Directorul general RER Group se întreabă: ”Chiar avem nevoie de legi pentru orice? Am căutat în toată Europa și n-am găsit nicio lege care să vizeze tarifele de salubrizare, în nicio țară. Nu am găsit nicăieri un ANRSC care să fie autoritatea care reglementează ce? Ce reglementează, atâta vreme cât ai licitații, caiete de sarcini foarte precise?” În acest context, Radu Merica spune că ”fotografia” domeniului în care activează arată astfel: ”Un sistem foarte birocratic, cu o bază tehnologică pentru care s-au cheltuit foarte mulți bani dar care este depășită, în care inițiativa privată nu are loc, nu este permisă. Absolut totul e desenat de cineva, este proiectat de cineva și operatorul vine la sfârșit și i se zice: descurcă-te.”

Declarațiile au fost făcute la Conferința CDG de miercuri, 15 mai, de la Palatul Parlamentului, cu tema ”Cum accelerăm economia circulară a României – de la SGR la dezvoltarea sectorială a reciclării”.

Cele mai importante declarații:

• Grupul nostru a fost înființat în 1996, când nu doar că se colecta pe o singură fracție, dar nici nu se prea colecta. În perioada aceea mai tulbure spre economia de piață cam toate firmele municipale erau într-o stare de mai mult sau mai puțin faliment. Gupul german RWE a investit în România și a creat acest grup de firme, azi suntem vreo 3.000 de angajați, avem mai multe județe, aproximativ 2 milioane de cetățeni pe care îi deservim.
• Dacă ar fi să fac un rezumat, un instantaneu al situației ar fi așa: este prea multă birocrație, lipsa forței de muncă și neracordarea infrastructurii pusă la dispoziție de ADI-uri cu realitatea și performanța industrială modernă. Azi, industria de salubritate suntem operatori prinși într-un sistem legislativ, într-un contract de concesiune, obligați să folosim un anume tip de infrastructură, obligați la anumite programe care nu mai sunt actuale.
• Tot ce s-a planificat, tot ce operăm azi în România a fost planificat în mare grabă în perioada 2006-2007. Ne mirăm azi că avem stații de sortare manuale, făcute pe bani europeni? Ne mirăm azi că primim fonduri europene să construim grop de gunoi care sunt interzise în toată Uniunea? Ne mirăm că avem stații de tratare mecano-biologice făcute după tehnologii vechi de 30 de ani care sunt de mult depășite…
• Cam asta e fotografia- un sistem foarte birocratic, cu o bază tehnologică pentru care s-au cheltuit foarte mulți bani dar care este depășită, în care inițiativa privată nu are loc, nu este permisă. Absolut totul e desenat de cineva, este proiectat de cineva și operatorul vine la sfârșit și i se zice: descurcă-te.
• Nu vreau să vorbesc în numele întregii industrii, dar noi, momentan, avem probleme destul de mari mai ales în ceea ce privește reglementarea tarifelor. E un proces, și ăsta, foarte bine reglementat, ordinul ANRSC, care poate să dureze până la 6 luni. În aceste 6 luni tu plătești salariul minim- care se majorează de pe o zi pe alta, plătești costurile, taxa pe economie circulară, care s-a dublat, și ajungi să ai tarife mult mai târziu. Din acest motiv, o mare parte a industriei noastre nu doar că nu are fonduri să se modernizeze, dar abia face față cheltuielilor curente.
• Un alt aspect pe care, probabil, legiuitorul trebuie să îl aibă în vedere: prea multă legislație dăunează. Sigur că toți funcționarii vor să își facă viața mai ușoară și să spună: mie îmi trebuie o lege, nu pot să aprob fără o lege. Nu pot să dau autorizație de mediu că pe un amplasament se produce o operațiune de reciclare pentru că nu am lege.
• Degeaba vorbim de biodeșeuri că toată lumea așteaptă o lege. Chiar avem nevoie de legi pentru orice? Am căutat în toată Europa și n-am găsit nicio lege care să vizeze tarifele de salubrizare, în nicio țară. Nu am găsit nicăieri un ANRSC care să fie autoritatea care reglementează ce? Ce reglementează, atâta vreme cât ai licitații, caiete de sarcini foarte precise?
• Am găsit în Europa însă foarte multe standarde tehnice. Standard tehnic care confirmă că un anumit tip de deșeu poate fi valorificat, care confirmă că un anumit tip de deșeu poate fi reciclat. Astea ne lipsesc nouă!

• Suntem însă campioni la raportări. Am o listă, în fiecare lună, la trei luni, la 6 luni, unde trebuie să raportez și ce. Am aproape la fel de mulți angajați operaționali cu angajați care raportează, care culeg date și le procesează. Toate aceste date ajung undeva, noi primim prea puțin înapoi din ele, sau le primim după 3 ani.
• Aceia care primesc aceste date trebuie să facă doar câteva reglementări simple. Standarde. Este un flux de informații dinspre privat spre partea publică. Din păcate, înapoi nu vine nimic.
• S-a vorbit mult de modele de colectare. E o discuție întreagă. Chiar avem nevoie de un sistem de colectare la nivel național, totul trebuie să fie centralizat? S-a decis la un moment dat că trebuie să existe platforme subterane. Poate că sunt și alte soluții…
• Această tendință spre centralizare, spre autorizare de undeva de sus, ia răspunderea de pe umerii autorităților locale, dar pe de altă parte creează niște sisteme care nu sunt neapărat cele mai bune.
• Nu poți să spui într-o țară cum e România, cu infrastructura ei, cu geografia ei, să creezi un sistem în care cineva merge- am exemple clare- cu mașina câteva sute de km, cu un camion, cu șofer și doi muncitori și să mă întorc cu 70 de kg de carton. Vorbim aici de economie circulară – o să fim în final foarte circulari dar nu o să mai avem economie.
• Trebuie păstrată proporția eficienței economice, a costurilor, a rentabilității. Nu putem sacrifica industrii de dragul așa-zisei circularități, dând foarte multe legi, ordonanțe, care în final afectează industria.
• În final, cineva va trebui, și azi, și mâine, și peste un an, și peste 5 să meargă din casă în casă și să facă acest serviciu de colectare.
• E interesant, compoziția deșeurilor variază foarte mult în România. Și cantitățile, și compoziția. De exemplu: de la introducerea SGR mă așteptam să scadă foarte mult cantitatea. Nu a scăzut deloc. De ce? A crescut consumul. Ceea ce intră pe sistemul RetuRO e compensat de alte tipuri de deșeuri. Bineînțeles, se schimbă și compoziția. Eu sunt foarte fericit că iese sticla din sistem. Sticla afectează întregul proces de sortare, distruge utilaje.
• Diferența mare la noi față de alții: cantitativ suntem la jumătate față de țările cu consum mare din vest, doi, avem procent mare de biodegradabil- mâncăm mult, lumea gătește acasă. Aici o să fie, cred, următoarea provocare pentru tot ce ține cont de colectare și tratare- resturile alimentare, cred că e mai urgent decât textilele. În Germania, 7% din totalul de gaz metan este biometan, produs din fermentarea deșeurilor biodegradabile.
• Mai sunt probleme cu deșeurile din construcții care se pun la fundul pubelei… Asta va trebui reglementată…mă rog, este reglementată dar nu e respectată- flux separat pe deșeuri din construcții.
• Ce sesizez însă este schimbarea de comportament al cetățeanului vizavi de colectarea separată. Aici am văzut progrese. Un merit al SGR este că a trezit puțin consumatorul, care sesizează valoarea ambalajului. Mentalitatea în România era de a consuma conținutul fără să pese cuiva de ambalaj. Asta începe să se schimbe.
• Apropo de decizii pripite- în Germania SGR s-a introdus prin 2002, cred. Acum au fost introduse și ambalaje de lactate și băuturi necarbogazoase, sistemul se extinde. Și la noi probabil o să vorbim de extindere.

Partener instituțional:

Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic, Camera Deputaților, Parlamentul României 

Parteneri:

• RER Ecologic Group
• RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A.
• TOMRA
• Asociația OIREP Ambalaje
• ARAM – Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu
• Asociația ”Cronica Europeană”