miercuri

1 mai, 2024

3 aprilie, 2024

Președintele Klaus Iohannis susține că nu are de gând să se retragă din cursa pentru șefia NATO, în care se află alături de premierul Olandei, și că nici nu negociază pentru o altă funcție la nivel european.

El a făcut aceste declarații miercuri seară, într-o conferință de presă susținută alături de președintele Consiliului European, Charles Michel.
Președintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri la Cotroceni pe președintele Consiliului European, Charles Michel. După întâlnire, cei doi lideri au susținut declarații și au răspuns întrebărilor presei. Klaus Iohannis îi va primi la Cotroceni și pe premierii Ungariei, Viktor Orban, Belgiei, Alexander De Croo, și Croației, Andrej Plenkovic, pentru o reuniune de lucru „dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a Uniunii Europene”.

Klaus Iohannis: Nu negociez altceva

Întrebat miercuri dacă ia în calcul să se retragă din cursa pentru șefia NATO, în condițiile în care SUA au reiterat marți susținerea pentru Mark Rutte, sau dacă negociază o altă funcție la nivel european, președintele Iohannis a răspuns:


„Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO. În continuare, consider că șansele mele sunt rezonabile”.

Charles Michel despre posibilitatea ca Klaus Iohannis să îi succeadă în funcție: Domnul Iohannis are deja un rol foarte important în Consiliul European

Și președintele Consiliului a fost întrebat dacă îl vede pe Klaus Iohannis drept succesor al său și dacă îl creditează cu șanse pentru o funcție la nivel european, Charles Michel a răspuns:

„Domnul Iohannis are deja un rol foarte important în Consiliul European, ajută foarte mult la construirea de punți între țările europene. Vor fi alegeri și liderii se vor pronunța.”

Charles Michel a mai precizat că în privința șefiei NATO nu se poate pronunța.

Consultări pe marginea Agendei Strategice


Președintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri la Cotroceni pe președintele Consiliului European, Charles Michel. După întâlnire, cei doi lideri au susținut declarații și au răspuns întrebărilor presei.

Președintele a caracterizat întâlnirea ca fiind ”un exercițiu de reflecție comună pe fondul unui război desfășurat în imediata noastră vecinătate”.

”Nu este singura provocare la care trebuie să ne gândim”, a avertizat Klaus Iohannis. El a reamintit ”dificultățile și crizele” ultimilor ani, context în care a făcut apel la nevoia de ”a proteja în comun valorile, spiritul european și democrația”.

Spre seară, Klaus Iohannis îi va primi la Cotroceni și pe premierii Ungariei, Viktor Orban, Belgiei, Alexander De Croo, și Croației, Andrej Plenkovic, pentru o reuniune de lucru „dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a Uniunii Europene”.

Un proces lansat în octombrie 2023 la Granada

Consultările organizate la București se înscriu în cadrul unui proces mai amplu de definire a priorităților Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029, demarat cu prilejul reuniunii informale a Consiliului European de la Granada, din 6 octombrie 2023.

La acel moment, dezbaterile liderilor din statele membre UE au relevat interesul pentru plasarea, în prim-planul agendei europene, a aspectelor privind securitatea și apărarea, implicarea la nivel mondial și extinderea Uniunii, respectiv consolidarea rezilienței și a competitivității Uniunii.

Discuțiile de pregătire a Agendei Strategice pentru următorul ciclu instituțional vor continua la nivelul liderilor UE, cu obiectivul de a fi adoptată de către Consiliul European la reuniunea programată la finalul lunii iunie a acestui an, după alegerile europene.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: