sâmbătă

15 iunie, 2024

17 mai, 2024

”Una dintre solicitările noastre este către cei care pot decide: dați-ne dreptul nouă, ca producători, să folosim cantitățile colectate din sistemul pe care noi îl finanțăm să putem face sticle pet noi.

Pare o fractură logică, dar asta se întâmplă- noi nu avem acces, ca producători, la materialul pe care noi îl strângem”, spune Alin Vișan, președinte al ARAM. Declarațiile au fost făcute la Conferința CDG de miercuri, 15 mai, de la Palatul Parlamentului, cu tema ”Cum accelerăm economia circulară a României – de la SGR la dezvoltarea sectorială a reciclării”.

Principalele declarații:

  • Să nu pierdem din vedere esența: în continuare va trebui să fim foarte atenți și să sprijinim sistemele predominante de colectare/reciclare a majorității ambalajelor care de fapt nu au cum să intre în SGR.
  • SGR, în toate țările în care funcționează, este dedicat ambalajelor de băuturi. E foarte bine că e așa pentru că pot fi colectate ușor, rapid, facil și eficient. Dar restul ambalajelor- vorbim de 75% din ambalajele puse în piață – vor trebui să fie în continuare colectate și reciclate prin sistemele în funcțiune.
  • S-a spus mai devreme ”ce bine că a venit SGR că acele 9 milioane de pet-uri nu mai ajung în mediu”. SGR nu a venit pe un teren gol, să nu ne închipuim că 9 milioane de pet-uri erau toate aruncate pe câmpii… Industriile care funcționează, cea de colectare, cea de reciclare, cu finanțarea producătorilor, prin OIREP-uri, și-au făcut treaba și înainte și strângeau peste jumătate din ambalajele puse în piață, conform țintelor stabilite la nivel comunitar.
  • Ce facem în continuare, cum asigurăm mai buna funcționare a acestor industrii, va trebui să rămână de discutat dincolo de emoția produsă de SGR- foarte bine venită pentru că sistemul trebuie sprijinit și popularizat. Dar cum ajungem să facem mai eficient sistemul clasic, nu complementar, rămâne o întrebare.
  • Eu pot vorbi în numele celor care pun ambalaje în piață, al producătorilor. Din păcate, realitatea este că noi, ca industrie, privim pasiv la ceea ce se întâmplă. Noi finanțăm costuri de colectare, de reciclare. Așa ne îndeplinim responsabilitatea de producător ca mare parte din ambalajele pe care noi le folosim să fie colectate și reciclate.
  • Totuși, nu suntem confortabili cu acest rol pasiv care ni se atribuie, să plătim oricât și oricum și, eventual, de 2-3 ori. S-a întâmplat asta în trecut, sunt șanse să se întâmple și în viitor. În continuare, nu avem acele instrumente, care din păcate nu au cum să fie la noi, pentru a face acest sistem eficient. Încă suntem în situația în care ne bazăm pe avize, autorizații date de instituții ale statului, ne bazăm pe verificări, controale care, evident, nu pot fi făcute decât de instituții ale statului.
  • Atribuția de control nu are cum să meargă de la un actor privat- producătorii- la alt actor privat- reciclatorii. Lipsa acestei predictibilități a sistemului, a eficienței va duce la plata unor sume- care la final sunt plătite tot de consumator, pentru că se transpun în prețul produsului. Nu cred că vrem să ajungem să ființăm cu orice fel de sume ineficiența, nu.
  • Sunt state în vestul Europei care au ajuns la o colectare eficientă și responsabilă. De ce? Pentru că aplică responsabil principiul colectării separate. Principiul de bază de la care se pleacă oriunde în lume este eficiența colectării separate. În România, din păcate, colectarea separată nu aduce decât cel mult 1—15% din cantitățile de deșeuri de ambalaje care ajung în reciclare. Este infim.
  • Noi, ca producători, plătim această ineficiență acum. Altă ineficiență: partea de reciclare ajunge să nu poată fi controlată astfel încât să existe în mod real reciclare. Cine poate face acest control? Oare nu instituțiile statului, cele care autorizează, dau avize, care stabilesc criterii de reciclare? Cum e posibil să vină o instituție de control după 2-3 ani după ce s-a făcut o reciclare și să spună: ”stai puțin, asta nu e reciclare, mai plătiți o dată”?
  • Nu este totul bine pus la punct. Mă uit cu atenție la legiuitori, la autoritățile centrale- faptul că s-a implementat SGR e doar mijlocul drumului. E mult încă de făcut în acest domeniu ca să putem noi, producătorii, să fim liniștiți că banii cu care noi finanțăm sistem sistemul sunt cheltuiți eficient și chibzuiți.
  • Unde nu am vrut să fim actori pasivi și am ales intenționat să fim activi este SGR. Mă bucur să aud că este apreciat. Este un sistem gândit, întreținut, supravegheat și finanțat de către producători. Sut banii producătorilor, ai comercianților, care învârt aceste rotițe care dau acel material, deșeu, de bună calitate și în mare cantitate.
  • Avem în România unul dintre cei mai mari reciclatori de pet din Europa. Din câte știu, mare majoritate a deșeurilor de pet sunt importate din Europa. Vom ajunge, pentru că suntem o țară mare, să generăm cantități uriașe de ambalaj pet care să fie reciclate aici în țară. Da, e bine. Dar nu e de ajuns.
  • Sunt multe alte tipuri de ambalaje, multe alte cantități către care să privim cu mare atenție.
  • Slab acoperită nu e nicio zonă, sunt capacități de reciclare care chiar dacă nu sunt în România sunt în Uniune. Sunt fabrici de reciclare ce pot recicla orice fel de deșeu. Un material care suferă este sticla. Este un material cu valoare negativă. Dacă o tonă de deșeu de aluminiu costă și 2.000 de euro, pentru sticlă noi, ca producători, plătim să fie reciclată. Costul oferit de reciclatori este de câteva zeci de euro pe tonă. De aici discuții, verificări ulterioare post factum…
  • Pentru că marea majoritate a sticlei este azi în SGR, și nu întâmplător trebuie să rămână în SGR, acest control pe care îl avem atât asupra cantității, sortării poate duce aceste ambalaje în fabrici de reciclare care permit obținerea unei alte sticle. Noi avem nevoie de materie primă secundară, din reciclare, pentru a ne face sticle. Aceeași poveste și la pet.
  • Una dintre solicitările noastre este către cei care pot decide: dați-ne dreptul nouă, ca producători, să folosim cantitățile colectate din sistemul pe care noi îl finanțăm să putem face sticle pet noi. Pare o fractură logică, dar asta se întâmplă- noi nu avem acces, ca producători, la materialul pe care noi îl strângem.

Partener instituțional:

Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic, Camera Deputaților, Parlamentul României 

Parteneri:



Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: