VIDEO – Iulian PETRE, Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor afectate de HIV/SIDA: despre problemele de continuitate a tratamentului

21 septembrie, 2022

Dincolo de investițiile în sistemul de Sănătate – prevăzute în bugete și în proiectele europene – stau politicile de sănătate, astfel încât alocările să fie focusate pe eficiență.

Cum arată marile programe de sănătate ale României, care e randamentul lor și cum ar arăta modelul ideal de investiții? Ce schimbări de perspectivă și măsuri concrete de resetare a adus cu sine experiența pandemiei Covid? Și ce prioritate are prevenția bolilor grave pe agenda celor care construiesc politicile de Sănătate publică în România?

La Conferința CDG ”Finanțarea dezvoltării” organizată marți, 20 septembrie, CursDeGuvernare a încercat să facă un inventar al acestor resurse, adunând în jurul mesei de discuție unele din cele mai potrivite voci, care să arate direcțiile în care ar trebui să ne uităm. Îți prezentăm mai jos cele mai importante declarații ale lui Iulian PETRE, director executiv, UNOPA – Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, reieșite din discuție.

Cele mai importante declarații ale lui Iulian Petre:

Trebuie să aduc în discuție și lucrurile care nu merg atât de bine. Și o să refer la ce mă pricep cel mai bine, Programul HIV, iar discuția se referă la discontinuități care apar din când în când, punctual, zonal, în anumite locuri, pentru anumiți pacienți, cu o amploare mai mică sau mai mare.
A nu se generaliza pentru întreg programul. Sunt lucruri care nu merg atât de bine cum ar putea să meargă.
Săptămânal suntem în contact cu persoanele care trăiesc cu HIV și au nevoie de tratament. Ba ne sună, ba aflăm de pe grupuri, că un pacient la un spital n-a primit un medicament. Și dacă lipsește un medicament dintr-o schemă, acea schemă este întreruptă.
Se recurge foarte des la schimbarea schemei de tratament, pentru că un medicament nu este în farmacia spitalului.
Și apar permanent lucruri de genul ăsta. Suntem permanent în dialog cu domnul doctor Marinescu, cu Ministerul Sănătății, încercă să și prevenim astfel de situații și să le și rezolvăm cât mai repede cu putință.
În ideea prevenirii, întotdeauna m-am uitat și am încercat să înțeleg cauzele întârzierilor.
În 2012, programul a plecat de la Casa Națională de Sănătate și a venit la Ministerul Sănătății. Aveam atunci niște așteptări mai mari… e minister, acolo se taie pâinea și acolo este cuțitul… și totul va merge perfect.
N-am luat în calcul partea de buget, că tot la Ministerul Sănătății se reglează deficitul bugetar al României.
Întotdeauna, la începutul anului, bugetul sănătății este aparent mare, dar pentru programe… la HIV vedem că începem cu jumătate din bugetul pe care știm de ani de zile că îl consumăm și știm că, pentru a ține în viață 15.000 de pacienți, se poate calcula aproape cu exactitate de cât ar fi nevoie.
Nu. Descoperim în martie – aprilie că avem jumătate și nici ăia nu sunt disponibili atunci, sunt împărțiți pe tot anul. Nici nu se poate atinge mai devreme spitalele de ei.
Medicii, când văd că nu au destui bani, cumpără mai puțin și nu reușesc să facă niște achiziții coerente, să nu apară nici lipsuri nici stocuri nejustificate.
OK. Am început prost anul, va veni rectificarea, în iulie ni s-a promis că vine rectificarea. Nu, rectificarea vine la jumătatea lui august, cel mai devreme, și operaționalizarea ei durează, până vin iarăși de la Ministerul Finanțelor niște hârtii, ajungem în septembrie.
Din iulie, când avem bugetul și până în septembrie, e o muncă întreagă și tot timpul se peticește, se scutură ministerul de bani prin visterie pe acolo, mai suplimentează la câte un spital, mai măsoară stocurile, mai întreabă, mai caută soluții, ca să cumpere spitalul ăla pentru două săptămâni, pentru trei săptămâni…
E un efort foarte, foarte mare pe care îl desfășoară o întreagă armată de oameni, efort care ar putea fi evitat dacă acea bugetare s-ar face corect de la începutul anului.
În aceste fragmentări multiple, apar întreruperile de scheme de tratament. Câteva zile dacă lipsește un medicament din farmacie sunt niște pacienți afectați.
Avem acea problemă cu trimestrializarea. Suntem în aprilie, ministerul ne-a alocat bani, dar jumătate din ei sunt în trimestrul 4.
Sunt spitale care nu se ating de ei. Ar putea teoretic, după o anumită parte a economiștilor, să se atingă de ei.
Nu. Sunt alți economiști de spital care refuză să riște, să comande o parte din medicamente la timp și doar plata să se facă în trimestrul 4. Iar acei pacienți de la spitalul unde economistul refuză – suferă.
Nici Ministerul Sănătății nu a avut curajul să zică, noi ne asumăm că aveți dreptul la începutul lunii iulie să faceți comenzile din trimestrul 4. Și este lăsată decizia pe spinarea celor de la spital care spun cum este mai sănătos pentru mine și pentru familia mea, ca să nu dau banii înapoi.
Păi să așteptam trimestrul 4. Și acolo pacienții riscă.
Altă cauză este birocrația. Când vorbim de achiziții în România, e dezastru. Procedura este foarte stufoasă, fragmentată. Cum e cu achiziția centralizată? Este lăsată la latitudinea oamenilor din 55 de spitale, care trebuie să facă achizițiile să, asigure continuitatea tratamentului.
Nu se desfășoară procedurile la timp, nu s-a lansat licitația la timp, vine cineva de la ANAP-ul (și-mi pare rău că n-a fost azi aici domnul de acolo), vine și face un control ex-ante și decide că trebuie să trebuie excluși niște distribuitori că nu știu ce note proaste au de-a lungul vieții lor.
Am avut un mare centru regional care era pus în situația de a nu avea de la cine să comande, că toți distribuitorii trebuia să fie excluși.
Și dacă apar și contestații – alte probleme.
Vreo doi ani ministerul a încercat o procedură de achiziție centralizată, care atunci când să semneze contractele, după contestații, para-contestații, ANAP și altele – am anulat procedura, din motive care îmi scapă.
Alte cauze sunt cele comerciale. Medicamentele, chiar dacă salvează vieți, sunt vândute de comercianți al căror scop nu este neapărat acesta. Și așa apar comercianții care nu reușesc să răspundă la timp la comenzile de medicamente, mai ales generice.
Este o problemă și cu resursa umană. Toate acestea se fac cu oameni care nu sunt neapărat cei mai pregătiți și care nu înțeleg că nu cumpără borcane de murături ci medicamente de care depind vieți. Care pleacă în concediu și nu lasă pe nimeni în loc să dea drumul la procedură… când mai vine DSP-ul și mai pune niște piedici și pune spitalul să facă din lună în lună comenzi, deși ar putea să le facă pe tot anul.