VIDEO – Adrian MARINESCU, INBI ”Prof. Dr. Matei Balș”: Programe de sănătate pe HIV – urgența și implementarea

22 septembrie, 2022

Dincolo de investițiile în sistemul de Sănătate – prevăzute în bugete și în proiectele europene – stau politicile de sănătate, astfel încât alocările să fie focusate pe eficiență.

Cum arată marile programe de sănătate ale României, care e randamentul lor și cum ar arăta modelul ideal de investiții? Ce schimbări de perspectivă și măsuri concrete de resetare a adus cu sine experiența pandemiei Covid? Și ce prioritate are prevenția bolilor grave pe agenda celor care construiesc politicile de Sănătate publică în România?

La Conferința CDG ”Finanțarea dezvoltării” organizată marți, 20 septembrie, CursDeGuvernare a încercat să facă un inventar al acestor resurse, adunând în jurul mesei de discuție unele din cele mai potrivite voci, care să arate direcțiile în care ar trebui să ne uităm. Îți prezentăm mai jos cele mai importante declarații ale lui Dr. Adrian Gabriel MARINESCU, director medical, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș.

Cele mai importante declarații:

Oricât de bune ar fi programele de sănătate, avem nevoie de comunicare și ceea ce facem noi acum este foarte bine.
Sunt și coordonatorul programului de HIV – SIDA, prin unitatea de management, și vom discuta, apropo de programele de sănătate de ceea ce se întâmplă cu acest fenomen.
Aș începe cu partea plină a paharului. Trebuie să ne gândim că ceea ce funcționează în momentul de față, un program național bine pus la punct, și problema care se pune este dincolo de starea de urgență și să implementă lucruri noi care să ne ajute și să îmbunătățim ceea ce funcționează.
Câteva exemple… În momentul de față, orice pacient nou diagnosticat cu HIV – SIDA primește imediat tratament și, mai mult de atât, are acces la schemele noi de tratament.
Aici cred că va fi un avantaj. Dacă în momentul de față, din păcate doar 30% dintre pacienți au varianta nouă de tratament cu o singură tabletă, probabil că vom ajunge să-i avem pe toți în anii care urmează.
Și aici am putea discuta de stocurile care la un moment dat pot deveni istorice, la nivel de unități și pe care trebuie să le luăm în calcul.
În momentul în care ai o schemă de tratament, care conține mai multe medicamente, lucrurile sunt puțin mai complicate, poate să-ți lipsească o anumită componentă din acel tratament. Când vom trece la noul tratament, lucrurile vor fi mai simple.
Alte lucruri bune care se întâmplă cu acest program. Pacienții sunt evaluați. Sigur că Iulian va spune că nu întotdeauna se întâmplă așa cum ar trebui și că nu orice pacient cu infecție HIV este evaluat la fiecare 6 luni… dar eu cred că asta se întâmplă de cele mai multe ori.
Putem să discutăm de lucruri pe care să le îmbunătățim, dar să știți că degeaba avem doar un program care se referă doar la tratament. Ne trebuie partea de prevenție, în raport cu infectarea. Discutăm de grupurile vulnerabile, de cazurile sociale, de consumatorii de droguri, și discuția ar putea să fie lungă…
Ne interesează ca pacientul, odată diagnosticat, să rămână într-o monitorizare care să fie cât se poate de corectă și care să fie făcută la nivel de un centru în apropiere de domiciliul lui. Nu putem plimba pacienții pe distanțe mari spre orașele mari.
Legat de îmbunătățiri, putem discuta de niște lucruri mai tehnice, cu un cost mediu pentru pacient, cu stabilirea unui buget care să fie preconizat încă de la începutul anului. Sunt lucruri care se întâmplă și acum, dar poate că s-ar putea pune în practică într-o mai mare măsură.
O strategie HIV-SIDA sperăm că va deveni oficială în curând și vorbește despre lucrurile pe care le putem face până în 2030.
Îmi doresc ca lucrurile să funcționeze mai bine, dar nu uitați că s-a trecut printr-o pandemie și totuși, în România, pacienții cu HIV și-au primit tratamentul și lucrurile chiar au funcționat.

Sesiunea de Q&A:

Cum pot fi evaluate la nivelul unui spital prejudiciile provocate de întreruperea programelor de sănătate mai ales pe boli infecțioase?

Întrebarea se referă foarte probabil la cei 3 ani de pandemie. Lucrurile au stat destul de complicat pentru noi toți. Dacă v-aș da un exemplu concret de la Institutul Matei Balș, nu cred că noi am avut întârzieri notabile. Am încercat să facem în așa fel încât, în pandemie lucrurile să funcționeze și nu mă refer doar la infecția HIV.

Sigur că au fost probleme legate de adresarea pacienților cu patologie non-covid. Oricum, un pacient care are o urgență, imediată, sau are nevoie de un tratament, de o evaluare într-o patologie non-covid, a avut – nu le-aș numi prejudicii, ci întârzieri. Sunt situații care s-au întâmplat oriunde în lume.

Chiar vă rog să vă uitați la date, la modul în care a fost gestionată pandemia. Eu cred că noi am ieșit mai bine și legat de numărul de spitalizări, de forme severe, de ceea ce înseamnă decese… Chiar dacă au fost întârzieri, au fost punctuale, care s-au rezolvat.

Într-o analiză făcută în primele 6 luni de pandemie se spunea că 80% din pacienți HIV nu au avut accesul normal la serviciile medicale, respectiv la spitalizare. La ce vă așteptați în ceea ce privește depistarea cazurilor noi în perioada următoare?

Este clar că este o realitate și nu cred că vorbim doar de pacienții cu infecții HIV, ci de cei cu diverse patologii non-covid. Aceste situații au fost în trecut. Ne apropiem cu pași rapizi către normalitate.

Legat de diagnosticare, aici e într-adevăr o mare problemă. Sub-diagnosticarea a fost un lucru foarte clar, dar în pandemie am fost la jumătatea numărului de pacienți care erau diagnosticați în anii pre-pandemici.

La ce mă aștept? La un număr mai mare de pacienți care să fie diagnosticați.Și sper să se întâmple așa, pentru că, până la urmă, rolul exact acesta este. Un pacient care nu a fost diagnosticat la timp, nu e tratat și nu e evaluat. Mă aștept ca în următorii doi ani să avem un număr crescut de pacienți. Aceștia va trebui să fie tratați și evaluați și să ne gândim, atunci când facem prognoza pe programe că vor fi necesare niște sume mai mari, care să acopere și acești pacienți.