Proiectul normei ”Euro 7” atrage o furtună de critici din partea militanților pentru mediu, care acuză Comisia Europeană că face ”jocurile” industriei auto.
Așa-numitele standarde „Euro” pentru motoare termice stabilesc limite ale emisiilor dăunătoare sănătății umane, cum ar fi oxizii de azot (NOx) și particule grele.
În prezent este în vigoare norma ”Euro 6”, iar consorțiul de experți al Comisiei, CLOVE, a informat anul trecut că viitoarele norme ”Euro 7” vor conține limite mult mai stricte pentru NOx și particule.
Cu toate acestea, într-un proiect de normă ”Euro 7” consultat de Euractiv, factorii de decizie ai Comisiei au propus doar vehiculele diesel noi să fie supuse acelorași standarde de poluare ca și vehiculele pe benzină de standard ”Euro 6.
Dificultățile apărute în lanțurile de aprovizionare și costurile crescânde aduse de un triumvirat de crize – COVID-19, războiul din Ucraina și problemele legate de aprovizionarea cu energie – au determinat Comisia să-și regândească abordarea inițială.
În proiectul de lege se precizează: Comisia a ajustat normativul de poluare auto „pentru a îmbunătăți accesibilitatea mașinilor și furgonetelor” și pentru a reduce costurile pentru producători.
Victorie pentru industria auto
Decizia Comisiei marchează o victorie pentru lobby-ul din sectorul auto, care s-a pronunțat ferm împotriva limitărilor drastice planificate de Bruxelles.
Producătorii de automobile au pus la îndoială în mod deschis logica din spatele introducerii unor noi standarde stricte pentru motoare cu ardere internă cu puțin peste un deceniu înainte ca normele UE să oblige producătorii de automobile să vândă doar vehicule cu emisii zero.
Banii cheltuiți pentru remodelarea motoarelor cu ardere internă ar fi mai bine cheltuiți pentru creșterea ofertei de vehicule electrice, a argumentat CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, la o expoziție auto la începutul acestei luni.
Cu toate acestea, Anna Krajinska, managerul în cadrul ONG-ului pentru mobilitate curată Transport & Environment, a declarat că lipsa unor standarde solide înainte de schimbare va duce la încă 100 de milioane de mașini poluante pe drumuri.
Ea a numit proiectul normei ”Euro 7” drept momentul ”Dieselgate” al Comisiei Europene.
***