2 ianuarie, 2020

Cancelarul austriac Sebastian Kurz revine la conducerea țării, după ce a ajuns miercuri seara la un acord de formare a unei coaliții cu Verzii, formațiune ce intră pentru prima oară la guvernare.

Suedia, Finlanda, Lituania și Luxemburgul au de asemenea guverne ce includ și ecologişti, într-un context în care apelurile la combaterea schimbărilor climatice se înmulţesc.

„Partidul Poporului (OeVP) şi Verzii s-au înţeles asupra unui program de guvernare” a declarat pentru AFP un oficial al formaţiunii politice ecologiste, citat de Agerpres.


Anunţul oficial a fost făcut ulterior de liderul conservator, la încheierea unei reuniuni desfăşurate miercuri seara la Viena. Cancelarul Sebastian Kurz a salutat acordul cu Verzii, calificându-l ca un „excelent” acord de guvernare la capătul unor discuţii care „nu au fost uşoare” între două „partide foarte diferite”.

„Am reuşit să reunim tot ce este mai bun din ambele lumi”, a declarat liderul OeVP, avându-l alături, la conferinţa de presă, pe şeful partidului ecologist Die Grünen, Werner Kogler.

Dreapta va domina în mare parte noul executiv în cadrul căruia Verzii ar trebui să preia patru portofolii, inclusiv un „super-minister” al mediului, care include transporturile, energia şi tehnologia. Numele deputatei ecologiste Leonore Gewessler, fost lider al uneia dintre cele mai importante organizaţii de protecţia a mediului din Austria, a fost deja anunţat pentru acest post.

Conform informaţiilor apărute în presă, justiţia, afacerile sociale şi cultura ar urma, de asemenea, să revină Verzilor. Partidul lui Sebastian Kurz va păstra controlul ministerelor de interne, de finanţe şi al afacerilor externe.


Partidul Verzilor va trebui să îşi dea acordul asupra pactului guvernamental în cadrul unui congres extraordinar, care a fost convocat pentru sâmbătă.

Subiectul pe care se va ajunge greu la un compromis – imigrația

Conservatorul Sebastian Kurz este partizanul unei politici dure faţă de imigranţi, în timp ce Verzii de stânga au fost printre cei mai virulenţi opozanţi ai tânărului Kurz, în perioadă în care, alături de aliaţii de extremă-dreapta, a preluat primul mandat de cancelar în decembrie 2017.

Coaliția dreptei conservatoare cu naţionaliştii austrieci s-a destrămat după 18 luni de guvernare, când liderul de extremă dreapta şi vice-cancelar Heinz-Christian Strache a fost implicat într-un scandal de corupţie, Ibizagate.

Forţat de împrejurări, Kurz a convocat alegeri anticipate, pe care partidul său le-a câştigat cu 37.5%. Confruntat cu un partid social-democrat în pierdere de viteză şi cu o extremă dreaptă puţin frecventabilă şi cu o pierdere de 10 procente la scrutin, liderul de dreapta a ales să îşi îndrepte atenţia spre ecologişti, care au obţinut cel de-al patrulea scor, cu 13.9% din voturi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: