marți

30 aprilie, 2024

11 aprilie, 2024

Rolul centrelor de inovare digitală, sau digital innovation hubs, este de a oferi sprijin, servicii gratuite, tuturor celor interesați, și de a aborda integral și complet acest concept de transformare digitală”, spune Bianca Muntean, manager al Transilvania IT Cluster. Declarațiile au fost făcute marți, 9 aprilie, în cadrul Conferinței CDG ”Monitorul digitalizării și ecosistemul IT din România: unde au ajuns administrația și economia și care e harta dezvoltării pe termen mediu”.

”Dacă doriți să aveți o abordare integrată și completă în accesarea acestor surse de finanțare disponibile și a celor care vor urma în următorii doi ani, vă încurajez să contactați și să apelați la expertiza centrelor de inovare digitală”.

Cele mai importante declarații:

  • Eu o să vă vorbesc despre ceea ce facem noi la Transilvania IT și la Transilvania IT Cluster. Cred că, dacă vom reuși să ne unim forțele și, așa cum spunem noi, să ne facem fiecare treaba din locul, rolul pe care îl avem în tot acest peisaj al transformării digitale al economiei și societății românești, vom putea avea rezultate.
  • Pentru că domnul Mihai Matei, de la ANIS, pe care-l urmăresc îndeaproape, datorită preocupărilor comune pe care le au organizațiile noastre, spunea foarte bine că, da, nu suntem în poziția de a ne plânge doar, și mie mi s-a părut întotdeauna că toate aceste organizații – că vorbim despre clustere, asociații naționale de profil – au avut o atitudine constructivă. Doar că noi nu avem acces la butoane, așa cum au guvernanții și cum au colegii care reprezintă autoritățile naționale. Cred că atâta vreme cât ne cunoaștem, lucrăm deja împreună pe diverse proiecte, mediul privat și mediul public, și venim cu niște soluții, acțiuni concrete, cred că putem facem lucruri și putem schimba. Chiar dacă nu de azi pe mâine, nu totul dintr-o data. Putem să schimbăm lucrurile în direcția potrivită.
  • O să vă vorbesc puțin despre activitatea noastră și m-aș referi mai mult la acțiunile concrete pe care le derulăm în această perioadă. Organizația noastră include peste 180 de companii din zona de IT, atât start-up-uri, dar și IMM și corporații mari, marea majoritatea din Regiunea Nord-Vest, însă avem câteva companii membre care activează în București sau în alte regiuni, cu care avem colaborări punctuale. Ca număr de angajați, și nu mă refer la angajații din universitățile membre ale clusterului, avem undeva peste 7.500 de angajați.
  • Verticalele în care activează companiile noastre sunt destul de variate și multe, așa cum cunoaștem că se întâmplă când vorbim despre industria de outsourcing, însă principalele domenii în care activează companiile noastre membre sunt în zona Industriei 4.0, pe digital health, dar și cu competențe în zona de Inteligență Artificială, infrastructură digitală, big data și Internet of Things.
  • Serviciile noastre sunt direcționate atât pe zona de servicii suport pentru inovare a companiilor noastre membre, pe zona de networking și construire de relații. Acest lucru este foarte important când vorbim despre transformare digitală și despre încredere. De asemenea, o altă direcție strategică este zona de cursuri de competențe digitale de bază pentru angajații companiilor non-IT, dar și cursuri de upskilling pentru angajații firmelor membre și, bineînțeles, prin proiectul nostru Digital Innovation Hub in Transilvania suntem implicați activ, alături de celelalte șase TEDIHT-uri care există în România, în procesul de transformare digital pentru IMM-uri și autorități publice. Cum facem aceste lucruri? Prin identificarea de oportunități pentru membrii noștri, dar și prin sprijin pentru accesarea acestor oportunități și, totodată, prin organizarea de sesiuni de matchmacking. Ca și domenii, în regiunea noastră, sunt acestea: Industria 4.0, digital health, Internetul Lucrurilor, energie, dar și agro food.
  • Pe zona de inițiative pe care le avem suntem locați în Cluj Napoca, dar am remarcat importanța conectării la nivel guvernamental, cu autoritățile publice centrale. În acest sens, cel puțin pe zona de colaborare pentru crearea rețelei de centre de inovare românești care să fie conectată la cea europeană, credem că am avut un parteneriat de succes, împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, dar și cu Ministerul Cercetării, Inovării  și Digitalizării. Iar în acest sens, și împreună cu colegii noștri care acoperă toate regiunile de dezvoltare din România și oferă servicii gratuite pentru transformare digitală, am lucrat cu autoritățile publice pentru crearea unei propuneri, a unui draft de HG pentru reglementarea funcționării acestor structuri, acestor entități.
  • Totodată, am activat și în parteneriate cu autorități publice locale, cum este, de exemplu, crearea Strategiei de transformare digital a municipiului Cluj Napoca, sub coordonarea Facultății de Științe Politice și împreună cu alți parteneri de la nivel local.
  • Avem și o asociație națională a acestor centre de inovare digital și, prin intermediul acestei activități de centru de inovare digital, care înseamnă un one stop shop, pentru toți cei care activează în zona de administrație publică locală sau IMM-uri non-IT și care doresc să se digitalizeze, dar nu știu de unde să pornească, rolul acestor digital innovation hubs este de a oferi sprijin, servicii gratuite, tuturor celor interesați, și să abordeze integral și complet acest concept de transformare digitală.
  • Avem câteva proiecte în care am exersat o mare parte din serviciile noastre, prin care am atras finanțări, atât pentru a crea piața, cum spunea domnul Mihai Matei, pentru că e nevoie să investim resurse pentru a crea o piață pentru serviciile de IT, mai ales când vorbim despre zona de IMM-uri din diverse industrii.
  • Totodată, împreună cu firmele noastre membre lucrăm la partea de educație, de test before invest, oferim un catalog prin intermediul site-ului nostru prin care toți cei interesați pot să acceseze diverse soluții la faza de test. Nu trebuie să le achiziționeze, ci trebuie doar să le testeze, pentru a vedea dacă acestea le sunt utile în activitatea lor.
  • Vă spuneam de acest proiect în care noi credem foarte mult, pentru că suntem și vom funcționa în continuare ca și un cluster de tehnologie, de IT. Însă nu este suficient să rămânem în această zonă, de aceea am căutat parteneriate în rândul clusterelor din domeniul energie, producție de mobile, industrii creative, agricultură, împreună cu care să lucrăm pe proiecte punctuale, concrete, de transformare digitală.
  • Această finanțare pe care noi am obținut-o de la Comisia Europenă (50%), iar 50% este acordată de Guvern, prin PoCIDIF, ne permite crearea acestui cadru prin care noi putem să oferim servicii complete și integrate de transformare digitală tuturor celor interesați.
  • Prin intermediul acestor proiecte, pe lângă clienții pe care noi îi deservim, un lucru foarte important este că se creează niște capacități care sunt neutre din punct de vedere al tehnologiei – noi nu recomandăm anumite firme sau anumite tehnologii, ci ne asigurăm că aducem cât mai aproape de beneficiar (autoritate publică sau IMM), tehnologiile cele mai relevante și mai potrivite, astfel încât acesta să poată să aleagă. Suntem alături de acești beneficiari inclusiv cu programe de training.
  • În momentul de față, România are acces la o paletă foarte mare de surse de finanțare pentru transformare digitală, fie că vorbim despre PNRR sau despre Fondul de Coeziune, programele regionale sau PoCIDIF. Este foarte important ca aceste surse de finanțare și aceste oportunități de finanțare să fie abordate corect și sustenabil. Adică, să nu fie folosiți acești bani doar pentru achiziționare de echipamente, neglijând componenta de formare a resursei umane sau componenta de analiză a modelului nostru de afaceri astfel încât să facem o digitalizare cu cap, să spun în termeni populari. Prin intermediul acestor centre de inovare digitală, din punctul nostru de vedere, și milităm pentru asta de aproape șapte ani, este o abordare completă și sănătoasă.
  • Vreau să semnalez că există aceste structuri, există această capacitate în fiecare zonă de dezvoltare a României și să vă încurajez să beneficiați de aceste servicii. Mare parte a acestor servicii sunt gratuite, dar sunt gratuite pentru cei care acceptă să intre în proiectul finanțat de Comisia Europeană și de Guvernul României, însă același tip de servicii este oferit și contra cost, la prețuri competitive, dar având siguranța că aveți acces la cea mai bună expertiză din regiunea dumneavoastră.
  • Trebuie să spun că lucrăm atât cu furnizorii de tehnologie, dar și cu beneficiarii de tehnologie, și obiectivul nostru principal este să găsim cea mai bună potrivire între aceștia.
  • Dacă doriți să aveți o abordare integrată și completă în accesarea acestor surse de finanțare disponibile și a celor care vor urma în următorii doi ani, vă încurajez să contactați și să apelați la expertiza centrelor de inovare digitală.

Sesiunea de Q&A:

Întrebare: Mediul de afaceri din Cluj se implică de mai mulți ani în eforturile de digitalizare a administrației. În ce măsură face asta diferența față de un oraș care nu are un cluster IT?


Răspuns: Face diferența exact prin crearea acestui climat de încredere în care parteneriatul pe care îl avem cu autoritățile publice locale (primăria Municipiul Cluj Napoca, dar și Consiliul Județean Cluj), care au implementat diverse proiecte de transformare digitală și, totdată, au deschis pentru testare diverse componente și procese pentru care mediul de IT a putut să vină cu câteva propuneri. Și noi avem provocări să găsim cea mai bună formulă de colaborare, din ambele părți, principala provocare fiind cea a capacității reduse din zona de administrație publică și disponibilitatea resurselor, în special umane, care pot să-și aloce timp suficient pentru a se îmbarca în această călătorie de transformare digitală.

Discutăm chiar de posibilitatea de a extinde acest tip de colaborare, inclusiv cu Asociația Municipiilor din România, și ne dorim să facem pași în direcția potrivită. E foarte greu.

Partener instituțional al evenimentului:

Academia de Studii Economice – ASE București

Parteneri:


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: