vineri

12 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

23 octombrie, 2017

Pilonul II de pensii nu se naționalizează, dar contribuția va fi mai mică decât în prezent (acum e 5,1% din salariul brut), potrivit unei declarații a vicepremierului Marcel Ciolacu.

Contribuția la pensie datorată de salariat din venitul său brut este de 10,5%, din care 5,1% merg la fondul privat, iar 5,4%, la cel public.

Potrivit declarațiilor făcute luni de vicepremierul Ciolacu, procentul de 5,1% se va diminua – doar 83-85% din suma reprezentând 5,1% urmând să fie transferată Pilonului II.


„Important este că Pilonul II nu se naţionalizează, statul român nu-i ia banii şi nici nu desfiinţează cineva Pilonul II.

Este o singură problemă, pe care am sesizat-o toţi, inclusiv ministrul finanţelor.

În momentul acesta, transferul de la Pilonul I către Pilonul II este 100%. Nu este normal, fiindcă luăm nişte bani în plus celor care dau la Pilonul I.

Dacă rata de încasare, care e o rată bună la obligaţiile sociale, este printre primele la nivel european, de 83-85%, atunci transferul să fie tot în aceeaşi proporţie.


Asta înseamnă o modificare legislativă care se face prin Parlament, deci nu este mâine sau… ca şi sesizarea unui aspect care nu e foarte corect economic în primul rând şi faţă de cei care contribuie la Pilonul I”, a spust luni vicepremierul Marcel Ciolacu.

Declarația confuză a vicepremierului se adaugă lungului șir de incoerențe pe subiectul Pilonului II de pensii.

Discuțiile legate de viitorul Pilonului II de pensii au început după audierile din Parlament ale persoanelor care urmau să formeze Cabinetul Tudose, viitorul ministru de Finanțe Ionuț Mișa anunțând planul de desființare al Pilonului II.

Declarațiile lui au fost respinse de președintele PSD Liviu Dragnea, însă în ultimele luni au apărut constant declarații referitoare la modificarea sistemului de pensii.

Într-o variantă, planurile Guvernului erau de a diminua de la 5,1% la 2,5% contribuţia virată de stat la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), măsură care ar fi afectat dramatic dinamica sumelor acumulate în cele aproape 7 milioane de conturi individuale ale participanţilor la acest sistem.

De asemenea, într-un interviu acordat în septembrie, premierul Mihai Tudose spunea că Pilonul II va deveni opțional.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state  tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: