pe care s-a fundamentat sectorul energetic românesc a fost ”prin forțele noastre proprii”. Așa a fost gândit sectorul, ca noi să producem suficientă energie ca să ne acoperim nevoile, atâte cât or fi ele. Trebuie să ne gândim: mergem în continuare pe această filosofie sau schimbăm?
- Dacă mergem pe aceeași filosofie trebuie să fim foarte atenți cu interconectările pentru că, interconectându-ne, practic nevoile- și avantajele- sunt puse la cumul cu ceilalți. Există și obligații ca țară UE de interconectare, nu vorbesc de îndeplinirea acestor obligații, vorbesc de depășirea acestor obligații. În momentul de față, stăm foarte bine la capitolul interconectări, suntem puțin în urmă cu investițiile.
- Și este ciudat și este rău că suntem în urmă cu investițiile pentru că stăm pe un morman de bani- aproape 15 miliarde euro fonduri europene la dispoziția sectorului energetic. Acest lucru înseamnă că, dacă acești bani se cheltuiesc inteligent, noi am mai putea atrage încă 30 de miliarde ușor. Deci, un total de 45 de miliarde euro la dispoziția sectorului energetic. Păi, putem să instalăm mii de MW. Și în fotovoltaice, și în eoliene, și în nuclear și în ce vrem noi.
- Dar trebuie să avem capacitatea să cheltuim acești bani, iar asta depinde doar de noi. Ce ne-ar trebui? Din punctul meu de vedere ne-ar trebui 100 – 150 de oameni. La conducerea companiilor de stat, la conducerea instituțiilor, oameni care să fie onești și care să facă treabă. M-aș bucura ca între acești 150 de oameni mai mult de jumătate să fie antreprenori, m-aș bucura iar, dacă se poate, mai mult de jumătate să fie femei- cred că femeile în România, cu toată părerea de rău pentru noi, bărbații, sunt mai eficiente și mai oneste decât bărbații. Și, mi-aș dori ca 30% dintre acești 150 de oameni să fie din generația lui, nu știu, David Popovici… generația 20-30 de ani, o generație cu altă mentalitate.
- În lunile cât am fost la minister am încercat să fac asta, să aduc tineri. A fost cea mai plăcută surpriză, am adus vreo 20… Am desființat toate criteriile de vârstă la concursurile pentru ocuparea pozițiilor libere din minister. Au venit, spuneam vreo 20- unii au performat imediat, unii au început să performeze după câteva luni, alții probabil nu ar fi performat niciodată, dar s-a văzut o schimbare. La câteva luni după ce am plecat, au plecat și ei, majoritatea forțați să plece pentru că erau ”o pată de culoare”.
- Aducerea unei noi generații este o necesitate. Dacă nu vom reuși acest lucru, putem să facem noi, cei din această sală, un proiect de țară în 2 săptămâni. Dar ce facem cu el dacă nu e implementat? Capacitatea noastră de implementare este chiar mai puțin performantă decât capacitatea noastră de a realiza strategia.
- Revin, subliniez încă o dată, rolul sectorului privat în ultimii doi ani. Cel mai mare investitor în sectorul energetic românesc sunt așa-numiții prosumatori. Sute IMM-uri, sute de oameni care și-au pus panouri fotovoltaice pe hale, pe case, în curți. Au investit peste 350 de milione de euro în peste 350 de MW instalați deja în România.
- Dialogul și relația cu medul privat, din punctul meu de vedere, sunt fundamentale. Altfel, avem o țară bogată – nu o să uit niciodată, 2014, în fața a zeci de companii, la Hilton, prezentam că o să organizeze o licitație, o nouă rundă de acordare de licențe în România. Au trecut 8 ani, între timp gazul e limitat, petrolul e interzis, licitația nu s-a organizat, rezervele, dacă sunt acolo în continuare, neexploatate, taxe neplătite, locuri de muncă ne create. Lumea se schimbă, nu stă după noi. Noi trebuie să înțelegem această schimbare, ne punem pe val, sau nu. Este un lucru care ține de noi.
- Repet, în energie, 3 mari provocări. Prețuri – aici aș spune că suntem în media europeană dar am putea să fim mai bine, cu o mai bună organizare, mai ales pe zona de companii de stat. Partea de verde, suntem cei mai buni din regiune, trebuie să începem să spunem lucrul acesta…
- Olandezii, prietenii noștri, au avut obiectiv în 2020 14% energie regenerabilă în mixul energetic. Au făcut 11%. Noi am avut 24%, am făcut 24%. Ei sunt țara curată, țara morilor de vânt, noi mai avem multe de făcut. Păi, realitatea, cifrele arată un pic altfel, ar așa sunt ei percepuți…
- Aflându-mă la conducerea acestei Agenții europene care se ocupă de tehnologie și inovare, am șansa, vă spun asta cu multă durere, din păcate, percepția noastră în străinătate este mai proastă decât realitatea noastră de țară. O spun cu mare durere și aici văd un rol și al profesioniștilor din Ministerul de Externe – măcar să fim percepuți în realitate, așa cum suntem ca țară.
- Avem un paradox: cred că avem, din Europa, dintr-un calcul pe care l-am făcut, cei mai mulți doctori în funcții publice. Nu doctori, doctori, aici avem un număr mic, dar numărul doctorilor în funcții publice este impresionant, dar și cel mai mic buget acordat inovării și cercetării. Pe de altă parte, să fim conștienți că cel mai mare start-up care s-a ridicat vreodată din Europa în domeniul tehnologiei digitale este din România. Sunt cei de la UiPath, cei mai mari. Potențial deci există. La UBB deja funcționează deja primul master din ECE în ciber security. Lucruri se întâmplă, adevărat, suntem în urma potențialului pe care îl avem.
Partenerii evenimentului: