luni

29 aprilie, 2024

14 martie, 2024

Vicepreşedintele companiei petroliere ruse Lukoil, Vitali Robertus (foto), a murit subit la vârsta de 54 de ani, acesta devenind cel puţin al patrulea manager al gigantului energetic rusesc care moare în condiţii obscure în mai puţin de doi ani, relatează agenția Interfax, citată de News.ro.

„El va rămâne în memoria noastră ca un manager talentat, o persoană maleabilă şi un camarad receptiv”, a declarat compania Lukoil într-un mesaj de condoleanţe. Vitali Robertus lucra la Lukoil de 30 de ani, încă de la terminarea facultăţii.

După declanșarea războiului din Ucraina de către președintele Vladimir Putin au existat numeroase decese inexplicabile – de ordinul zecilor – ale unor ruşi proeminenţi, dar cele mai multe au fost în sectorul energetic.

Vitali Robertus a fost găsit mort chiar în biroul său de la companie. Presa rusă a scris că ar fi fost vorba despre o sinucidere și că vicepreşedintele Lukoil ar fi fost găsit spânzurat cu un şiret.

Poliţia, care a sosit repede la fața locului, a fost informată de colegii acestuia că în ultima vreme a existat o atmosferă tensionată la locul de muncă, iar vicepreşedintele însuşi avusese recent un conflict cu conducerea superioară.

În total, în jur de 20 de manageri de top ai companiilor ruseşti de petrol şi gaze au murit în circumstanţe misterioase în ultimii doi ani. La Lukoil acesta este al patrulea caz de moarte „subită” a unui manager de top.


***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: