joi

25 aprilie, 2024

7 martie, 2022

Ministerul Apărării a anunţat luni că militari din Belgia, parte a detaşamentului belgian din Forţa de Reacție a NATO, au ajuns în România.

”Elemente ale detaşamentului belgian, parte din Forţa de Răspuns NATO (NRF) activată de Consiliul Nord-Atlantic pe 25 februarie, au ajuns în această dimineaţă în România, prin punctul de frontieră Nădlac, din judeţul Arad”, a transmis, luni, Ministerul Apărării.  

Convoiul militar se va alătura detaşamentului francez al Forţei NATO aflat deja în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.


Potrivit oficialităţilor din Belgia, un convoi de vehicule şi camioane încărcate cu echipament a plecat în noaptea de 5 martie spre România.  

Convoiul este compus din peste o sută de vehicule, de la jeep-uri la semiremorci încărcate cu vehicule grele.

Primele elemente ale Forței de Reacție NATO au sosit în România pe data de 1 martie. E vorba de militari francezi care vor forma un grup tactic interarme compus din aproximativ 500 de militari.

În urma consultărilor solicitate, în baza Articolului 4 din Tratatul NATO, de Bulgaria, România, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia, secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat pe 24 februarie măsuri suplimentare de întărire a apărării pe flancul de est.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: