13 august, 2017

Tudorel și Alexandru Toader. Sursa: 7Est

Ministerul Educației face verificări privind modul în care a fost organizat concursul prin care Alexandru Toader a ajuns cadru didactic la universitatea unde rector suspendat este tatăl său, ministrul Justiției.

„Ministerul Educației Naționale a luat act de informațiile apărute recent în spațiul public și va verifica modul în care a fost organizat și s-a desfășurat concursul pentru ocuparea unui post în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași”, anunță un comunicat al MEN.

Controlul vizează ocuparea postului de asistent universitar (perioadă determinată), poziția 71, disciplina „Drept civil. Partea generală. Persoanele”, scos la concurs de Facultatea de Drept în semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017.


Alexandru Toader a fost singurul candidat și a obținut postul, deși el are doctoratul susținut pe drept penal.

Metodologia de angajare a fost modiifcată cu o lună înainte de scoaterea la concurs a postului, scrie   7Est:

„Senatul Universității Al. I. Cuza a schimbat metodologia de angajare cu o lună înainte să fie scos la concurs postul pentru care a concurat de unul singur Ionuț Alexandru Toader.

Fiul ministrului Justiției și al rectorului suspendat de la Cuza a putut să se prezinte la concurs, doar pentru că Senatul Universității a modificat exact paragraful care îl împiedica să participe la examen.


Toader jr. este doctor în Drept Penal, dar pentru a ocupa funcția trebuia să dețină doctorat în Drept Civil. Angajarea lui Ionuț Alexandru Toader la Facultatea de Drept a fost făcută la momentul potrivit, deoarece tatăl acestuia este suspendat din funcția de rector pe durata exercitării mandatului de ministru.

Astfel au fost fentate regulamentele universității care interzic angajarea rudelor celor aflați în funcții de conducere decizionale”.

Alexandru Toader a declarat pentru 7Est că totul a fost legal: “Eu am îndeplinit toate condițiile… Regulamentele pot fi modificate de la o zi la alta”.

Explicațiile ministrului Toader – Au fost îndeplinite condițiile de concurs

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, precizează, într-o postare pe Facebook referitoare la articolele de presă despre angajarea fiului său pe un post de asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității Al.I. Cuza din Iași, că au fost îndeplinite criteriile de concurs, ceea ce poate fi observat și pe pagina de internet a instituției.

“Față de afirmațiile tendențioase, promovate în spațiul public, înțeleg să fac următoarele precizări:

1. Ionuț Alexandru Toader este notar public începând din 2011, asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității Petre Andrei din Iași, începând din 2013 și doctor în drept penal, din 2016.

2. Postul de asistent universitar, scos la concurs, a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

3. Prin modificarea regulamentului de concurs a fost introdus un filtru suplimentar, pentru verificarea îndeplinirii criteriilor specifice, cu specială referire la doctoratele interdisciplinare.

4. Îndeplinirea criteriilor de concurs poate fi observata pe pagina de internet a Universității.

5. Pentru ocuparea postului de asistent universitar este necesar titlul științific de doctor în domeniul drept !”, afirmă ministrul Toader în postarea respectivă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: