Sindicatul Pro Lex a postat pe Youtube o filmare care demonstrează corupția din interiorul Poliției și modul în care sunt promovați incompetenți în structurile de conducere ale MAI.
Cazul concret: concursul pentru postul de adjunct al șefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, la care au participat doi candidați: a fost numit în funcție candidatul care nu a știut să răspundă la întrebările comisiei, dar căruia i s-au suflat răspunsurile.
Filmarea Pro Lex a fost făcută publică pentru ca opinia publică să înțeleagă de ce se întâmplă cazuri precum de la Caracal, unde polițiștii au intrat în casa unde se presupune că a fost ucisă Alexandra Măceșanu după ce a fost răpită de Gheorghe Dincă, abia după 19 ore de la telefoanele date de adolescentă la numărul de urgență 112.
De asemenea, sindicatul Pro Lex speră că sub presiunea opiniei publice guvernanții vor verifica aceste practici din Poliția Română și le vor face imposibilă, altfel deprofesionalizarea polițiștilor va continua.
Momentul interviului susținut de cei doi candidați la ocuparea postului poate fi urmărit de la minutul 39.00, la 49,05 anchetei realizate de Prolex TV:
10 minute înspăimântătoare, care arată pe mâna cui ajunge siguranța cetățeanului.
Cel numit în funcție este comisarul şef Daniel Ivaşcu, care ocupa deja poziția respectivă, prin împuternicire. În pofida legii, care impunea ca cel împuternicit să îndeplinească toate condițiile, inclusiv pe cele de vechime impuse pentru un asemenea post, și care limita la doar două împuternicirile posibile – una de șase luni și a cealaltă de trei luni. Daniel Ivașcu a beneficiat de șapte împuterniciri, spune Vasile Lincu, președintele Pro Lex.
De altfel, explică președintele Pro Lex, într-o declarație pentru cursdeguvernare.ro, postul era deja atribuit neoficial lui Daniel Ivașcu, se știa că el trebuie să ocupe poziția, așa cum se întâmplă cu aproape toate concursurile și posturile de conducere din Poliție.
Pentru Daniel Ivașcul a fost păstrat vacant postul atâția ani, până când acesta a îndeplinit vechimea necesară.
Celălalt candidat, fără șanse din start, este comisarul şef Florin Popa, şeful Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc, cu o experienţă de 26 de ani şi o experienţă de 18 ani în funcţii de conducere, fără nicio sancţiune la dosar.
Pentru a se asigura că va ieși câștigător Daniel Ivașcu, Vasile Lincu spune că Poliția a mobilizat „efective fabuloase”, spune Vasile Lincu, pentru a împiedica participarea la concurs a lui Florin Popa, cel care și-a anunțat și el candidatura, împotriva dorinței superiorilor.
„Asta este practica în Poliție, așa se promovează pe post”, explică Vasile Lincu, ”de obicei, se scoate postul la concurs când au omul potrivit. Dacă sunt obligați să facă totuși concurs, aranjează condițiile astfel încât să nu câștige nimeni. Oamenii nici nu se înscriu dacă nu au susținere, fiindcă nu au șanse reale”.
Dacă se înscriu și nedoriți, mai spune Vasile Lincu, se apelează la alte două modalități de a-i bloca pe neaveniți:
- se schimbă regulile în timpul concursului, sunt croite astfel încât ele să fie îndeplinite doar de cel dorit pe post
- ultima soluție ar fi declanșarea unor acțiuni disciplinare împotriva celor care îndrăznesc să se înscrie la concurs, pentru eliminarea lor din cauza sancțiunilor
„Oamenilor le este frică și, pentru că se știe că aceste concursuri se organizează întotdeauna cu câștigător cunoscut, nici nu participă la competiție, pentru a nu fi hărțuiți de Controlul Intern”, spune Vasile Lincu.