joi

9 mai, 2024

4 octombrie, 2023

Sistemul de Garanție-Returnare – SGR are în sistem 80.000 de operatori economici, producători de băuturi și comercianți, proiectul având ca scop recuperarea din piață a peste 7 miliarde de ambalaje de băuturi, anual. ”RetuRO a lansat o invitație pentru toate companiile de transport să se alăture programului, să ne pună la dispoziție disponibilitățile și capacitățile lor de a transporta ambalajele. Azi, am verificat și erau peste 70 de firme care și-au trimis ofertele”, afirmă Anca MARINESCU, Corporate Affairs & Communication Manager, RetuRO SGR.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”Economia circulară a României: de la Sistemul de Garanție-Returnare la reutilizarea și reciclarea electronicelor și a materialelor industriale” de pe 3 octombrie 2023.

Cele mai importante declarații:

  • Aș vrea să vorbesc despre proiectul ambițios SGR, de o amplitudine pe care nu am mai văzut-o în România, cel puțin pe zona aceasta, de sustenabilitate. Este un proiect ce are ca scop recuperarea din piață a peste 7 miliarde de ambalaje de băuturi, anual.
  • În primul rând, cu acest proiect s-a dorit o reducere a abandonului deșeurile de ambalaje, combaterea mediului înconjurător, dar și crearea unei noi paradigme și impunerea unor noi obiceiuri sănătoase pentru consumatori. Când vom conștientiza impactul pe care fiecare dintre noi îl are asupra mediului, cu siguranță vom începe să facem pași, mai mici sau mai mari, în funcție de fiecare de noi.
  • Această reciclare, de și nu este reciclare, poate fi un pas foarte important.
  • Știu că s-a vorbit foarte mult despre SGR și că pentru foarte mulți reprezintă o speranță și pentru foarte mulți este doar un subiect de discuție, dar pentru noi, la RetuRO, SGR reprezintă un subiect și un proces extrem de complex. Să ne gândim doar că sistemul colectează 80.000 de operatori economici, producători de băuturi și comercianți, 19 milioane de români și vorbim și de o geografie specifică. Un număr aproape egal în zonele rurale și urbane.
  • O altă precizare pe care doresc să o fac este cea privind timpul foarte scurt pe care RetuRO l-a avut la dispoziție pentru implementarea sistemului de garanție – returnare. Real, timpul a fost de doar 12 luni, pentru că RetuRO a primit acreditarea din partea Guvernului în august 2022. Primul angajat al companiei, Gemma Webb, s-a alăturat abia în noiembrie. Asta înseamnă că până la momentul de go live au fost doar 12 luni. Malta și Slovacia, de exemplu, țări semnificativ mai mici în ceea ce privește suprafața, populația și proporția acestui comerț tradițional, au beneficiat de perioade mult mai lungi de implementare după eliberarea licenței de administrator al sistemului.
  • SGR este o premieră pentru România și avem nevoie ca toate părțile implicată să se alăture și să contribuie. Doar RetuRO nu va putea face toată treaba.
  • Nu avem repere, doar niște studii de caz pe care le-am urmărit în țările în care s-a implementat deja sistemul. Am fost foarte atenți la tot ceea ce a însemnat provocare în implementare acolo, dar specificul local contează foarte mult, iar în România nu avem de-a face doar cu proporția aceasta de urban – rural, ci și cu o întindere mai mare, o populație mai mare, o educație specifică, un nivel diferit de cultură civică și obiceiuri de comportament, și un număr foarte mare de ambalaje pe care ne-am propus să le recuperăm din piață.
  • În pofida acestor provocări, pe care probabil foarte mulți dintre dumneavoastră le-ați sesizat deja, am înregistrat foarte multe progrese în implementarea sistemului. Avem această platformă IT în care s-au înregistrat peste 60.000 de operatori economici, avem o echipă de profesioniști ce crește semnificativ în fiecare zi. Când am venit eu în companie, în urmă cu patru luni, eram 10 oameni, acum suntem 40. Au apărut în consultare contractele cu retailerii, sunt la semnat contractele cu producătorii, s-a asigurat finanțarea proiectului printr-un împrumut verde pe care l-am contractat după ce anterior finanțarea sistemului fusese asigurată de către producătorii acționari ai RetuRO. În momentul acesta lucrăm intens la dezvoltarea acestui sistem IT de o complexitate nemaivăzută, aș spune. Fiecare producător va raporta acolo cantitățile, în sistem vor fi declarate garanțiile… Apoi, va trebui va să fie conectat cu acele aparate de colectare automată.
  • În paralel, pregătim și o campanie de comunicare pentru consumatori. Știm că toată lumea o așteaptă cu nerăbdare și pot să spun că ea va și începe în cel mai scurt timp, probabil, la sfârșitul lunii viitoare. Provocările rămân pentru noi.
  • Referitor la tarife, acestea au fost aprobate de către acționarii RetuRO, și cu siguranță noile tarife vor face parte din modificările la HG ce vor fi aprobate foarte curând.

Sesiunea de Q&A:


Întrebare: Câți parteneri logistici s-au alăturat și ce capacitate cumulată de transport au pentru a prelua ambalajele colectate în punctele de returnare?

Răspuns: Noi am lansat pe site-ul RetuRO o invitație pentru toate companiile de transport să se alăture programului, să ne pună la dispoziție disponibilitățile și capacitățile lor de a transporta ambalajele. Azi, am verificat și erau peste 70 de firme care și-au trimis ofertele, de la companii foarte, foarte mari de logistică la nivel internațional, la mici firme de salubritate, companii care funcționează cu câteva mașini. Colegii mei de la departamentul de logistică fac o primă evaluare a posibililor parteneri, urmând ca cei pe care-i considerăm parteneri fezabili să fie transferați partenerului nostru integrator de logistică.

Întrebare: Ca și consumator, sunt direct interesat să aflu cât mai multe detalii privind implementarea acestui SGR. Pe ce medii veți merge cu campania de informare și ce durată veți acorda acestei campanii de informarea cetățenilor?

Răspuns: Campania va începe la sfârșitul săptămânii viitoare. Pentru prima fază va avea o durată de două luni. Experiența celorlalte țări ne-a arătat că este varianta optimă. Vom merge pe TV foarte mult, aceasta fiind media pe care românii o îmbrățișează cel mai mult, dar se va merge și pe social media și pregătim o serie de evenimente regionale, pentru a ajunge și în comunități, fiind foarte important să vorbim nu numai cu consumatorii, ci și cu mici retaileri și chiar cu autoritățile locale. Am început un dialog și cu cei de la Asociația comunelor, de exemplu, întrucât este o nevoie foarte mare de informare. Oamenii vor dori să contribuie, dar este important să știe și ce are de făcut fiecare și care sunt limitele pe care trebuie să le respecte.

Partenerii evenimentului:


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: